Fascinată de organul sexual masculin (3)

… Seara, cu privirea pierdută, plimbam furculiţa în mâncare. Din când în când, băgăm şi ceva în gură, sub atentă supraveghere a mamei, care bănuia ceva. Dacă ar fi ştiut părinţii mei la ce mă gândeam eu, mai bine zis ce făcusem în acea săptămână, mi-aş fi luat o muştruluială pe cinste. Nu reuşeam să-mi mut gândul la altceva. Văzusem cum arată un penis, l-am ţinut în mână, l-am frecat şi supt, mă obişnuisem cu gustul spermei. Nu era suficient, aveam alte curiozităţi… Cum este să faci sex?Cât de mult trebuie să intre un penis în păsărică?

La şcoală, Dragoş se învăţase. De data asta a venit el la mine şi mi-a făcut invitaţie în toaleta fetelor. Îmi doream prea mult asta, dar mă gândeam să nu chiulim iar. Dacă nu devenise deja, ar fi putut da de bănuit că amândoi nu suntem la oră. Tot mie mi-a venit ideea. După ore să mai rămânem în şcoală şi să ne ascundem iar în toaletă la fete. A părut încântat de idee. Acum că ştiam ce vom face, stăteam ca pe ace, parcă nu mai aveam răbdare, iar timpul părea că trece foarte greu.

Terminasem orele, fiecare şi-a găsit de lucru, să ne strângem cărţile şi caietele, cât să tragem de timp să plece ceilalţi colegi. Din priviri, i-am dat de înţeles că merg la locul nostru. S-a sunat de intrare, mă aflam deja în cabină. Imediat şi el după mine. Imediat ce a intrat, şi-a aruncat ghiozdanul lângă al meu şi m-a luat în braţe. A fost prima dată când ne-am sărutat pe gură… ne-a surprins plăcut pe amândoi.

În timp ce ne sărutam, s-a deschis la pantaloni şi şi-a scos penisul afară. Cu o mână îl masa uşor, aproape că mă împungea cu el în stomac. La cât de fascinată eram de organul sexual masculin, m-am eliberat de braţele şi sărutul lui şi m-am aşezat la picioarele lui, lipită cu spatele de zid. Şi el îşi dorea foarte mult, imediat şi-a direcţionat scula direct în gura mea. Fiind foarte aproape de mine, nu reuşeam să-mi mişc capul cum aş fi vrut, fără să mă lovesc cu capul de zid.

Dragoş, înnebunit de sexul oral pe care i-l făceam. Îmi părea că se mişcă din instinct. Sprijinit cu braţele de zid, privind în jos, îşi mişca bazinul înainte şi înapoi, penisul culisând între buzele mele. A încercat să forţeze de câteva ori să-l bage mai adânc, însă a renunţat repede. Nu-mi plăcea, mă înecam. Realizasem că este interesantă şi mişcarea asta. Adică, eu să stau nemişcată, iar băiatul să se mişte el. Mă excitasem atât de tare, încât mi-am băgat mâna pe sub uniformă, masându-mi păsărica pe deasupra chiloţilor.

Din nou mă gândeam la… cum este să faci sex?… Aveam penisul în faţa mea, priveam la dimensiune şi tot nu reuşeam să pricep unde ar putea să intre. Îmi părea neverosimil să intre aşa ceva în mine. Gândul departe la sex, Dragoş gâfâia şi mai tare, se încordase… vine!… vine!… a reuşit să spună. Abia aşteptam să-i înghit din nou sămânţa. Mi-a umplut gura şi de data asta. Nu-mi mai făceam griji, am înghiţit fără să mă mai gândesc.

Schimbasem tactica, nu mai trebuia să chiulim, am stat după ore în toaletă la fete. Devenise obişnuinţă, nu ne gândeam că vom fi prinşi. Acea zi era să se întâmple. Într-una din zile ne pregăteam să ne ducem la locul nostru, când am observat o fată din altă clasă ce s-a dus spre toaletă. Poate avea nevoie… mi-am zis eu, dar privirea suspicioasă în jur, m-a lăsat să înţeleg că aştepta pe cineva. Aştepta un coleg de la mine din clasă.

Bine că nu am apucat să merg eu cu Dragoş înaintea lor. Ne-ar fi prins şi ar fi auzit toată şcoala. Singurul loc sigur rămăsese la mine acasă, doar duminica. Următoarea duminică, colegul meu s-a prezentat devreme la mine, să avem timp de multe lucruri. Ca doi îndrăgostiţi, am sărit unul în braţele celuilalt, săruturi şi îmbrăţişări ferme. Penisul i se sculase. Ce să mai pierdem timpul, ne-am dezbrăcat reciproc până când nu mai aveam nimic pe noi. Mă obişnuisem cu el, nu-mi mai era ruşine să-mi etalez nuditatea în faţa lui. Şi el părea mult mai încrezător.

Întinşi pe pat, după o zbenguială pe cinste, am început discuţia cu Dragoş despre sex. Cum mă aşteptam, şi el era virgin. Nici unul din noi nu avea experienţă, amândoi aveam curiozităţi. Discuţia tehnică despre sex a făcut ca să ne relaxăm, penisul lui Dragoş se făcuse mic. Cum priveam spre tavan, nu am văzut că Dragoş nu mai avea erecţie. Eram convinsă că penisul lui stă aşa tot timpul, drepţi. M-am ridicat brusc spre el, spunându-i că sunt pregătită să facem sex.

Atunci am aruncat o privire între picioarele lui şi i-am văzut penisul culcat pe coapsa stângă. Aproape că nu-mi venea să cred că era aşa de mic şi de moale, iar mai devreme era lungă, groasă şi destul de tare. Colegul meu nu a înţeles reacţia mea. A vrut să-şi acopere penisul cu o mână. Curioasă, un pic dezinvoltă, nu l-am lăsat. M-am aşezat între picioarele lui şi priveam la penisul mic, aproape cât degetul meu.

L-am prins cu două degete. Nu-mi venea să cred că este atât de mic, atât de moale şi de flexibil. Aproape că mă bufnea râsul. A trebuit să mă abţin, să nu creadă Dragoş că râd de el. Pe măsură ce priveam şi întorceam penisul pe toate părţile, observasem că se măreşte treptat. Brusc devenea un pic mai gros, se lungise mai mult, devenise şi mai tare. Fascinată de penisul lui, îl masam tot mai mult. Nu am aşteptat să ajungă complet în erecţie. L-am prins imediat între buze şi am început să-l sug.

Dragoş m-a lăsat o vreme să mă joc cum doresc, să-l sug şi să-l ling. Deja eu mă aşteptam să-mi primesc porţia din sperma lui. S-a ridicat, apoi m-a întors cu faţa în sus. Nu ştiam ce are de gând. Întâi m-a sărutat pe buze, apoi s-a aşezat peste mine, făcându-şi loc între picioarele mele. Se auzea în încăpere cât de tare îmi bătea inima. Imediat am înţeles ce voia să facă el.

Îmi doream să fac sex, să nu mai fiu virgină. Faptul că nu ştiam cât de tare va durea, penisul mi se părea imens pe lângă fanta dintre labii. Total nesigură, i-am spus NU, că nu sunt pregătită. A mai insistat un pic, apoi a înţeles că trebuie să mai aştepte, când i-am repetat de mai multe ori. Nu mi-ar fi înţeles gândurile dacă i-aş fi explicat. Poate că nici nu ştiam să-i explic atunci. A vrut să plece, s-a ridicat în picioare să-şi ia hainele.

M-am dus la el şi l-am prins cu braţele. Nu voiam să plece. Nu ştiam să-i spun în cuvinte. Speram că îmbrăţişarea şi sărutul meu îl va convinge să rămână. Penisul încă erect. L-am prins cu mâna dreaptă, îl frecam de sus până jos, în timp ce ne sărutam. Devenise tare, aşa cum îmi place mie. Din proprie iniţiativă, am îngenunchiat în faţa lui. Mâinile mele s-au oprit în dreptul coapselor. Limba ieşită afară i-a atins penisul la vârf, apoi am coborât până am ajuns la testicule. Revenind la vârf, l-am prins cu gura.

Dragoş mi-a prins capul între mâini şi se mişca înainte şi înapoi. Învăţase lecţia să nu-l introducă prea mult. Priveam în ochii lui excitaţi, penisul culisa rapid între buzele mele. L-am simţit că se încordează tot mai mult. Mi-am dat seama că nu va dura mult şi va ejacula. Nu ştiu ce a fost în mintea mea… de ce m-am sucit, ce anume m-a convins să fac asta. I-am eliberat penisul, apoi mâinile de pe capul meu… l-am prins de mână şi l-am tras spre pat.

Întinsă pe pat, picioarele depărtate, s-a urcat deasupra mea… ne sărutam. Braţele l-au cuprins, gâfâiam amândoi. I-am simţit vârful penisului atingându-mi feminitatea. Am strâns din dinţi, unghiile înfipte în omoplaţi. Nu ştiam la ce să mă aştept, dar am zis să merg înainte. Ce se poate întâmpla?

Şi-a împins penisul, intrase puţin şi s-a oprit ca de un zid. Se împingea în mine, simţeam un mic disconfort în interior. Dragoş a împins de câteva ori mai energic… aahhh… până când am simţit că s-a rupt ceva în mine. Gura deschisă, urmat de un ţipăt lung. El nu a ştiut ce să facă şi s-a oprit adânc în interior. Sigur m-a văzut cât sunt de încordată. A aşteptat să mă liniştesc un pic. Şi-a retras penisul, apoi a revenit înapoi. Penisul culisa tot mai amplu, aproape pe toată lungimea.

Durerea ce o simţisem mai devreme se pierdea treptat, în locul ei şi-a făcut apariţia plăcerea, victorioasă. Braţele pe după gâtul lui, îl ţineam strâns. Nu mă simţeam în stare să mai fac nimic, mă simţeam neputincioasă în faţa valului de plăcere. Penisul se mişca rapid, trupurile se loveau puternic… aaahh… Cât de plăcut putea să fie?!De ce am amânat momentul acesta până acum? … Dragoş gâfâia şi se mişca rapid deasupra mea.

Deşi mama mea a încercat să mă avertizeze să am grijă, în acele momente nu eram în stare să conştientizez că Dragoş ar putea ejacula în mine. Mă simţeam năucă, pierdută în spaţiu, de parcă nu voiam ca acest moment să aibă finalitate vreodată. Colegul meu s-a încordat, auzeam gemete puternice din partea lui. În ultima clipă s-a ridicat, cât să-şi scoată penisul din mine. Sămânţa lui a ţâşnit puternic pe sâni şi pe abdomen.

Nici atunci nu am realizat pe deplin că el ar fi putut ejacula în mine. Sprijinit în braţe, un pic ridicat. Priveam pe sub el la penisul încă erect din care ieşeau stropi din sămânţa lui. Aveam problema mea existenţială. Priveam la acel penis şi nu-mi venea să cred că a intrat tot în mine. Eram convinsă că intrase tot, dar tot nu reuşeam să înţeleg unde.

El s-a dat în lateral şi s-a întins pe pat. M-am ridicat în şezut şi m-am dat puţin mai în spate, privind în locul unde am stat cu fundul. O mică pată roşie de sânge pe cearceaf atesta faptul că nu mai eram virgină. Mă luase panica… cum să ascund acel cearceaf fără să vadă mama?… Lenjeria trebuia spălată şi nu aveam idee cum să scot acea pată. Un pic stresată, am tras lenjeria de pe pat şi am ascuns-o, apoi am pus alta. Aveam de gând să încerc să scot pata  spălând la mână.

Dragoş plecase, uitasem de lenjerie. Eu încă euforică după sexul avut în acea zi. Două zile mai târziu mi-am dat întâlnire cu Dragoş în toaleta fetelor. L-am supt atât de mult încât am primit două porţii din sămânţa lui, pe care am înghiţit-o cu plăcere. Una caldă, una rece în acea zi. Spre seară, mama a vrut să aibă o discuţie cu mine. Găsise lenjeria unde am ascuns-o. A vrut doar să ştie că sunt bine, să am grijă, iar dacă rămân însărcinată să merg imediat la ea. Nu am reuşit să spun nimic în faţa mamei, capul în pământ roşie toată la faţă. …

… citeste partea a patra …

… citeste prima parte …

… citeste partea a doua …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

3 comentarii la „Fascinată de organul sexual masculin (3)”

    1. Nici nu stim daca au ramas impreuna. Ea nu era indragostita de el, ci de penisul lui. Din cate se pare, cred ca au mai stat o luna doua si apoi Dana a avut o noua cucerire. Ea a obtinut ce a dorit in prima faza: sa nu mai fie virgina si sa cunoasca sexul. Insa el era cam prostut… Ea sigur voia sa exploreze mai mult decat persoana lui. Sa poata sa compare un penis cu altul. Sa cunoasca un baiat experimentat. Un penis mai mare. Din relatia lor clar ea era alfa. Cu fiecare milestone ea devenea si mai curajoasa. Apoi ca mama ei a reactionat bine sigur i-a dat curaj. A primit girul parintelui. Imi pare rau Dan ca ti-am stricat finalul.

      Glumesc.

      Ma bucur ca au ramas impreuna.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura