Plecasem de la muncă la ora obişnuită. Ziua de lucru se întinde în mod obişnuit până după ora 20. Spre surprinderea mea, autobuzul a avut o întârziere destul de mare. De cum am ajuns în staţie, am văzut mai mulţi oameni ce îl aşteptau. Speram să nu trebuiască să aştept foarte mult, mai ales că merg destule staţii până acasă. Locuiesc destul de departe de locul de muncă. …
Într-un final a ajuns şi maşina. Credeam că nu voi reuşi să urc, la cât de aglomerat părea, dar am reuşit. Contrar aşteptărilor mele, cineva mi-a făcut loc să mă aşez pe scaun, chiar a insistat să fac asta. Urma să coboare la următoarea şi s-a gândit să mă lase pe mine să stau. La puţin timp, un domn bine îmbrăcat a apărut în dreptul meu. Părea destul de aglomerat în autobuz, însă nu atât de aglomerat încât să se bage el atât de mult în sufletul meu.
M-am uitat în sus spre el. El, cu o privire serioasă, capul către înainte, către fereastră. Se ţinea cu mâna de bară, trupul i se legăna. Partea din faţă se lovea uşor de umărul meu. Când am lăsat privirea în jos, i-am observat partea mai umflată din dreptul prohabului. Cu acea parte se lovea constant de mine. Tipul avea erecţie. Din prima am înţeles că este ceva în neregulă cu acest tip.
La început am fost destul de dezgustată de gestul său. Se lovea constant de umărul meu cu penisul erect în pantaloni, iar el privea într-una către fereastră, ca şi când nu s-a întâmplat nimic. Aş fi trebuit să-i zic ceva, dar nu am făcut-o. În schimb, mă intriga faptul că putea să aibă atât de mult erecţie, chiar şi după mai multe staţii de mers. Din dezgust, devenisem curioasă.
“Oare cât de mult poate să stea cu ea sculată?… Oare cât de mare o are?… O fi însurat?” …
Nu ştiu ce mi-a venit. După un timp mi-am zis că trebuie să iau atitudine. Fără să gândesc prea mult, m-am ridicat în picioare şi m-am poziţionat cu posteriorul aproape de prohabul lui. De data asta eu am căutat să-l ating. Autobuzul legănându-ne, mă loveam şi eu constant de prohabul lui. Oameni mulţi în jur, destul de aglomerat la acea oră. La fel ca şi el, mă ţineam de bară, privind în gol, cu un aer rece, impenetrabil, lovindu-mă cu fesele de scula lui.
Tipul a prins tupeu. Poate că şi-a dat seama sau nu, dar s-a lipit de mine. A profitat de situaţie. De fiecare dată când cineva voia să treacă pe lângă el pe culoar, pentru a se îndrepta către uşă, el se scuza politicos, spunând acelei persoane… Cum să nu, imediat vă fac loc!… Doar că el se lipea cu scula lui de fundul meu. Nu ştiu dacă era doar în mintea mea, dar scula lui părea mai tare. Posibil că joaca noastră l-a excitat şi mai mult. Realizam ca şi mie îmi place acest lucru. Chiar mă gândeam… “Sunt şi eu defectă ca şi el?”…
Am întors capul spre el el, i-am fixat privirea, apoi l-am întrebat:
– Coborâţi la următoarea?… apoi m-am împins destul de tare cu fundul în scula lui.
A scos un sunet, un icnet. Pesemne că lovitura mea l-a afectat un pic.
– Nu, nu, mulţumesc… a răspuns el.
Se inversase un pic rolurile, iar asta l-a făcut să se ruşineze un pic. El, un bărbat matur, trecut de 40 de ani, înalt, solid. Destul de drăguţ aş putea spune. Îmi plăcea ideea că eu sunt aia care controlează situaţia. Cel puţin aşa îmi lăsa impresia, şi asta mă făcea să mă simt mai bine. Gestul său iniţial este dezaprobator, practic am fost hartuită sexual în momentul în care mă aflam pe scaun. Acum îi serveam lui aceeaşi lucru, să vadă şi el cum se simte cineva care este hărţuit sexual.
Călătorii se împuţinase în maşină, se aflau mai mult pe scaune, decât în picioare. Acum părea cu ochiul liber că se întâmplă ceva ciudat între noi. Eram prea apropiaţi, mult prea nefiresc. Se spune că bărbaţii au o minte înclinată numai către sex. Şi noi femeile avem gândurile şi fanteziile noastre, doar că le exprimam mai puţin.
Mă intrigase acest individ, încât, îmi venea să-i cer să-şi scoată scula afară, numai să o văd cât de mare este în erecţie. Doar gândindu-mă la sex, m-am umezit imediat. Simţeam furnicături, mă înfierbântasem, păream că nu mai am aer. Şi tocmai în acea zi când purtam pantaloni strânşi pe mine… Ahhh, ce ar merge o pulă acum!… Zici că nu eram eu cea care gândeam aşa… dar eu eram. Nu era prima dată când mă şoca la propriu gândurile mele.
– Mă ajutaţi să cobor, vă rog, nu mă simt prea bine!… i-am zis eu tipului, în timp ce am întors capul spre el.
Bărbatul, amabil, m-a prins de braţ şi a mers cu mine către uşa de la mijloc. Tremuram uşor de emoţie. Nu aveam niciun plan. Nu ştiam ce vreau să fac mai departe. Intrasem în contact cu el, l-am hărţuit şi eu aşa cum a făcut el, m-am adresat lui, şi… şi ce urma să se întâmple după ce coborâm din autobuz?!… Ar fi trebuit să mă duc acasă, dar nu era staţia la care trebuia să cobor. Am vrut să cobor ca să-l atrag şi pe el după mine.
S-au deschis uşile, a coborât cu mine, m-a privit. A vrut să se întoarcă să urce în autobuz, dar şoferul a închis imediat uşile. Am zis doar:
– Mai staţi un pic!… în timp ce mâna a coborât şi i-a atins prohabul.
Bărbatul foarte uimit de gestul meu, făcuse ochii mari. Sigur nu se aştepta la o astfel de reacţie din partea mea, şi nici nu ar fi trebuit să se întâmple. Un lucru firesc şi normal ar fi fost să-l denunţ pe acest individ pentru comportamentul lui public, încă de la primele semnale, dar nu am făcut-o, deşi trebuia să o fac. Nici eu nu ştiu de ce nu am făcut asta. Iar ca să fie totul şi mai complicat, am intrat în jocul lui.
Lângă staţia de autobuz se afla o zonă cu ceva mai mulţi copaci. Doar pomi, fără alei, fără băncute, fără nimic, nu se află nicio sursă de iluminare, doar în staţie.
L-am strâns uşor de prohab, fixându-l cu privirea, apoi m-am întors cu spatele şi m-am îndreptat către zona de copaci. Era sigură că mă va urma. Şi aşa a făcut. M-am îndreptat destul de mult de trotuar. Mă oprisem. El ajuns lângă mine, părea un neajutorat. Se uita spre mine şi nu făcea nimic. Cred că dacă era după el, ne petreceam toată noaptea acolo. Să nu pierdem timpul, mi-am dus mâinile la prohab.
Mâna trecea uşor, apăsam, strângeam uşor, în timp ce suspinam de dorinţă. El nemişcat, oftând şi respirând ceva mai repede. Dacă tot ne aflam acolo, să mergem până la capăt! L-am deschis la pantaloni. Am reuşit să-i scot mândreţe de penis afară. L-am prins cu mâna şi îl frecam uşor. Mi-am oprit mâna la baza lui, încercând să-i analizez dimensiunea. Rămăsesem uimită când am văzut cât de mult a trecut de lăţimea palmei.
M-am lăsat în jos, aşezată în genunchi pe pământul tare. Mă uitam la scula lui, continuam să o frec… Şi acum ce fac?… I-am văzut-o, este mare… acum ce fac?… I-o sug… nu i-o sug?… Mă fut sau nu cu el?… Dilema vieţii mele!
Nici nu l-am întrebat care este numele lui. Stătea nemişcat, lăsându-mă pe mine să profit de scula lui. Tremura uşor, respiraţia tot mai sacadată. Din punctul lui de vedere, cred el se mulţumea şi cu faptul că i-o frec. Dacă aş fi continuat în acel mod şi ejacula, cred că îmi era tare recunoscător pentru gestul meu. Mă frapa că nu avea niciun fel de iniţiativă. Să-mi ceară să i-o sug, să vrea să mă fută. Absolut nimic!
Vârful penisului aproape de gura mea. Nu am mai rezistat şi i-am luat-o în gură. Am strâns buzele în jurul glandului, alunecau din scurt, destul de energic. Din momentul în care a simţit buzele pe scula lui a scos un oftat lung, deschizând gura larg. Îi ţineam penisul de la bază, atingându-i testiculele cu degetele. Buzele mulate pe gland sugând cu poftă. Mă deranja că nu vedeam o urmă de bărbăţie în el. Să mă domine un pic, să controleze situaţia.
În acel moment i-am luat fiecare mână şi am pus-o pe capul meu, apoi mi-am retras mâna de pe penis. L-am lăsat pe el să controleze mişcările. Cu gura plină, acceptam mişcarea lui rapidă, împingându-şi penisul tot mai adânc. În mai puţin din un minut m-am răzgândit. Ar fi urmat să ejaculeze şi nu voiam asta, fără să-i simt mădularul în mine.
M-am eliberat din mâinile lui. El nu a obiectat. M-am deschis la pantaloni, am tras de ei, împreună cu chiloţii până au ajuns la jumătatea coapselor. Întoarsă cu spatele la el, m-am aplecat, aşteptându-l să intre în mine. Şi-a potrivit penisul şi a împins. Era într-adevăr mare. Aproape că m-a lăsat fără aer când şi-a împins tot mădularul în mine.
Ţinându-mă de talie, se împingea rapid în mine, lovindu-se cu putere de fesele mele. Mi-am dus o mână între picioare, frecându-mă energic. O mână băgată pe sub bluză, masându-mi sânii. Bărbatul se încorda, gemea, fără să-mi adreseze un cuvânt. Toată situaţia mi se părea interesantă. Nu am avut niciodată fantezia de a face sex cu necunoscuţi, dar acum mă incita la maxim. Concentrată la maxim, frecându-mi intens labiile şi clitorisul, am început să tremur treptat, până când orgasmul a pus stăpânire pe trupul meu.
Tremuram toată. Era unul din acele momente în care orgasmul este atât de puternic, încât, nici să vrei nu îl vei uita. Mâinile lui mă strângeau tare de mijloc, gemând puternic. A tăcut. Câteva momente nu l-am auzit, dar mă futea foarte rapid. S-a împins puternic în mine şi a rămas nemişcat. Simţeam sperma călduţă ce-mi umplea interiorul. Poate că ar fi trebuit să-l las să termine în gura mea sau direct pe pământ, dar nu am fost atentă.
Rămaşi nemişcaţi, îi simţeam penisul cum zvâcnea în mine. Simţeam cum se pierde din duritatea penisului, se făcea tot mai moale. M-am retras până a ieşit tot. Noroc că port mereu la mine şerveţele umede. Am luat pentru mine, i-am oferit şi lui să se şteargă. Când eram pregătită să aflu numele lui, l-am văzut cum se îndepărtează, în timp ce se grăbea să-şi îndese penisul în pantaloni. Am strigat la el, dar el nu mai voia să rămână. La mine a fost ceva mai greu până m-am îmbrăcat. Când am ajuns la trotuar, el nu mai era acolo. Nu văzusem în ce direcţie a luat-o.
Din nou, atitudinea lui mă frapase. Dintr-o dată, voiam să aflu mai multe despre el, să ne cunoaştem. Nu voiam să fiu una la întâmplare în care şi-a băgat pula, a mişcat de câteva ori, a ejaculat şi asta a fost tot. Serile următoare am încercat să fiu cam la aceeaşi oră la autobuz, în speranţa că îl voi mai întâlni pe acel bărbat. Nu îl mai văzusem până atunci. Poate că a mai fost cu mine în autobuz, dar nu i-am dat importanţă până în acea seară. A dispărut total, nu l-am mai întâlnit de atunci.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Frumoasa! Dar este scrisa de un bărbat!
Nu toate persoanele au inclinatie de a scrie. La foarte multe dintre povestile publicate, informatia mi-a fost transmisa, cu anumite detalii. Cu acele detalii am jonglat un pic, folosindu-ma de imaginatie si am scris acea poveste. Este evident ca eu am scris aceasta poveste, insa, a fost scrisa ca si cand persoana in cauza povesteste cu ajutorul meu. Esti invitatul meu sa scrii si tu o poveste sau mai multe. In meniul blogului gasesti rubrica „Adauga povestea ta” … poate iti ofera un impuls sa te apuci de scris.
Excitantă acțiune cu un sfârșit tragic…
O fantezie frumoasă și excitanta…
Tragic?! … A murit cineva? … Cel mult dezamagitor, frustrant.
Frumoasa fantezia… 🙂