… Nu a avut nimic împotrivă, chiar părea încântată de sugestia mea. Imediat m-am aşezat pe spate, ea şi-a luat locul deasupra mea. Îşi aşezase păsărica pe gura mea… aahh… cu braţele am prins-o de trup şi o trăgeam tot mai mult spre mine, vroiam să se lase cu toată greutatea… mi-a prins penisul cu gura… era mult mai energică în mişcări. Poate că eu o aţâţam. Gura aluneca cu repeziciune până la jumătate apoi se ridica rapid…
Lună: aprilie 2019
Tânăra excursionistă (2)
… Gândurile păcătoase mi-au alimentat imaginaţia, o dată cu ea… erecţia devenise mai vizibilă. Până la urmă, am dus mâna rapid între picioare, am mişcat penisul prin pantaloni de câteva ori, până l-am poziţionat mai bine, dar asta nu înseamna că dorinţa îmi dispăruse. Acum eram excitat şi fără somn, alături de o fătucă sexoasă de care nu puteam să mă ating, din pricina promisiunii. Dintr-o dată s-a trezit…
Tânăra excursionistă (1)
Ajunsesem mai târziu la Cluj, abia reuşisem să găsesc un hotel la un preţ acceptabil, doar pentru o noapte. Îmi era foame. Bagajul l-am lăsat în cameră şi am pornit pe străduţe să găsesc un fast food. Uitându-mă pe harta telefonului, am văzut ce variante de localuri aveam în apropiere. Dintre pizza şi shaorma, am ales shaorma, mai ales că era mai aproape de mine. Eram obosit de la drum lung şi nu mai aveam chef să mă plimb prea mult prin oraş. …
O vizită fără inhibiții
Băteam bine dispus în volan ritmul muzicii care răsuna din toate boxele, în timp ce străbăteam drumurile de țară printre lanurile nesfârșite de grâu. Satul în care mă invitase Robert se afla la mică distanță de drumul principal, a trebuit să devin atent la indicatoarele prăfuite ca să nu trec de el. Îl cunoșteam pe Robert din pauzele de cafea de la birou, obișnuiam să discutăm despre serviciu și să comentăm ca între bărbați unele dintre noile apariții din firmă, dar mai puțin abordam subiecte personale. …
