Sex la salonul de bronzare

Lucrez de câţiva ani la un solar de bronzare din oraş. Dintre clienţii care ne vizitează, bărbaţii ocupa un procent foarte mic. În general, femeile ştiu ce au de făcut când ajung la solar. Dacă le arăţi o singură dată, nu mai ai treabă cu ele. Cu bărbaţii este mai complicat, cu toate că ei se laudă că se pricep cel mai bine la tehnologie, parcă le este frică să apese pe acele butoane. Îmi place să fiu solicitată de vreun bărbat să-i arăt unde trebuie să apese, poate, poate… găsesc pe vreunul dezbrăcat complet. …

Prima mea aventură la Londra

Plecasem din România în UK cu gândul la un trai mai bun. Înainte de a pleca, mă descurcam destul de bine cu engleza, doar că nu aveam experienţa conversaţiei. A durat ceva până când m-am pus pe picioarele mele, să pot avea un job stabil, o locuinţă doar a mea, să nu o mai împart cu nimeni. Totul părea să-mi fie potrivnic, de parcă cineva a lucrat pe ascuns ca tot ce mi-am dorit să se întâmple. Trecuse mai bine de doi ani de când locuiam la Londra, în locuinţa mea închiriată. Dar parcă lipsea ceva. …

Ador Masaj: mai mult decât un simplu masaj, este o explorare a simţurilor

Să presupunem că ai o zi obișnuită. Trezit devreme, trafic haotic, aglomerat cu sarcini, și o stare generală de tensiune care se acumulează în umeri și spate. Așa a început și ziua mea, într-o zi de marți, oarecare, când am decis că am ajuns la punctul în care trebuie să fac ceva doar pentru mine. Nu un moft, ci o necesitate. Am căutat un loc care să promită mai mult decât un simplu masaj de relaxare, un loc care să ofere o evadare completă. Și astfel am dat peste Salonul Ador Masaj.

Cum să dezamăgeşti o femeie …

De ceva vreme colegul meu de muncă flirta cu mine. Lucram de multă vreme împreună şi ne înţelegeam destul de bine. Destul de jovial, pus mereu pe glume… doar că, aşa cum am zis, s-a întâmplat ceva cu el. Anumite apropouri, glume ceva mai deocheate, atingeri mai subtile… mi-a dat de înţeles că el şi-ar dori ceva. Ştiam că are o iubită, însă nu i-am pus niciodată la îndoială fidelitatea. Cum nu avea cum să ascundă prea mult secretul faţă de mine, mi-a spus până la urmă că s-a despărţit de iubita lui. Relaţia lor s-a încheiat. …

Fără sex oral înainte de căsătorie!

Poate că în fiecare cuplu există câte o ciudăţenie sau o regulă, un angajament, care poate părea foarte ciudat în ochii celorlalţi. În cazul meu, soţul meu nu a fost de acord să-i fac sex oral înainte de căsătorie. Îmi plăcea să fac sex oral şi aş fi vrut să-i fac şi lui, dar dorinţa lui m-a lăsat fără cuvinte. Iniţial, am crezut că doar glumeşte cu mine, chiar dacă avea acea faţă serioasă, pe care o o afişează şi în ale ocazii. Crezând că glumeşte, am vrut să-l dezbrac de chiloţi. …

O sărmăluţă şi o mămăliguţă …

O seară ca oricare alta. Abia venisem de la muncă, am intrat în casă unde am fost întâmpinat cu bucurie de energia căţelului. Este de aşteptat ca după multe ore de stat singur în casă să se bucure de prezenţa mea, dar şi un entuziasm imens că urmează să ieşim în parc. Nu m-am mai descălţat, dar am pregătit câteva punguţe şi am plecat amândoi. Ajunşi în stradă, o doamnă se îndrepta către partea din spate a blocului, exact unde mă aflam eu. …

error: Content is protected !!