De la durere insuportabilă, la orgasm pe masa de consultații

Nu mi-a plăcut niciodată să merg la dentist, nu neapărat că mi-ar fi frică, dar este ceva care îmi provoacă nelinişte. Posibil să fie ceva legat din copilărie, când părinţii mei mă duceau des la consult. Poate că nu-mi plăcea de medicul la care mergeam, şi de aici toată animozitatea care s-a creat în mintea mea… ceva mai târziu. După ce am crescut, şi am început să iau singur deciziile, nu m-am mai dus la vreun control. Ce-i drept, nici nu am avut nevoie, iar asta a fost foarte bine. …

Oricât de mult ne-am dori să nu avem de a face cu dentist sau medici în general, vrei nu vrei, situaţia te obliga la un moment dat. În cazul meu, o durere de măsea. Începuse ca o durere mică, suportabilă, pe partea stângă. M-am uitat în oglindă ca să-mi dau seama dacă este un început de carie, să aflu motivul durerii.

Deşi era o durere suportabilă, era destul de deranjantă. Ştiam că este acolo şi nu mi-o puteam scoate din cap. Din start am refuzat să merg la un consult. Mi-am zis că trebuie să găsesc o soluţie pentru problema mea. Am aplicat pastă de dinţi în acea zonă, sperând că va acţiona foarte bine şi va dispărea şi durerea. Nici când am pus alcool, ceva mai tare, nu a trecut. A fost bine puţin timp, cât timp mi-a fost amorţită toată partea, apoi durerea revenea din nou.

Până la urmă a trebuie să iau decizia pe care ar fi trebuit să o iau iniţial. Mi-am propus ca a doua zi să merg la un consult, dar problema mea a fost că durerea devenise insuportabilă şi nu mai puteam să aştept până a doua zi. Nu reuşeam să dorm cu aşa durere. Dacă tot nu am reuşit să mă “vindec” singur, a trebuit să mă îmbrac şi să merg la un cabinet de primiri urgenţe. Găsisem pe internet un cabinet nu foarte departe de locuinţa mea.

În afară de mine, nu mai era nimeni la ora 12 noaptea. Două doctoriţe erau nerăbdătoare să primească pacienţi ca mine. Destul de amabile amândouă, m-au invitat să mă aşez pe unul din scaune, apoi m-au întrebat care este problema. Nu era greu… pe scurt… Au, mă doare!… Nu le-am zis de încercarea mea de vindecare cu pastă de dinţi şi coniac, sigur ar fi râs de mine.

Cea tânără m-a luat în primire. Părea de aceeaşi vârstă cu mine… cam 30 de ani. S-a uitat la mine în gură, pe partea unde simţeam durerea. A zis care ar fi problema şi cum putea să mă ajute pentru acea noapte, dar nu mi-am bătut capul să reţin cele spuse de ea. M-a interesat doar că va dispărea durerea şi voi putea dormi liniştit. Totuşi, am reţinut că intervenţia ei este doar de moment şi nu reprezintă o soluţie pentru viitor, şi mai ales… trebuie să vin pentru un control amănunţit. De ceea ce mă temeam, nu am scăpat.

Nu ştiu când s-a întâmplat asta, dar doctoriţa mai în vârstă a dispărut din peisaj. Nu o mai vedeam prin preajmă, dar nu îmi păsa foarte tare. Partea mai interesantă, îmi părea că doctoriţa flirtează cu mine. Frumuşică, nu am ce zice. Îmi părea că se uită la mine… într-un fel… cam nepotrivit. Ochii ei calzi, privirea ei tot timpul se intersecta cu a mea. Câteva momente eram amândoi conectaţi… ochi în ochi.

La început am crezut că mi se pare, dar cu timpul devenise tot mai evident. Acum eu o urmăream cu privirea doar pentru a fi absolut convins că nu mă înşel cu privire la atitudinea ei. Deşi nu spunea mai nimic, decât ce era legat de problema mea, parcă mă mânca din priviri. Cumva, parcă şi atingerile pe care le făcea cu mâinile însemnau ceva. Dar ce? Tânăra doctoriţa avea bucurii la mine?

Atenţia mea la doamna doctor a făcut să treacă timpul foarte rapid, parcă prea rapid, dar şi banii din buzunar. Măiestria doamnei nu este gratuită. Durerea a dispărut ca prin minune, prilej foarte bun să pot dormi în acea noapte. Dar mai pot să dorm gândindu-mă la doamna doctor? Asta era altă problemă.

Eram pregătit să plec. Durerea dispăruse, banii i-am dat. Înainte să ies, cu o privire duioasă, m-a atins pe braţ şi mi-a zis să o urmez că mai trebuie să facă ceva. Am intrat amândoi într-o altă încăpere slab luminată. Nu am înţeles din prima care a fost motivul pentru care mi-a zis să o urmez. Aşteptam să spună ce să fac, să mă aşez sau nu pe scaun. Am înţeles imediat când a venit aproape de mine, privindu-mă ca mai înainte, iar mâna m-a atins uşor pe braţ… urcând şi coborând încet cu atingeri fine.

Mi-am dus mâna şi am prins-o de talie, trăgând-o spre mine. A trecut imediat la atac. Mâna ei a ajuns între picioarele mele. Nu aş fi zis că tânăra doctoriţă este atât de înfiptă. Mi-a prins penisul şi m-a strâns uşor. Am vrut să o sărut pe gură, dar nu m-a lăsat. S-a eschivat şi m-a lăsat să o sărut pe gât şi la ureche. A tras de pantalonii de trening în jos, a băgat mâna în chiloţi şi mi-a scos penisul afară.

Pentru un astfel de tratament, aş veni mai des la consultaţie şi tratament. În partea din faţă a clădirii se va ocupa de dantură şi problemele lor, iar în spate să se ocupe de penisul meu. Şi el are nevoie de ajutor. De drag aş veni!

Mi-a frecat penisul o vreme, privindu-mă galeş. În niciun chip nu m-a lăsat să o sărut pe gură. Nu am înţeles de ce şi nici nu am întrebat. Cum ea se ocupa de penisul meu, frecându-l energic, mâinile mele şi-au făcut loc pe sub halat şi hainele ei. După atingeri… avea un posterior minunat. Sânii nu erau foarte mari, dar promiteau. Am reuşit să o deschid la halat să pot avea acces total la sânii ei. Chiar m-a invitat din priviri să-i ating şi să-i sug.

Îmi freca penisul şi gemea, în timp ce mă ocupam de sânii ei, strângându-i în palmele mele şi sugându-i sfârcurile. Şi ea părea destul de înfierbântată, dar eu eram foarte excitat. La partea de jos purta o fustă până aproape de genunchi, şi un dres închis la culoare. Am crezut că este cu totul, cu tot cu chilot, dar când am băgat mâna pe sub fustă, am constatat că dresul era cu portjartier şi… mai sus… nu purta chiloţi. Doar un mic smoc de blană pe pubis.

Se excitase foarte tare, degetele mele au pătruns destul de uşor în păsărica ei. Îmi doream enorm de mult să introduc şi penisul, să-i simt interiorul… aahhh… Am vrut să o prind de talie şi să o întorc cu spatele la mine, dar tânăra doctoriţă s-a smucit şi nu s-a lăsat pe mâna mea. Dintr-o dată s-a lăsat pe vine, uitându-se atent în ochii mei. Îmi ţinea penisul cu mâna stângă, lingându-l la vârf, aproape ca pe o îngheţată. Când m-am aşteptat mai puţin, mi-a prins penisul cu gura, a făcut câteva mişcări din scurt, un du-te vino la vârful penisului, apoi s-a împins toată în mine.

Brusc, mădularul a dispărut ca prin minune în gura ei. Încerca să se uite spre mine, în timp ce buzele se aflau la baza penisului. M-a luat prin surprindere, iar reacţia mea a fost de uimire. Nu a durat mult. Mi-a eliberat penisul, s-a ridicat în picioare, apoi s-a întors cu spatele la mine. M-a prins de mână şi m-a dus către o masă de examinare. S-a aplecat cu trupul peste masă, picioarele un pic depărtate, fundul spre mine.

Halatul tras într-o parte, şi-a ridicat singură fusta până în talie. Posteriorul minunat. Printre fese se vedeau labiile. Şi-a dus mâna între picioare şi şi-a depărtat singură labiile, oftând lung, cu capul întors spre mine. Penisul erect aproape de ea. A simţit când i-am atins pielea. Cu cealaltă mână m-a prins de penis şi l-a direcţionat către labii. Practic, m-a tras de penis să intru în ea. Am împins puternic şi am început să mă mişc. Auzeam de la ea doar:

“Daa, este bine!… Daa… Fute-mă tare!… Daa… aşa este bine!”

Minute bune am menţinut acelaşi ritm nebunesc dorit de ea. O ţineam de mijloc şi o penetram parcă cu ură. Aproape că nu mă recunoşteam. Sunt genul de bărbat mai pasional, dar în acel context, la îndrumările ei… păream un animal. În general, îmi dau silinţa să fiu atent la nevoile partenerei în timpul sexului, dar în acele momente eram complet din alt film.

Nici nu ştiu dacă tânăra doctoriţă a avut măcar un orgasm, ştiu doar că a gemut într-una. Când am fost aproape să finalizez, mi-am încordat mâinile în carnea ei, genunchii îmi tremurau destul de tare. Eram conştient că trebuie să ies înainte să ejaculez, chiar dacă riscam să stropesc pe jos. Cu un ultim asalt, am împins penisul până la capăt de câteva ori, apoi m-am retras imediat. Doctoriţa s-a ridicat, a venit rapid la mine.

Stropisem puţină spermă pe jos până să-mi prindă penisul cu gura. Ţinea penisul între buze, privindu-mă, masându-mi testiculele… mmmhh… A aşteptat până când a ieşit tot. La final mi-a dat pachetul de şerveţele umede să mă şterg. În timp ce mă îmbrăcam, m-am gândit că ar fi potrivit să o invit la o cafea într-o zi şi poate, ceva mai târziu, la mine acasă. Dintr-o dată s-a simţit ofensată pentru invitaţie.

– Băieţică, nu avem de ce să ieşim la o cafea!… Ce s-a întâmplat între noi a fost doar un pariu cu colega mea. Dacă erai mai aproape de vârstă cu colega mea, cu ea făceai sex acum!

Nu mi-a mai trebuit nimic, îmi aranjasem hainele şi am plecat. Nu aveam de gând să mai revin acolo pentru niciun alt consult. Probleme cu măseaua le-am rezolvat la un alt cabinet.

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura