Amintiri cu Mimi

Stau și visez cu ochii deschiși la zilele frumoase petrecute cu Mimi. Toate clipele petrecute împreună mă fac să îmi doresc să le mai pot trăi, dacă nu pe de-a-ntregul, cel puțin un pic din fiecare. Jurămintele noastre plecate din inimă au rămas undeva în urmă, planurile noastre s-au năruit. Eram o pereche invidiată de mai toate cunoștințele noastre masculine și feminine. Ușor, ușor relația noastră s-a consumat, singurul motiv care ne mai adună este sexul. …

Simțim o atracție sexuală pe care nu o putem defini, poate și faptul că eu am fost primul ei bărbat, de la mine a învățat să iubească, cu mine a experimentat aproape tot în materie de sex, poate este și ăsta un motiv. Visam și o doream, o doream cu ardoare, dar numai întâmplarea ne aducea unul lângă altul. Inima ei acum era acaparată de altcineva, acel altcineva care îmi ocupă locul lângă ea.

În interiorul meu simțeam frustrarea și neputința de a o aduce lângă mine pentru eternitate. Am promis divinității că va fi a mea, voi aștepta chiar și o veșnicie și o voi avea, îi voi avea dragostea ei nu numai sexul. Nu puteam lua legătura cu ea, se mutase cu serviciul, se căsătorise, iar soțul ei, un individ fără prea multă atitudine, dar care i-a sucit mintea. Un tip care îi acordă o stabilitate și o siguranță. Nu îmi rămâne decât să trăiesc cu amintirea clipelor petrecute împreună, mă hrănesc cu momentele de dragoste consumate.

Un astfel de moment îmi trece acum prin minte, îl trăiesc. Penisul meu este erect numai la rememorarea acestor clipe. Am simțit că o pot găsi în apartamentul din oraș, am mers și am sunat la sonerie, nu mă așteptam să se deschidă ușa, s-a deschis și apare în pragul ușii, chiar ea. I-am văzut privirea, o privire mirată, speriată, dar și fericită că mă avea lângă ea. M-a invitat înăuntru, am intrat, mi-a explicat că nu poate sta foarte mult pentru că programul nu îi permite.

Trecuse pe acolo cu o problemă ce o avea de rezolvat. Am luat-o în brațe, simțeam nevoia să o sărut, să îi simt mirosul, să îi simt finețea pielii, să o simt. Am început să o dezbrac de hainele cu care era îmbrăcată, eram nerăbdători să ne iubim, îi mângâiam sânii, mă jucam cu sfârcurile întărite, le sugeam cu poftă mușcându-le cu dinții ușor să nu îi provoc durere.

Ne-am dezbrăcat, îi simțeam pielea catifelată mirosind a parfum discret, buzele și limba mea îi explorează fiecare centimetru din corpul ei, îi mângâi păsărica, degetul arătător este la intrarea în vagin, este umedă și plină de dorință. Îi masez clitorisul care se întărește, îl umezesc cu seva din păsărică. Ea mi-a luat penisul în mâna ei micuță.

Nu îi venea să creadă că este lângă el și se poate delectata cu ce îi făcea cea mai mare plăcere. M-a întins pe canapeaua din sufragerie, s-a așezat între picioarele mele jucându-se cu penisul meu. Îl decalota, îl freca ușor, simțeam că nu mă pot abține, dar ea știa cum să mă facă să ofer plăcere cât mai mult timp. S-a aplecat asupra glandului decalotat și a început să-l sărute. Simțeam cum îmi trage seva din mine, limba se mișca circular împrejurul glandului.

erotic

Saliva se prelingea pe testicule. Am rugat-o să vină peste mine să pot să-i ofer și eu plăcere, să îi simt și eu gustul. S-a urcat pe mine într-un 69 de care îmi era dor. O vedeam în toată splendoarea ei, era plină de sevă acrișoară, labiile umflate de dorință, iar clitorisul își schimbase culoarea. Limba mea a luat contact cu pizda ei. Mimi a început să geamă de plăcere, mișcările au devenit mai rapide și mai apăsate, se apăsa pe gura mea.

Am rugat-o să se oprească, mă excită când o priveam când îi simțeam mirosul și gustul, dar mă abțineam cât puteam. S-a oprit, apoi s-a ridicat și s-a așezat cu capul pe pieptul meu. Îmi lingea sfârcul sânului se juca cu părul de pe piept, era o plăcere a ei să se joace așa. M-a rugat să mă așez pe scaun. Ea s-a așezat la mine în poală, s-a așezat pe penisul meu după ce la potrivit între labii, m-a luat în brațe. Fiind micuță de înălțime nu se putea mișca, decât ajutată. Îmi șoptea la ureche cu voce joasă.

– Te vreau în mine, vreau să te simt, să o simt în mine adânc!… îmi cerea Mimi cu insistență.

I-am luat fesele în mâini și o ridicam, o simțeam cum intră și cum se freacă de penisul meu. Aşa cum este ea, strâmtă în vagin, se mula perfect pe penisul meu, zici că-i făcută pe măsură. Simțeam cum mă strânge ca într-un pumn. Este o poziție pe care o adoră, am simțit-o aproape de orgasm. Atunci am intensificat mișcarea, contrând mai puternic, respirația ei a devenit neregulată, gemea lângă ureche din ce în ce mai tare.

Unghiile le-a înfipt în pielea de pe spate, a început să tremure, un tremur necontrolat ce o sleia de vlagă. Cu un ultim efort am împins adânc în vaginul ei și am eliberat sperma fierbinte. Când a simțit-o în interior,
A scos un țipăt ascuțit, tremurând de plăcere. A stat în brațele mele câteva minute bune, parcă nu voia să se desprindă de mine.

– Te iubesc ursulețul meu, te doresc!… îmi șoptea la ureche cu regret că trebuie să plec.

A trebuit să plec, se grăbea să ajungă acasă, având acum obligații familiale. Cel puțin o parte din obligațiile familiale am ajutat-o să le rezolve. Am simțit o mulțumire după întâlnirea noastră și o undă de regret după despărțire.

Asta a fost amintirea care mi-a provocat o erecție dureroasă și a trebuit să mă masturbez cu gândul la Mimi. Orice s-ar întâmpla, iubirea noastră va dăinui pe veci. Ursulețul tău care te iubește!

Poveste scrisa de Ursulețul

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

2 comentarii la „Amintiri cu Mimi”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura