Iubitul colegei de cameră (2)

… În căpşorul meu naiv nu prea înţelegeam ce vrea Camelia în toi de noapte de la mine, de ce s-a lipit goală puşcă de trupul meu.

– Fată ţi-e frică? De ce m-ai luat în braţe?

– Gabi, nu te-ai iubit niciodată cu o fată? …

La faza asta am amuţit total şi eram perfect conştientă că nu voi avea scăpare din mrejele ei. Colega mea de cameră, bisexuală, tocmai iniţia o partidă de amor cu mine, eu cea care am fost o heterosexuală convinsă până în acel moment. Dar pe principiul ‘’never say never’’, am înghiţit în sec şi m-am lăsat dusă de val… Ce ar putea fi rău în această experienţă? Pe de altă parte, ‘’unde dai şi unde crapă’’? Îmi curgeau balele după bărbăţia lui Ahmed şi uite că fac sex cu Camelia.

M-am întors cu faţa spre ea, încercam să-i surprind privirea în întuneric. Mi-a luat capul cu mânuţele ei subţirele, lipindu-şi buzele senzuale de ale mele într-un sărut apăsat. Îşi băgase limba adânc în gura mea. Moliciunea acelor buze de femeie, parfumate şi dulci, mă înnebunea. Limba ei obraznică şi jucăuşă se învârtea în gura mea şi îmi aspira cu forţa limba, sugând-o cu disperare. Ce vrea asta, să-mi scoată limba din rădăcini?!

Trecuse într-o atitudine dominatoare, o simţeam cum se excită la fiecare atingere. Mă domina, prin faptul că nu ştiam să mă comport natural. Era pentru prima dată când făceam sex cu o femeie şi în capul meu se învârteau mii de gânduri. Dar partenera mea de sex mă devora cu patimă, de parcă asta ar fi fost lucrul pe care şi l-a dorit cel mai mult, de când ne-am întâlnit. Cu o mişcare fermă a îndepărtat plapuma care ne acoperea şi se ridică deasupra mea:

– Vreau să-ţi văd corpul gol, sânii, sfârcurile, muntele lui Venus şi piersica ta suculentă, pe care am s-o gust cu poftă!

Trăgea de pijamaua mea. În câteva secunde m-a despuiat complet. S-a ridicat sprijinindu-se în mâini, deasupra mea, continuând cu sărutările ei apăsate, de data asta pe gât, pe decolteu şi asupra sânilor. Oare de ce bărbaţii nu poposesc atât de mult asupra zonelor noastre erogene? Dacă ar ştii cât de excitante sunt aceste atingeri, cât de mult te pot transpune în sferele senzualităţii, cu siguranţă că s-ar concentra mai mult asupra preludiului.

Dar Camelia ştia perfect ce trebuie să facă, ce incită o femeie şi ce o determină să producă lubrifiant în abundenţă. În momentul în care mi-a luat sfârcurile în gură, deja tremuram de excitaţie. Cu sfârcul meu în gură, îşi baga degetele subţirele în vulva mea:

– Ahhhh… nebuno, ce excitată eşti!… exclamă Camelia chicotind de satisfacţie.

Se ridică apoi din pat şi se duse la noptiera de lângă patul ei, bâjbâind prin întuneric. M-a cuprins un fior rece… Ce o fi făcând? S-a întors la mine cu un vibrator apăsând butonul de pornire al aparatului. M-am făcut toată piele de găină, numai la gândul că femeia asta îmi va suge sfârcurile şi îmi va introduce penisul de plastic în vagin.

Dar jocul ei era mult mai interesant, o combinaţie între stimularea clitoridiană şi cea vaginală, reţeta succesului în plăcerea pe care i-o poţi dărui unei femei. Degetele ei fine alunecau între labiile mele fierbinţi, corpul meu era cuprins de o febră ciudată, ardea. Eram atât de excitată, încât nu puteam să-mi controlez gemetele, eram gălăgioasă rău. Camelia râdea şi continua să se joace cu buzele pe sfârcurile mele şi cu degetele în păsărica mea inundată în abundenţă de lubrifiant.

– Eşti o dulce, eşti super excitată, nu am crezut că voi avea o asemenea influenţă asupra ta. Vreau să te aud cum gemi şi urli când explodează orgasmul în tine!

Căpşorul penisului de jucărie se rotea, se mişca ciudat. Partenera mea de sex de hotărî să îmi maseze muntele lui Venus cu acesta. Apăsa uşor, apoi mă masa mai tare, fără să introducă aparatul în vagin. Îl folosea doar ca pe un aparat de masaj cu care îmi zăpăcea labiile şi vulva, făcându-mă să ţip din ce în ce mai tare. Jocul continua, fără să ţină cont de nivelul de excitaţie la care ajunsesem. Tremuram, ea începu să culiseze cu capul vibratorului între clitoris şi vagin, folosindu-l ca pe un deget.

Excitaţia creştea şi mai tare, îmi desfăcu picioarele şi de data asta apăsa puternic introducând aparatul în vaginul meu fierbinte. Am scos un ţipăt ascuţit, tremuram din toate încheieturile. Starea de excitaţie în care m-a adus se apropia de acea situaţie în care îţi pierzi orice vlagă, foarte aproape de leşin. Şi-a schimbat rapid poziţia, aşezându-se cu vulva ei dulce peste gura mea, iar buzele ei senzuale s-au lipit de labiile mele înfierbântate de excitaţia la care mă adusese, într-un 69 incitant.

Pizda ei rozalie cu nişte labii fine şi catifelate, avea un gust dulce acrişor, o sugeam, o lingeam cu poftă şi oricât de ciudat mi s-a părut la început să fac sex cu o femeie, în acel moment mă aflam pe cele mai înalte culmi ale plăcerii. Îmi mişcam rapid limba între labiile ei, apoi apăsam clitorisul. Camelia gemea excitată sub presiunea limbii mele.

– Curvă mică, ce bună eşti! Habar n-am avut ca voi avea aşa o bombă sexy ca şi colegă de cameră. Tu trebuie să fii futută şi de bărbaţi şi de femei!

Şi-a băgat limba în vulva mea şi o lingea pe toată suprafaţa ei, de parcă i-ar fi fost frică să nu rămână vreo zonă neatinsă sau neexplorată. Mi-a luat pe rând labiile între buze. Le sugea de parcă ar fi supt o bombonică şi apoi apăsa cu limba între ele şi insista pe clitoris. O amorţeală ciudată mă cuprinse, de parcă toţi muşchii mei ar fi avut febră şi o ameţeală pusese stăpânire pe mine. O lingeam în virtutea inerţiei în interior. Mi-am dat seama că spasmele orgasmului clitoridian mă încearcă şi vor pune stăpânire pe corpul meu. Camelia a înţeles ce se întâmplă şi m-a lăsat să savurez momentul.

Mi-am dat drumul într-un strigăt puternic, nu mă puteam controla şi preţ de câteva secunde nu am ştiut de mine. Apoi, mi-am dat seama că ea nu ajunsese la orgasm. Mai stângaci, cum m-am priceput, am început să-i frec clitorisul. De data asta m-am aplecat eu peste ea, masându-i sânii care m-au obsedat din prima clipă în care am zărit-o. Simţeam parfumul cremei de corp pe care o folosea şi îmi venea să-I muşc sânii, de parcă a-i muşca dintr-o brioşă cu o cireaşă în vârf.

… Ahhhh, ce bună era!… De muşcat, de lins, de savurat, de futut!… Cum poţi să rezişti să nu fuţi o fiinţă atât de senzuală, cum era Camelia?! Înţelegeam perfect atracţia lui Ahmed pentru ea.

Sugeam la sfârcurile de un roşu aprins, care sub acţiunea gurii mele, s-au umflat şi de data asta deveniseră de un bordo închis, exact ca o vişină coaptă. Camelia închisese ochii, corpul ei tremura, ştiam că orgasmul se apropie şi va pune stăpânire peste corpul ei cu linii fine. Lumina lunii străbătea prin geam, razele ei argintii se revărsau pe corpul Cameliei. Oasele bazinului ieşite în evidentă se conturau şi abdomenul se adâncea între ele.

O admiram cât putea fi de subţirică. La mine, oasele bazinului se distingeau doar la ecograf. Camelia a scos un ţipăt ascuţit şi a trăit orgasmul la maxim, tremurând din toate încheieturile. După efortul iubirii, ne-am lipit una de alta, extenuate fiind. Îi simţeam sfârcurile care îmi împungeau spatele, o bună bucată de timp încă rămăseseră sculate şi excitate.

Nu-mi venea să cred că m-am iubit cu o fată. Camelia adormise în patul meu lipită de mine, în câteva secunde. Eu priveam jocul umbrelor care se proiectau pe perete. Nu aveam somn, experienţa trăită, fusese un şoc pentru mine, dar unul plăcut tare. Într-un final am reuşit să adorm, ştiam că a doua zi am multe cursuri şi trebuie să fiu aptă de şcoală.

La 7 a sunat ceasul şi am sărit amândouă din pat. Între timp se auzeau bătăi în uşă, Ahmed venise s-o ia pe Camelia la şcoală cu maşina. Venise să-şi bea cafeaua cu noi. Camelia apucase să-şi ia capotul, dar eu am rămas goală sub plapumă. Cum a intrat în camera ne-a iscodit pe amândouă:

– Voi aţi făcut sex? De ce nu ai pijama pe tine, Gabi?

– Da, am făcut sex, sper că nu te deranjează. Data viitoare poţi şi tu să participi… zise Camelia zâmbind, aplecându-se deasupra mea sărutându-mă. …

… citeste partea a treia …

… citeste prima parte …

Poveste scrisa de Alena – Alenasdiary.ro

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Un comentariu la „Iubitul colegei de cameră (2)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura