… Ascultam cele relatate de soţia mea. Nu puteam fi supărat pe ea, nu aveam motiv. Mă deranja faptul că nu am fost prezent, mă simţeam abandonat. În timp ce povestea cu lux de amănunte, începusem să mă excit, penisul se întărise în pantalonii scurţi. Dacă ar fi ştiut ea se întâmpla între picioarele mele, cu siguranţă nu ar fi ratat momentul. S-ar fi oprit din povestit şi s-ar fi aruncat asupra glandului. Oricum, tot acolo urma să ajungem, întâi să termine de povestit. …
– Când şeful tău a fost sigur că poate să conducă în siguranţă, am pornit la drum. Din când în când l-am aţâţat un pic. I-am arătat când un picior dezgolit, când un sân, ba câte un sărut oferit de la distanţă. Când cu ochii la drum, când la mine. Nu m-am gândit cât poate să fie de periculos. La un moment dat, o maşină din sens opus a făcut o depăşire periculoasă. Abia atunci am înţeles pericolul în care ne aflam, dacă continuam să-i abat atenţia de la drum, cine ştie ce nenorocire s-ar fi întâmplat…
… I-am spus şi lui că sunt cuminte, ca să ajungem în siguranţă la destinaţie. Până am ajuns la destinaţie nu s-a mai întâmplat nimic interesant. Doar discuţii despre diferite subiecte. Bănuiesc că nu asta te interesează, nu-i aşa?
– Da, sari peste aceste detalii.
– Bine. Imediat ce am ajuns în oraş, pe mine m-a lăsat la un hotel, iar el s-a dus la întâlnirea pentru care venise. Din cauza mea, a fost foarte aproape să întârzie, dar bănuiesc că nu se întâmpla nimic dacă ajungea un pic mai târziu. Înainte să plece mi-a spus că va încerca să nu piardă timp prea mult acolo. Imediat ce se va termina, va veni la mine.
– A stat mult acolo? A durat mult până s-a întors?
– Vreo două ore a durat până s-a întors. În fine. De cum a intrat în cameră, era tot un zâmbet. Cred şi eu că se bucura să mă vadă. Cine ştie ce discuţii plictisitoare au avut ei acolo, iar să mă vadă pe mine chiar era o încântare. Eu, îmbrăcată lejer, chiloţi şi maieu. S-a dus să facă un duş rapid. Când s-a întors încă mai era ud. Venind în cameră dezbrăcat se ştergea pe grabă. Nu mai avea răbdare…
… Îl aşteptam întinsă pe pat. Mi-am depărtat picioarele. Mâna stângă a trecut lent pe deasupra chiloţilor. Pupilele i se dilatau de excitare. Îi urmăream privirea, faţa i se înroşise. Dintr-o dată a lăsat prosopul şi a venit în pat lângă mine. Mă aşteptam să-mi rupă chiloţii şi să-şi bage capul între picioarele mele. Nu a făcut asta.
– Dar ce a făcut?
– Mi-a prins piciorul drept, mi-a sărutat laba piciorului de mai multe ori. Mi se părea ciudat dar şi interesant în acelaşi timp. Mă gândeam că este doar un moment în care doreşte să-şi arate modul lui în care mă apreciază, apoi va trece mai departe. Nu m-am aşteptat la ceea ce a urmat. Săruturile s-au mutat pe degetele de la picioare.
– Interesant…
– Da. Nu s-a oprit aici. Mi-a lins şi mi-a supt fiecare deget de la picior. Mă gâdila un pic, dar mă şi excita în acelaşi timp. E singurul bărbat care mi-a supt degetele de la picioare până acum. Nici nu credeam că poate să aducă plăcere un astfel de gest. A continuat în acelaşi mod şi la celălalt picior. La un moment dat mi-a prins toate degetele de la picior cu gura. În timp ce el îmi sugea degetele, eu am tras de chiloţi în lateral şi mă masam uşor…
… Când a văzut ce făceam, a lăsat piciorul pe pat şi înainta spre mine, sărutându-mă pe gambă, genunchi, coapse. Ajuns cu capul între picioarele mele, m-a sărutat o dată, apoi a tras de chiloţi şi m-a dezbrăcat complet. Zici că era hipnotizat, îl interesa doar pizda mea…
… M-a prins de mijloc cu ambele mâini, s-a răsucit, apoi m-a tras şi pe mine deasupra lui. Nu mă aşteptam să-şi dorească să mă urc cu totul peste gura lui, să stau nemişcată, lăsându-mă cu toată greutatea peste el. Se pare că îi plăcea, îşi dorea foarte mult asta. Şi-a băgat limba în mine… aahhh… Şi noi facem nebunii, dar şeful tău este obsedat de pizdă. De asta nu-i poate rezista…
… Nu mai reuşeam să mă menţin în poziţie verticală. Reuşisem să mă sprijin cu o mână de zid. Îşi băgase limba adânc în mine. Mă încălzisem şi eu. Tremuram uşor, îmi mişcam bazinul înainte şi înapoi. Din ce în ce mai rapid. Nu ştiu cum putea suporta el, dar cu siguranţă îl dureau buzele de la cât mi-am frecat pizda de gura lui.
– Ai reuşit să ai orgasm aşa?
– Da. Surprinzător. Chiar a fost unul puternic. Nu m-am aşteptat să am unul atât de puternic. A durat ceva până mi-am revenit. În tot acest timp, el nu a stat degeaba. Cât timp eu am stat întinsă pe pat, el m-a mângâiat peste tot şi mi-a supt sânii…
… Îmi revenisem puţin, mi-am zis că este momentul să-i arăt şi eu ce pot. M-am ridicat buimacă de pe pat, l-am împins pe el, ca să se întindă pe pat cu faţa în sus. Am trecut la jocul meu. În prima fază m-am întins peste el. Mângâieri, săruturi pe gât şi la ureche, apoi, pe piept, abdomen. Cu cât mă lăsam mai jos, el respira mai greu…
… Avea penisul sculat. Îşi ridicase capul de pe pernă, voia să vadă ce se întâmplă. M-a văzut când îi lingeam capul penisului, a început să geamă. L-am lins peste tot, penisul strălucea de la saliva ce s-a scurs până la testicule. Acum că l-am pregătit bine, era momentul să-l fac să urce pe pereţi de plăcere. I-am prins capul între buze. Cu vârful limbii îi atingeam zona sensibilă…
… Mişcări lente, buzele alunecau încet. Cu fiecare mişcare a capului, reuşeam să-i cuprind penisul tot mai mult. Când am reuşit să-i cuprind tot penisul cu gura, a rămas foarte mirat. Nu doar că l-am băgat pe tot în gură, dar am rămas câteva momente nemişcată în acea poziţie. Mâinile lui încordate le ridicase pe pat, nu ştia cum să reacţioneze. Gemând, cu gura deschisă, şi-a strâns puternic pumnii…
… În acele momente nu mai era în stare să gândească singur. Părea zăpăcit de tot. Mi-am reluat mişcarea. Buzele culisau aproape pe toată lungimea penisului, mişcările tot mai rapide. El se încorda, îşi ridica bazinul, gemete zgomotoase. La un moment dat s-a retras brusc. S-a dat înapoi şi nu m-a mai lăsat să-i fac sex oral.
– De ce?
– Mi-a spus că dacă nu mă oprea, ar fi ejaculat şi încă nu-şi dorea asta. Cu greu am reuşit să înţeleg ce voia să spună. Până să-mi spună ce-şi doreşte, mă gândeam la ce şi-ar dori. Credeam că toţi bărbaţii îşi doresc finalizare orală. Apoi am înţeles despre ce era vorba…
… Dacă ar fi ejaculat în gura mea, nu mai era în stare să mă fută după aceea. Ar fi trebuit să aşteptăm ceva timp până când el reuşea să aibă din nou erecţie. Înainte să termine, voia să simtă senzaţia cum este să mă fută vaginal. Asta îşi dorea în acel moment…
… M-a rugat să mă aşez în patru labe cu spatele la el. Şi-a făcut loc între picioarele mele imediat ce m-am aşezat. Întâi a băgat un deget în vagin. Îl mişca rapid înainte şi înapoi. L-a băgat şi pe a-l doilea… mmmm… Le mişca pe amândouă destul de rapid. Mi-am dus o mână la sâni, apăsam, trăgeam de ei, gemeam. S-a jucat cu degetele în mine câteva minute, până când s-a decis să mă penetreze…
… A scos repede degetele din mine, şi-a potrivit penisul şi a intrat rapid… aahhh… s-a împins cu putere în mine. Aşteptam acest moment cu nerăbdare. Ritmul destul de rapid încă de la început. Mă ţinea strâns cu mâinile de talie, mă futea ca un nebun, lovindu-se puternic de mine. Zicea ceva acolo, dar nu reuşeam să înţeleg tot. Unele lucruri păreau că nu au vreo însemnătate…
… Totul a fost foarte rapid. Nu mă aşteptam să ejaculeze atât de rapid. Cred că totul a durat între 3 şi 5 minute, din momentul în care m-a pătruns până când a avut orgasm. Nu a terminat în mine. A avut grijă. Când a fost aproape, şi-a scos penisul afară imediat. În timp ce gemea şi respira greu, sperma ţâşnise pe spatele meu, în jeturi puternice.
– Asta a fost tot?
– Da. După ce a terminat nu a mai fost în stare de nimic. Chiar el mi-a zis că i se scoală cu greu şi are nevoie de ceva timp pentru a putea să mai fută ceva. Dar nu s-a terminat tot. A mai vrut să mă lingă iar. Şi l-am lăsat. Exact în aceeaşi poziţie. El întins pe spate, eu deasupra gurii lui în poziţie verticală, de data asta aşezată invers…
… Dacă tot eram acolo, am zis să încercăm şi 69. Era un moment potrivit să-i readuc penisul la viaţă. M-am lăsat peste el. Penisul moale. L-am prins cu uşurinţă în gură. Sugeam şi gemeam. El nu se sătura de pizda mea. Mă lingea cu poftă… labiile, clitorisul… îşi băga adânc limba în mine. La un moment dat mi-a testat şi anusul. Am crezut că vrea să mă lingă şi acolo. Dar nu, doar a introdus un deget în interior şi l-a mişcat o vreme…
… Mi-am dat silinţa să-l sug, să fac cumva să-i scol penisul. Se mărise, dar tot moale era. Dacă îl ţineam de la bază cu degetele, se lăsa într-o parte. Nu mai era în stare să fută, nu mai era în stare să termine. În schimb, am avut eu un nou orgasm. La cât m-a lins, plus degetul ce s-a jucat în anus, era aproape imposibil să nu am un nou orgasm. La fel ca primul, şi acesta a fost destul de puternic…
… Am făcut amândoi duş separat, apoi am plecat la drum. Cât timp a condus am fost foarte cuminte. Nimic despre sex, nimic care să-l aţâţe. Doar discuţii banale, obişnuite. Nici când am făcut o mică oprire la o benzinărie nu s-a mai întâmplat nimic. Asta a fost întâlnirea mea cu şeful tău. Bănuiesc că s-a încheiat tot, nu-i aşa?
– Şi eu cred la fel. El a pus o vorbă bună pentru mine, noi ne-am respectat cuvântul. Şi da, cred că s-a încheiat totul între noi şi el.
– Iubitule, dar văd că te-ai excitat tare… mmmhh… şi tu trebuie să primeşti ceva bun! Nu scapi de mine în seara asta!
… citeste partea a unsprezecea …
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
hmmm… frumoasa apoveste… frumos cuplu! ????
Este exact ce mi a recomandat medicul,lins de pizda,supt si lins picioare si degetele de la picioare