De la prima discuţie a ţinut morţiş să-şi impună punctul de vedere, un pic autoritară, sarcastică, rece, distantă… aproape fără inimă. Şi-a creat un sistem defensiv prin care dorea să ţină la distanţă toate persoanele care şi-ar fi dorit să se apropie de ea. Oricine ar fi intrat în zona ei de confort ar fi fost pus la punct imediat. Pentru mine este ca un trandafir… are o frumuseţe ca a unui trandafir, dar şi ţepii acestuia. Dacă nu ştii cum să-l apuci, te vei înţepa. Aşa este şi ea… un trandafir ce trebuia manevrat cu grijă…
Ne-am contrat deseori… nu ştie sau nu vrea să renunţe, nu ştie sau nu vrea să accepte că greşeşte, iar de cerut scuze, nu există în vocabularul ei. Cu toate astea, îmi plăcea de ea… îmi doream să o cunosc până la nivelul pielii. Nu-mi făcusem din asta un ţel, nu era o provocare pentru ambiţia mea masculină sau a leului din mine… chiar mă atrăgea şi o doream.
Pe cât de rece părea la prima impresie, nu puteam să nu observ contrastul dintre atitudine şi vocea ei dulce, calmă atunci când îşi propunea să fie… o pisicuţă…
Analizând-o în discuţii, i-am prins prins punctul sensibil. Atunci când te aduce la exasperare nu trebuie să renunţi, chiar dacă asta simţi în acele momente. Ea îşi doreşte un bărbat stăpân pe situaţie, unul care să ştie cum să o pună la punct, să o domine. Să-i domolească apucăturile instinctuale de felină sălbatică, arţăgoasă, pusă pe scandal.
I-am spus de multe ori şi ei ce simţeam… că o doresc foarte mult, deşi avea mereu pregătit un răspuns, care ar fi trebuit să mă facă să cedez… vise!… niciodată cu tine!… nu vei pune niciodată mâna pe mine!… dar nu m-am demoralizat. Am continuat să insist, mai sigur pe mine ca niciodată, mai autoritar în exprimare. Aveam acea hotărâre în exprimare că ştiam că aşa se va întâmpla, iar ea nu se va opune, mai mult decât atât, îşi va dori mult să se întâmple.
Leoaica pregătită de atac… se preda uşor, uşor, cu cât eram mai hotărât şi mai ferm în spusele mele. Ne priveam în ochi. Asemeni unui trandafir, prin cuvinte… am reuşit să-l prind de capăt fără să mă înţep, păstrându-i frumuseţea, aşa cum era ea.
Am venit mai aproape de ea, intrasem în zona zero de confort, iar ea nu părea că este deranjată, lăsa impresia că vrea să rămână acolo. Fiind mult mai înalt decât ea, m-am aplecat să o sărut, nici prea repede, nici prea încet. Exact cât să-şi dea seama ce vreau să fac, dar în acelaşi timp să realizeze că sunt sigur pe mine.
Înainte să-i ating buzele şi-a închis ochii, capul lăsat pe spate, bărbia uşor ridicată. Buzele s-au atins… nu m-am retras, am apăsat mai mult. Braţele i-au prins trupul şi l-am tras brusc spre mine. Apăsam pe buzele ei, a vrut să mă împingă, să mă respingă… apucase să mă atingă cu degetele, apoi şi-a lăsat braţele moi. Limba intrase în gura ei… ea a prins-o cu buzele şi se mişca aleatoriu, în formă de cerc. Braţele ei m-au cuprins şi mă strângea puternic.
Reuşisem să îmblânzesc leoaica, deşi nu credeam că voi reuşi. Totul părea în zadar, iar discuţiile nu duceau nicăieri. Aflaţi în plină stradă… instinctul îmi spunea că trebuie să mergem mai departe, erecţia era dovada clară pentru ea că o doresc. A simţit dar nu mi-a spus nimic, chiar s-a lipit mai mult de mine, încercând să o simtă mai bine.
M-am oprit brusc, am prins-o de mână şi am tras-o după mine către taxiul din apropiere. S-a predat în faţa mea, nu a pus nici măcar întrebarea unde mergem. Avea încredere în mine. Doar când a auzit ceea ce i-am spus şoferului a realizat unde mergem. La o adresă necunoscută ei. Tot drumul ne-am abţinut să ne sărutăm, deşi am fi vrut să facem asta. Se citea dorinţa din cosmos. În schimb, ne-am ţinut de mâna unul pe altul.
Deseori am auzit de dorinţa puternică dintre două persoane, încât nu se pot abţine în lift să se sărute să se mângâie, cu gemete de plăcere. Cu o mână am împins-o spre marginea laterală a cabinei, cu cealaltă am închis uşile. M-am lipit de ea şi am început să ne sărutăm. Abia apoi am reuşit să găsesc butonul potrivit pentru etajul dorit.
Doar zgomotul liftului ce s-a oprit a reuşit să ne facă să ne oprim şi noi. Am apucat-o de mână şi am tras-o după mine. Rapid, am reuşit să descui uşa şi să intrăm. În urma noastră am trântit uşa şi am încuiat-o. Nu mai avea scăpare, dar nici nu-şi mai dorea. Am simţit-o dornică, excitată… plină de pasiune. M-am dus spre ea, am ridicat-o în braţe. În drumul către cameră ea râdea, se amuză pe seama mea. Avea încredere deplină în mine şi era în stare să mă lase să-i fac ce doresc. Era convinsă să nu-i voi face rău.
În cameră, am lăsat-o uşor pe pat, apoi am împins-o până s-a întins complet. Respira greu, îi vedeam pieptul ridicându-se… sânii tresăreau. Păream convins să are sfârcurile întărite, iar între picioare… printre labiile ei puteam sorbi din seva feminităţii ei. M-am aruncat pe pat, lângă ea, apoi… mi-am revendicat teritoriul… urcând deasupra ei. Întâi o mână, apoi un picior… şi cât ai clipi mă aflam deasupra ei.
Şi-a depărtat picioarele, îmi făcusem loc între ele. Marginea rochiei mă incomoda. Am tras în sus până când am ridicat-o în zona de mijloc. Mi-a simţit erecţia, apăsam peste vaginul ei, pe deasupra chiloţilor… o priveam sprijinit în mâini. Ea mă privea în timp ce-şi muşca uşor buzele. Nu mai era loc de incertitudine, chiar îşi dorea asta, iar din… vise!… niciodată cu tine!… nu vei pune niciodată mâna pe mine!… s-a transformat în… sunt a ta, fă ce vrei cu mine! …
Stătea întinsă, cu braţele depărtate de trup. Începuse să mişte din bazin… acceptase mişcările mele, ba mai mult, acum ne completam, să găsim cea mai bună mişcare pentru a spori plăcerea şi dorinţa celuilalt. M-am lăsat peste ea să o sărut, mi-a căutat buzele… apăsau cu putere… gemeam amândoi, plescăiturile sărutului ne incita.
Am tras de marginea rochiei şi i-am scos sânii afară. Un pic m-am speriat când s-a auzit un sfârâit al materialului textil. Bine că nu i-am rupt rochia. Şi ea făcuse ochii mari, apoi, am continuat ca şi când nu s-a întâmplat nimic. I-am prins sânii cu ambele mâini, trăgeam de ei. Voiam să mă duc spre ei să-i ling sfârcurile, să i le sug… să molfăi, dar gura ei îmi încurcase mintea şi nu mă lăsa să plec.
Cu greu ne-am dezlipit gurile… rujul i s-a întins pe la gură, un pic pe obraz… mi se părea sexy tot haosul creat de noi. Ajuns la sâni, m-am aplecat asupra lor… i-am lins sfârcurile pe rând… gemea, printre gene abia reuşea să mă vadă. A pus o mână pe capul meu, dorea să mă înfrupt din ei… şi eu doream asta, doar că era începutul, iar ea nu mai avea răbdare.
Când i-am prins sfârcul între buze şi am început să-l sug… aahh.. a gemut destul de tare, apoi m-a apăsat şi mai tare pe cap. I-am strâns din lateral către centru. Nu mi-a fost greu să mă mut de la un sân la altul… sugeam hulpav, încercam să cuprind cât mai mult din sânul ei, să intre tot mai mult în gura mea.
Zăbovisem mai mult decât m-aş fi aşteptat în zona sânilor, poate şi că am fost încurajat de ea să continui. M-am dus mai jos, între picioarele ei. Partea din faţă a chiloţilor se umezise un pic. Era excitată, numai bună de gustat şi de lins. I-am oferit un sărut chiar în zona unde era un pic umed. Din câteva mişcări leoaica mea s-a făcut comod.
Am tras de chiloţi şi în lateral, deşi intenţia mea era să trag de ei ca să-i rup. Nu de data asta, poate data viitoare. M-am aşezat în genunchi la marginea patului, am prins-o de mijloc şi am tras-o spre mine. Palmele alunecau pe coapsele fine… imediat am sărutat-o pe coapsa interioară a piciorului drept, încă unul pe cel stâng, dar un pic mai jos… sărutul părea ca o ştampilă lăsată pe trupul ei.
Întinsă pe pat, cu ochii închişi, capul lăsat pe spate… şi-a pus mâinile pe umerii mei, de parcă mă chema mai aproape de zona umedă şi excitată. Într-un final am ajuns… i-am atins labiile cu vârful limbii, a tresărit. M-a prins de umeri mai ferm, era ca o invitaţie să o gust toată… dorinţa era prea puternică ca să mai poată aştepta fiecare atingere. Mi-am lipit gura… limba urca şi cobora cu repeziciune… a început să ţipe uşor.
Mi-am băgat mâinile sub ea, i-am prins fesele în palme şi am început să strâng… aproape în acelaşi timp când mi-am băgat limba în interior. Nu ştiam care dintre cele două îi provoca gemete mai puternice, faptul că am pătruns-o cu limba sau că o strângeam de fese, ori ambele. Din nou, a pus o mână pe cap şi mă apăsa. Plăcerea primită o făcea să tremure incontrolabil. În acelaşi timp, ducea o luptă cu ea, avea tendinţa să-şi depărteze mai mult picioarele dar şi instinctul să mă strângă intre, să mă ţină captiv…
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Intradevar foarte elegant scris . Frumos si Incitant
o poveste frumoasa si excitanta!