… Până am ajuns acasă, cele două femei s-au lipit de mine, aşezându-şi capul pe umărul meu. Încă nu reuşeam să mă detaşez de ceea ce s-a petrecut la pizzerie. Aveam gânduri confuze despre tot ce s-a întâmplat. Pe de-o parte, mi-a plăcut tot. A fost o senzaţie plăcută, interesantă, nouă. Chiar mă gândeam dacă să mai repetăm acest moment, într-un alt context. Faptul că am fost văzuţi pe camerele de supraveghere… nu mi-a plăcut. Oare ne-a mai văzut şi altcineva şi nu ne-am dat seama? …
Acasă, după ce ne-am descălţat şi ne-am dezbrăcat de geci, eu cu Valentin am rămas în camera de zi, aşezaţi pe canapea. Fetele au zis că merg să se schimbe, că au nevoie la baie, şi vor reveni un pic mai târziu. Valentin a scos telefonul din buzunar şi a pornit clipul făcut la pizzerie. Mă excitasem să văd ce a văzut el, să retrăiesc mental acele momente.
– Nu o credeam în stare pe Lavinia să facă asta în public… îmi spuse el.
– La fel şi despre Alina. S-au luat una cu alta, a fost ca o competiţie între ele. Altfel nu-mi explic cum de s-a ajuns la acel moment.
– Tot ce-i posibil!
– În timp ce eram în maşină şi veneam spre casă… mă gândeam… dacă ne-a mai văzut şi altcineva şi nu am băgat noi de seamă?
– Crezi?
– Doar întreb. Nici nu am băgat de seamă la camerele amplasate. Ştiam că sunt la intrare şi la casa de marcat, dar nu şi pe sală. Oricum, nu cred că mai trec pe acolo.
– Ei… Nu are rost să faci din asta o dramă. La câţi clienţi au zilnic, peste câteva săptămâni nu-şi va mai aminti nimeni de tine şi de tot ce s-a întâmplat.
– Crezi?
Amândouă şi-au făcut apariţia doar în chiloţi. Au văzut că ne uităm la telefon. Au vrut să vadă şi ele la ce ne uităm. Lavinia s-a aşezat pe picioarele mele, cu faţa spre mine. Soţia mea… alături de Valentin. Din instinct mi-am dus mâinile la sânii ei, dacă tot erau dezgoliţi. Am privit toţi patru înregistrarea. Având-o în braţele mele pe Lavinia, s-a trezit penisul. A simţit şi ea. A ridicat privirea spre mine şi a făcut câteva semne din ochi.
Nu a aşteptat prea mult. S-a dat un pic înapoi, m-a deschis la pantaloni. Ceilalţi se uitau la noi. Priveau cum Lavinia m-a descheiat la pantaloni şi mi-a scos penisul afară. Imediat l-a prins cu o mână. S-a aplecat spre mine şi m-a sărutat. Îi strângeam sânii, îi frământam.
– Dacă tot ai început ceva… mergi până la capăt!… îi spun eu, la un moment dat.
A înţeles că voiam să mă dezbrace de tot. A fost doar o remarcă, nu am lăsat-o doar pe ea, am contribuit şi eu un pic. Eu complet dezbrăcat, ea doar în chiloţi. Aşezată pe picioarele mele, a tras de marginea chiloţilor în lateral. După cum s-a poziţionat, urma să-şi introducă penisul în interior. Înainte să-mi prindă penisul cu mâna, s-a aplecat şi şi-a lipit gura de a mea. I-am simţit mâna în jurul glandului.
De câteva ori a culisat mâna în sus şi în jos de-a lungul penisului, apoi s-a ridicat un pic, cât să-i permită să direcţioneze penisul între picioarele ei. Alături, se auzeau zgomote de haine. Valentin se dezbrăca, îl incitase şi pe el. Lavinia s-a lăsat cu totul în scula mea, gemând lung. Îi ţineam sânii strânşi către centru. Am tras de ei în sus, m-am aplecat cu gura până când… ne-am întâlnit la mijloc. I-am prins sânul drept în gură, apoi celălalt.
Penisul adânc în interior. Îşi mişca bazinul înainte şi înapoi… destul de alert. Lângă mine se petreceau lucruri. Alina s-a urcat şi ea pe picioarele lui Valentin, asemeni cum făcuse şi Lavinia. Dacă şi Valentin i-ar fi supt sânii, aş fi putut spune că au făcut-o intenţionat să ne copieze. Şi totuşi, era incitant. Patru persoane într-o relaţie amoroasă, cu doamnele ce întreţineau fundalul sonor cu gemetele lor.
După un timp în acea poziţie, am zis că vreau şi altceva. Am vrut să schimb poziţia, fără să pierd contactul cu vaginul ei. M-am ridicat în picioare cu ea în braţe. Când am vrut să o aşez pe canapea, şi eu peste ea, penisul a ieşit. Nu am făcut o problemă din asta. Ea a profitat de ocazie să se aşeze mai bine. Eu aşezat între picioarele ei.
Intrasem adânc. Aproape în acelaşi timp, m-a prins cu braţele de umeri, apoi cu picioarele. Se uita atent în ochii mei, în timp ce mişcările deveneau din ce în ce mai rapide. Alături, la capătul celălalt, Valentin era aşezat pe braţul canapelei. Auzeam cum geme şi suspină. În puţinul moment în care am încercat să înţeleg ce se întâmplă între ei, am înţeles că soţia mea îi făcea sex oral lui Valentin.
Lavinia mă apăsa cu o mână pe fese. Mă încuraja să mă mişc mai repede, mai repede. Aş fi vrut să pot să fac tot ce îmi cerea, însă, canapeaua devenise mult prea aglomerată pentru pentru patru persoane. După câteva minute, timp în care m-am mişcat cât de repede am putut, m-am ridicat ca să schimbăm poziţia. Mă gândeam să o aşez la fel cum făcusem mult mai devreme. În genunchi, aplecată peste canapea, iar eu din picioare să o penetrez pe la spate.
A înţeles ce vreau, dar nu înainte să-şi ia din nou porţia de sex oral. Pentru câteva minute, penisul şi-a făcut loc în gura ei. Părea înfometată după scula mea. Mi-a indicat să mă aşez pe canapea, ea s-a băgat între picioarele mele. Mi-a prins penisul doar cu buzele. Îşi mişca capul destul de alert, dar fără să-l mai cuprindă pe tot. În timp ce îmi făcea sex oral, apăsa cu o mână pe sânul stâng, iar mâna dreaptă o avea între picioare.
Soţia mea aşezată pe canapea, într-o poziţie un pic mai dificilă, un pic contorsionată. Picioarele ridicate pe umerii lui Valentin, în timp ce acesta apăsa cu trupul său şi o penetra cu mişcări alternante. Când mai lent, când mai rapid. S-a auzit un strigăt la un moment dat. Alina tocmai a avut un orgasm, dar Valentin continua să se mişte.
Lavinia s-a ridicat în picioare, apoi s-a urcat pe canapea, aşa cum mi-am dorit. Am prins-o cu o mână de talie şi mi-am înfipt penisul rapid în vagin. Braţele aşezate pe spătarul canapelei, capul aşezat peste braţe. În timp ce o penetram rapid, îi analizam trupul. Fundul bombat spre mine, aproape că se asemăna cu o inimă întoarsă, trupul uşor arcuit. Nu degeaba am visat la un moment dat că făceam sex cu ea. Văzusem eu ceva prin hainele ce le purta atunci.
Mişcându-mă tot mai rapid, după câteva serii de palme peste fese, ce i-au făcut şi pe ceilalţi să tresară, am auzit-o când îmi spunea să nu mă opresc. Mi-am continuat mişcarea în acelaşi ritm rapid, ţinând-o cu ambele mâini de mijloc. Orgasmul avut a părut foarte puternic, după modul în care s-a exprimat. Atunci mi-a zis să mă opresc. Nu aveam de gând să fac asta, dacă nu-mi spunea.
Mi-am retras penisul şi am aşteptat să-şi revină. La puţin timp Valentin s-a ridicat ridicat de pe soţia mea. Îl anunţase că o dureau picioarele, plus poziţia destul de incomodă în care se afla. Imediat ce s-a simţit liberă, s-a întins pe canapea. A dat peste Lavinia. S-au atins una pe alta fără intenţie. Aşteptam şi eu, aştepta şi Valentin, privind la ele, masându-ne penisurile.
Lavinia s-a întors către soţia mea. Părea că a căutat-o intenţionat. Soţia mea întinsă cu faţa în sus. Din partea opusă, pe deasupra, Lavinia s-a aplecat şi a sărutat-o pe soţia mea pe gură. Şi-au amintit amândouă de momentul intens dintre ele din maşină, când s-au sărutat pasional, având fiecare în gură şi pe buze sămânţa mea. Lavinia s-a răsucit şi s-a urcat peste Alina. Şi-a făcut loc între picioarele ei.
Îmbrăţişate, se sărutau cu multă pasiune. Săruturile lor devenise molipsitoare, dar nu atât de molipsitoare încât să mă sărut şi eu cu Valentin. Amândoi suntem destul de rezervaţi pe tema asta. Privind la ele, l-am făcut atent pe Valentin la ceea ce făceau ele. Am realizat că în modul în care se aflau una peste alta, şi la modul în care se mişcau, îşi frecau pubisurile între ele.
Săruturile molipsitoare, gemetele şi suspinele lor m-au aţâţat foarte tare. Fără să realizez iniţial, îmi frecam penisul destul de rapid. Genunchii un pic flexaţi, picioarele un pic depărtate. Respiram din ce în ce mai greu. Poate că m-au auzit, poate că au realizat că sunt privite şi au vrut să vadă ce reacţie avem, Lavinia s-a oprit şi s-a uitat înspre noi. Râdeau amândouă. Săruturi scurte îşi ofereau cu generozitate.
Soţia mea mi-a făcut semn să mă apropii de ele. M-am lăsat un pic pe vine, cât să ajungă cu gura la penisul meu. Îl prindea una, apoi cealaltă câteva momente mai târziu. Valentin s-a urcat deasupra Laviniei. Lăsându-se pe ea, şi-a înfipt penisul adânc. Era cea mai câştigată. Penetrată… în acelaşi timp ce făcea cu schimbul cu soţia mea.
Nu am mai rezistat, frecându-mi penisul rapid, sămânţa a ţâşnit pe faţa lor. Au încercat să culeagă pe rând din sămânţa ce părea că nu se mai termină. Fetele se jucau cu penisul. Prins ca într-un sandviş între buzele lor, îl sărutau de-o parte şi de alta. Valentin, cu ochii aţintiţi la noi, s-a ridicat în genunchi. Îşi freca penisul. Ejacularea a fost însoţită de gemete lungi. Sperma a ţâşnit în valuri pe fundul şi pe spatele soţiei lui. …
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Deci este superba povestea
Ma excită teribil
Aștept continuarea cu nerăbdare
Chiar sunt curios daca se vor atinge și de fundurile fetelor,ar fi mișto un anal
Sau o dublă penetrare
foarte frumoasa povestea!!!