Avocatul de divorţuri

Aproape 20 de ani am stat într-o căsnicie care m-a apărat de jungla relaţiilor matrimoniale şi a căutărilor partenerului ideal. Habar nu aveam că în afara casei şi a familiei mele, în care mă simţeam în siguranţă, există o haită de lupi înfometaţi de carne proaspătă, care vânează permanent femeile naive gata să le devină victime. Cum în ultimul an al căsniciei noastre fostul meu soţ nu mai dădea pe-acasă, eu nu mai făcusem sex tot de atâta timp, eu… femeie tânără şi sănătoasă fiind, corpul meu îşi cerea drepturile. …

Primele ce mi-au oferit deschidere spre lumea largă a vânătorilor de carne vie, au fost reţelele de socializare şi odată puse cele mai cenzurate şi alese poze, reacţiile bărbaţilor nu au întârziat să apară. Încă nu începusem procesul de divorţ, dar cum fostul meu soţ nu mai dădea pe-acasă, fiind ocupat cu tânăra amanta, mă pregăteam să-l anunţ că voi băga divorţul.

Cum nimic nu se întâmplă fără un scop anume, întâmplarea face, că între prietenii mei de pe Fb exista un domn avocat, ce era cunoscut în oraş ca fiind avocat de divorţuri. Ştiam că voi avea nevoie de serviciile lui şi am decis să îi scriu pe mesagerie să aflu dacă ar fi dispus să mă consilieze şi de ce nu, să îmi fie avocat de divorţ. Zis şi făcut: i-am transmis mesajul şi paralel cu trimiterea unei cereri de prietenie. În ziua aceia aveam enorm de mult de lucru, nu am mai stat foarte mult pe calculator, mi-am văzut de ale mele.

Seara în schimb, când s-a lăsat liniştea în jurul meu, primul lucru a fost să-mi verific mesageria. Dl Avocat a răspuns nemijlocit şi mi-a adus la cunoştinţă când am putea să ne vedem la cabinetul lui. În mesaj părea telegrafic, scurt, concis şi la subiect, mă gândeam cu siguranţă este foarte ocupat. Mai târziu am aflat că mi-a studiat profilul pe îndelete, mi-a vizionat pozele şi postările în aşa fel încât, în momentul în care ne-am văzut faţă în faţă, el avea deja lecţia învăţată.

A sosit şi ziua în care trebuia să mă văd cu el la cabinet, mi-am ales cu grijă hainele, nu voiam să par frivolă, dar nici prea călugăriţă, aşa că mi-am luat o fustă conică puţin deasupra genunchiului, cu o bluză de mătase, descheiată discret şi un sacou de o culoare mai vie, fusta fiind închisă la culoare. Pantofii cu toc mai micuţ, nu rezist prea multe ore pe tocurile înalte şi nici nu îi vedeam rostul.

Am sunat la interfon, secretara mi-a deschis şi în câteva secunde stăteam în holul cabinetului marelui Avocat de divorţuri… Georgescu. Secretara m-a rugat să aştept două minute pe hol, m-a invitat să iau loc pe un scaun. M-am pus picior peste picior şi am stat cuminte, aşteptându-mi rândul. În câteva minute, uşa biroului s-a deschis şi a apărut un bărbat înalt, undeva spre 50 de ani, uşor grizonant, cu ochi albaştri şi o bărbiţă cioc argintie.

Era îmbrăcat în costum, avea o elegantă aparte şi odată cu apariţia lui am simţit un parfum discret de tabac amestecat cu mosc, reţeta fatală cu care bărbaţii asemeni lui Georgescu le înnebunesc pe femeile pe care şi-au pus ochii. Privirea lui s-a dus direct la picioarele mele, pe care le-a învăluit cu lumina aceia albastră irezistibilă. M-am ridicat cu viteză, ca la armată şi l-am salutat. Mă privea insistent şi îmi făcu semn cu mâna să intru în biroul lui, am intrat, iar el a închis uşa după mine. Aveam sacoul pe mine… el vine spre umerii mei să mi-l dea jos.

– Doamnă, este cald aici, eu zic să dăm jos sacoul…

A zâmbit şi practic m-a despuiat de articolul meu vestimentar, iar eu nu ştiu din ce motiv am făcut piele de găină. M-am aşezat în faţa lui pe scaun şi am răspuns la întrebările lui, pe care mi le punea, uitându-se adânc şi insistent în ochii mei.

– Ce va face o femeie frumoasă ca tine, după ce va rămâne singură şi liberă? Ai pe cineva?

Întrebarea mi s-a părut din cale afară de impertinenţă, chiar dacă era avocatul meu, nu cred că trebuia să-i împărtăşesc viaţa mea şi problemele mele personale, cu atât mai puţin dacă am sau nu pe cineva. Şi-a dat seama că a cam călcat pe bec şi a început să râdă, dezvăluind cei mai frumoşi şi mai albi dinţi pe care i-am văzut la un bărbat. Părul şi barba aranjate, tunse şi pieptănate cu grijă.

Până şi mişcările lui mi se păreau atât de senzuale, de parcă tot ce discutam noi acolo, ar fi fost o invitaţie la o partidă de sex. Îl simţeam, simţeam cum mă studiază şi cum ar vrea să intre în capul meu, să îmi exploreze temerile, frustrările, gândurile ascunse şi de ce nu… fanteziile şi visele mele erotice de femeie tânără încă şi ahtiată după sex.

La un moment dat s-a ridicat de pe scaun şi se plimba în odaie. A ajuns în spatele meu, şi-a pus mâinile pe umerii mei, mângâindu-mă şi lăsând mâinile să alunece din ce în ce mai jos spre sâni. Am tresărit ca şi curentată. A observat frica mea şi a zâmbit.

– Doamnă, de când nu aţi mai făcut sex?

L-am străfulgerat cu privirea, îmi venea să-i trag cu călimara în cap… Cum îşi permite omul acesta să mă iscodească şi să îmi pună întrebări indiscrete!?

– Aveţi nişte forme frumoase, apetisante, sunteţi tânără şi atrăgătoare, trebuie să trăiţi clipa… Din nou şi-a aşezat mâinile pe umerii mei.

– Dle avocat, eu am venit să ne înţelegem şi să depun actele pentru divorţ, nu cred că viaţa mea sexuală are avea vreo importanţă în acest moment. Am roşit la faţă, vădit revoltată de tupeul lui şi m-am ridicat în picioare. S-a apropiat de mine şi mi-a luat bărbia în mâini.

– Nu trebuie să vă supăraţi, îmi permiteţi să vă spun pe nume?

– Aaaaa, daaaaa, sunt Adela, abia îmi găseam cuvintele, m-a surprins atât de mult atitudinea lui.

– Sunt Mihai. Mi-a întins mâna, avea o palmă plăcută la atingere, caldă. Mâine trebuie să-mi aduceţi actele, ne vedem în birou la 9.00 dimineaţa.

Am ieşit din biroul lui ameţită, hotărâtă să mă ţin tare, cât voi putea, dar eram sigură că nu voi avea atâta tărie să-i ţin piept, mai ales că trecuse atâta timp de când nu am mai făcut sex. Încercam să mă amăgesc că nu simt nimic, că Mihai nu îmi furase Universul şi că a doua zi mă voi comporta cât se poate de normal fără să mă las copleşită de sentimente şi emoţii.

Mi-am luat o rochiţă roşie cu un decolteu adânc, pantofi cu toc. Mi-am lăsat părul desfăcut pe spate şi m-am dat cu rujul meu roşu, ce seduce toţi bărbaţii. Mare mi-a fost mirarea când a doua zi mi-a deschis el uşa. Ajunsă în hol am constatat că suntem singuri, secretara nu era acolo.

– Dar… dna secretară nu este?

– De ce? Ai nevoie de secretară, Adela?

– Ahhhhh, nuuuuuu, doar am întrebat!

În tot acest timp, el venea aproape de mine, la spate, îi simţeam răsuflarea în ceafa mea. Eram foarte excitată îi simţeam dorinţa şi ştiam că nu mă va lăsa să scap. Odată ajunşi în birou, m-a tras spre el şi mă ţinea de talie. Se uita în ochii mei şi zâmbea.

– De ce ţi-e frică Adela? De ce te temi de apropierea mea fizică?

A coborât privirea şi mi-a descoperit sânii rotunzi care ieşeau din decolteul adânc al rochiei. A început să mă sărute pe gât, pe decolteu, poposind cu buzele în zona de delimitare dintre sâni, de parcă acolo ar fi fost un loc sacru. Rochia era petrecută şi se lega în lateral cu o fundiţă. Nu îmi dau seama cum a descoperit acest lucru… dar… mi-a desfăcut fundiţa, iar rochia s-a deschis şi mi-a dezvăluit corpul, spre marea lui satisfacţie:

– Ahhhhhhh, ce bună eşti! Şi-a apăsat buzele pe gura mea şi am simţit cum ciocul mă gâdilă pe faţă.

Săruta impecabil, am închis ochii şi m-am lăsat sărutată, îi răspundeam la sărut şi fără să realizez mi-a desfăcut sutienul la spate, eliberându-mă sânii. Sânii mei tari, au ieşit bucuroşi din sutien, sfârcurile întărite stăteau ca nişte ţepi, îmi era ruşine că eram atât de excitată. Când m-a văzut fără sutien mi-a luat sfârcurile în gură şi a început să sugă vârtos. Gemeam, eram super excitată, tremuram în braţele lui. Şi-a descheiat cămaşa şi s-a lipit de mine cu corpul lui atletic.

M-a luat în braţe, m-a pus cu fundul pe masa lui de birou, continuând să mă sărute pe gât, pe gură, pe sâni, să-mi sugă sfârcurile şi să-mi lingă aureolele. Şi-a băgat mâinile în dreptul şoldurilor sub chilot, dintr-o mişcare mi-a tras jos chiloţii. În momentul în care am simţit că sunt goală complet, am ţipat de excitaţie. Eram atât de speriată, nu puteam să cred că mă va penetra de la prima întâlnire, atât de fraiera nu pot să fiu! Dar spre marea mea mirare, s-a lăsat în genunchi şi a început să îmi sărute pătimaş vulva. Eram atât de excitată încât vulva îmi era deja inundată.

Mă ţinea cu mâinile de coapse, mi le deschidea mai tare, cu gura se ocupa de labiile mele, pe care le săruta, le lingea şi apoi le sugea încet, dar mai apoi din ce în ce mai tare. Eu gemeam, nu mai ţineam minte când avusesem parte de sex oral, cred că de ani de zile nu-l mai primisem şi valurile de căldură mă inundau în timp ce el mă pătrundea cu limba tot mai adânc în organul meu genital. Se juca cu sânii mei, îmi freca sfârcurile între degete şi mai urca cu buzele lui frumoase la sânii mei.

Apoi, limba lui şi-a reluat activitatea în vulva mea umflată şi lubrifiată şi mă pătrundea tot mai mult în vagin, poposind asupra clitorisului. Clitorisul s-a întărit, am început să respir din ce în ce mai sacadat, el continua să-mi lingă vulva, culisa între clitoris şi vagin tot mai rapid. Am scos un ţipăt de fericire şi orgasmul mi-a inundat tot corpul. Încă tremuram, când m-a sărutat pe gură şi pe gât, apoi a coborât cu limba şi buzele lui senzuale spre sâni.

– Îmbracă-te Adela, secretara va ajunge în câteva minute.

Tremuram şi ameţită fiind, mi-am îmbrăcat rochia, cu greu am reuşit să-mi adun actele pe care le adusesem. Când m-am văzut cu toate în regulă, secretara a intrat pe uşă şi ne-a salutat pe amândoi. Am depus actele, iar Mihai zâmbind mi-a dat un bileţel cu adresa lui.

– Mâine seară la 20.00 te aştept la mine, să fii aranjată şi parfumată. Mi-a făcut cu ochiul şi simţeam că mi se taie picioarele.

În noaptea aceia am dormit îngrozitor. Am avut un vis ciudat în care… alergam goală pe stradă, iar bărbaţi goi cu penisul în erecţie mă urmăreau. Nu aveam puterea să fug din calea lor şi într-un final m-au ajuns şi s-au năpustit asupra mea. Mă trăgeau de sâni de sfârcuri, mă muşcau, mă lingeau şi mă sugeau pe unde apucau. Pe rând se aruncau asupra mea şi mă pătrundeau adânc în vagin ţipând ca nişte animale sălbatice şi mă întorceau în toate poziţiile împroşcându-mă cu sperma lor groasă.

Eu ţipam înspăimântată şi la un moment dat îl zăream pe Mihai, care avea putere asupra lor şi cu un strigăt i-a alungat de lângă mine. M-a luat în braţe şi sărutându-mă în continuu, m-a dus într-un loc liniştit şi sigur. Întotdeauna mă trezeam când… în vis îşi apăsa buzele pe ale mele şi îmi mângâia pubisul băgându-şi degetul în vulvă, apoi în vaginul meu fierbinte. …

A doua zi am trăit sub febra aşteptărilor să merg la Mihai. Habar nu aveam cu ce să mă îmbrac, dar ştiam că vreau să-mi iau o lenjerie intimă apetisantă. Într-un final mi-am ales un chilot şi un sutien din dantela bleu care se potrivea perfect cu blondul părului meu. Peste mi-am pus o rochie scurtă neagră, mulată pe corp, care îmi scotea în evidenţă formele bine proporţionate şi faptul că rochia era scurtă îmi punea în evidenţă picioarele.

Mi-am luat nişte pantofi cu tocuri înalte, foarte eleganţi. Am luat un taxi şi în câteva minute mă aflam în faţa casei Dlui Avocat Georgescu. O casă tip vilă, foarte frumoasă un amalgam de elemente decorative moderne combinate foarte bine cu elemente ale arhitecturii clasice. Am sunat la interfon, a venit personal să-mi deschidă. Era îmbrăcat foarte lejer într-un halat de baie. Am rămas mirată când am văzut, îmi puneam întrebarea… oare de ce nu este îmbrăcat?

M-a poftit în casă, de pe hol am simţit mirosul unor beţişoare parfumate, toată casa era luminată discret şi suna o muzică relaxantă dulce, în surdină. M-a poftit în sufragerie, unde avea un bar, la care pe scaunele înalte stăteau două persoane: o doamnă roşcată undeva la 40 de ani şi un domn chel complet în jur de 45 de ani. Amândoi purtau halate din mătase şi mă uitam mirată la ei. Mihai mi-a făcut cunoştinţă cu familia Marinescu. Mă studiau amândoi zâmbind cu curiozitate, la care Mihai m-a întrebat:

– Adela, nu vrei şi tu să te faci comodă, nu vrei să iei un halat pe tine? Vom merge în piscină cu băuturile şi poate te vei simţi mai bine să iei un halat direct peste piele.

Eram ameţită şi total hipnotizată, am luat un pahar de şampanie pe care l-am băut pe nerăsuflate, ca pe un medicament. Mi-am dat jos hainele sub privirile curioase ale musafirilor. Când am ajuns goală, Mihai m-a îmbrăcat cu halatul de mătase. Musafirii s-au ridicat de pe scaunele lor şi ne-am dus cu toţii spre piscina acoperită aflată în incinta casei. Atât roşcata cât şi bărbatul ei s-au dezbrăcat de halatele lor şi am constatat cu stupoare că erau goi puşca sub halate.

Bărbatul uşor stafidit, dar părea că avusese un corp atletic, iar femeia avea nişte sâni imenşi siliconaţi şi un piercing în labii. Când i-am văzut percing-ul am simţit cum mă excit, îmi venea să o frec de acel piercing şi s-o aud cum geme de plăcere. Ne-am băgat cu toţii în piscină, Mihai stătea lângă mine şi mă mângâia pe sâni, apa caldă îmi mângâia corpul gol şi mă simţeam atât de bine.

Abia ne-am băgat în apă că m-a luat în braţe şi a început să mă sărute pe buze, cu mâinile îmi explora corpul peste tot, un deget mi l-a băgat în vagin şi mă freca încet în timp ce mă săruta pe sâni şi îmi sugea sfârcurile. Bărbatul chel s-a apropiat de mine.

– Doamna Adela, îmi permiteţi să vă alint şi eu?

Nu am apucat să spun nimic, omul îmi pipăia sânii sub apă, în timp ce Mihai mă ţinea în braţe. Mihai m-a săltat deasupra apei, mi-a desfăcut picioarele, în aşa fel încât băarbatul ajungea perfect cu gura la vulva mea. S-a apucat să mă sărute şi să mă lingă în păsărica mea fierbinte. Mihai a întins un prosop pe marginea piscinei şi m-a aşezat pe el, dar chelul nu mă slăbea, cu penisul erect mă urmărea, până când a reuşit să-mi desfacă picioarele şi să-şi bage penisul în vaginul meu, cu atâta putere încât am ţipat.

Femeia lui roşcată s-a apropiat şi mi-a luat sânii în primire, îi freca, îi sugea şi îi frământa în timp ce bărbatul ei îşi implanta penisul în vaginul meu excitat. În acest timp Mihai a descoperit bucile tari ale roşcatei, întâi frecându-i anusul cu lubrifiant, apoi, încet lărgindu-l, şi-a introdus penisul în anusul ei. O plesnea peste fese, ea ţipa, apoi se frecă în anusul strâmt gemând adânc, cuprins de excitaţie. S-a mişcat aşa în anusul ei în timp ce chelul mă penetra adânc cu putere şi eu ţipam, nu mai suportam.

M-a luat complet prin surprindere când şi-a scos penisul şi a explodat sperma… peste sânii mei, a ajuns pe faţă, pe gât şi pe buze, de unde am supt-o cu grijă. Între timp Mihai a ejaculat între bucile roşcatei. Bărbaţii epuizaţi de efortul ejaculării, s-au băgat în apă să se relaxeze, roşcata pusese ochii pe mine. S-a apropiat ca o leoaică, s-a aplecat asupra mea. Eu încă stăteam crăcănată cu picioarele desfăcute, culcată pe spate. S-a aşezat în lateralul meu, şi-a băgat degetul în vulva mea şi a început s-o frece.

Între timp îmi săruta sânii şi îmi sugea pe rând sfârcurile. A fost cel mai excitant lucru simţit vreodată de mine. Îmi lingea aureolele şi sfârcurile în timp ce mă pătrundea cu degetul în vulvă, la clitoris, culisând până la vagin, apoi înapoi. Mihai şi-a revenit mai întâi, s-a apropiat de mine şi şi-a băgat penisul erect în gura mea, pur şi simplu penetrându-mă în gură. Nu puteam să fac nimic, roşcata mă freca în continuare, apoi s-a postat între picioarele mele şi a început să mă frece de clitoris mai departe cu limba.

Eu sugeam cu sete penisul lui Mihai. El mă lovea cu mădularul pe buze şi îl introducea apoi adânc în gâtul meu, îmi ajungea până la amigdale. Roşcata îşi făcea foarte bine treaba deja eram excitată la maxim, când, chelul mi-a săltat picioarele pe umerii lui şi a început să mă penetreze puternic în vagin. La un moment dat l-am auzit pe Mihai scoţând un geamăt puternic şi sperma lui m-a inundat în gură, pe sâni şi pe sfârcuri, m-a acoperit toată.

Chelul continua să se mişte între picioarele mele, străpungându-mă cu putere. A gemut şi el şi a ejaculat în vaginul meu, cu putere. În final am ţipat şi eu. Am căzut toţi patru epuizaţi şi am intrat puţin în apă să ne relaxăm. Chelul mă trăgea de sfârcuri şi în continuare îşi ţinea mâinile la vulva mea apăsând tot timpul. Roşcata mi-a luat sfârcurile în gură şi le sugea cu poftă. Parcă toţi trei m-ar fi vrut numai pe mine şi îşi aşteptau rândul la vaginul şi la ţâţele mele.

Nu ştiu de câte ori am fost penetrată în aceea noaptea. La un moment dat m-au legat cu mâinile de pat şi mi-au pus o eşarfă pe ochi, în aşa fel încât nu vedeam cine îmi suge sânii şi sfârcurile, cine îmi linge labile şi care dintre bărbaţi mă penetrează. M-au întors cu faţa în jos pe burtă, tot cu mâinile legate şi m-au penetrat pe la spate şi în anus, trăgându-mă de sâni şi de sfârcuri în ei. Am avut senzaţia că bărbatul chel făcuse o pasiune pentru mine şi m-a penetrat de mult mai multe ori decât Mihai.

M-au întors din nou cu faţa în sus, mi-au dat jos eşarfa de pe ochi, roşcata călare pe mine în timp ce îmi sugea sfârcurile pe rând, îmi baga un vibrator adânc în vagin. M-au penetrat, m-au supt, m-au lins până dimineaţă. Când am văzut că se luminează de ziua am fost cu toţii epuizaţi. M-am îmbrăcat încet, lăsând-o pe roşcată dormind între cei doi bărbaţi, Mihai adormise cu sfârcul ei în gură.

Am ieşit tiptil de parcă nu aş fi fost defel acolo. Îmi era ruşine, toată noaptea am fost sclava lor, dar în adâncul sufletului meu eram mulţumită şi satisfăcută. M-au iubit şi m-au penetrat de multe ori, recuperând toţi anii în care nu am avut parte de acest tratament. Vulva îmi pulsa de excitaţie şi o uşoară febră combinată cu oboseală mi-a cuprins tot corpul.

Am devenit o membră a clubului, Mihai mă invita de câte ori avea ocazia, bucurându-mă de cele mai speciale tratamente, cu bărbaţi şi femei care mă lingeau, mă sugeau şi mă penetrau pe rând oferindu-mi plăcerea supremă.

Poveste scrisa de Alena – Alenasdiary.ro

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

5 comentarii la „Avocatul de divorţuri”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura