Ploaie torenţială de vară

Zi de vară, ploua cu găleata, eu, la volan, prin trafic, îmi calculam targetele, vânzările… când, văd pe cineva cunoscut în staţia de autobuz, sub o umbrelă aproape inutilă. Ajung mai aproape, nu mă înşelasem, cea mai bună prietenă a soţiei mele. Deschid uşa, ea îmi recunoaşte maşina.

– Hai urca, oricum merg spre zona voastră… Ce faci, acuma ai ieşit de la muncă? …

– Da, aştept de 10-15 minute autobuzul, degeaba, mersi că ai oprit…

– Marius?

– E după masa azi…

Mergeam încet prin traficul aglomerat… din când în când mai aruncam o privire, ba în decolteul larg ce lasă să se vadă jumătatea superioară a sânilor ei mari, ba către împreunarea picioarelor unde îmi imaginam că este o “gogoaşă zemoasă”. Ştiam că, sexual, fusese numai cu Marius şi auzisem că, din când în când “între fete”, se mai “plângea” de chestia asta.

Se plângea că el bea prea mult, prea des şi când bea nici “nu se mai scoală”…
O bufnitură mi-a întrerupt “visele”… cobor din maşina, fac schimb de numere de telefon cu cel ce m-a tamponat urc înapoi şi pornim…

– Cum e maşina, lovită rău? Tu eşti ud până la oase…

– Da, şi colac peste pupăză “prietenă ta” mi-a luat dimineaţa cheile mele şi nu am cu ce intra în casă…

– Eee, lasă… urci până la noi…

Ajunşi sus îmi dă o pereche de pantaloni un tricou şi grăbită îşi aminteşte că trebuie să urce la Asociaţie… urma să închidă… Pun hainele la uscat şi intru la duş, recunosc mă excita puţin situaţia… şi când să ies… prosop, ia de unde nu-i, deschid uşa la baie… mă întind către dulap când aud…

– Oau… avea dreptate Maria…

Eu în toată splendoarea mea cu penisul semi erect eram urmărit de Bianca

– Scuze, nu era prosop în baie…

– Ştiu, eu l-am ascuns, hai ieşi…

Ea avea pe ea doar un tricou ce abia îi acoperea fundul. M-am apropiat de ea, penisul creştea tot mai mare şi se întărea… ea l-a luat în mână şi parcă îl studia…

– Norocoasă naibii… a zis cu juma’ de gură, apoi a început să îmi facă sex oral

Nu era cine ştie ce, dar… aşa ceva nu se refuză. I-am dat încet tricoul jos… şi am început să mă joc cu sânii ei în timp ce mă sugea… tot mai pofticios. Am ridicat-o apoi, s-a întins pe pat şi am început să o sărut pe tot corpul până am ajuns între picioare. Era cum îmi imaginam, o păsărică mică, total epilată, cu labiile discrete nu foarte cărnoase… exact cum îmi place…

Am început să o ling încet… mmm… gustul acela specific de păsărică, nu am găsit până acum un termen de comparaţie, este sublim, aş sta cu limba între picioarele unei femei cu zilele.

O lingeam ca nebunul, cu mişcări circulare, de sus în jos, îmi plimbam vârful limbii peste clitorisul ei, îl sugeam încet, era din ce în ce mai încordată… îi acopeream vaginul cu limba, o mişcăm “în valuri”, cu vârful limbii îi gâdilam anusul… nu a durat mult (deşi eu mai vroiam), a avut un orgasm exploziv, ce a făcut carnea să tremure pe ea…

Nu ştiu alţii cum sunt… dar eu când fac o femeie să aibă orgasm parcă am şi eu unul moral, psihic.

– Oau… acuma înţeleg de ce e aşa calmă Maria… eşti incredibil… nu am avut aşa un orgasm niciodată…

-Hai să vedem cum aş putea să îţi întorc plăcerea…

S-a pus în genunchi în faţa mea, penisul pulsa de excitaţie, îmi făcea rotocoale cu limba pe capul penisului apoi îl lua în gura încet, încerca să îl bage cât mai adânc dar abia trecea de jumătate…

I-am făcut semn să se ridice, m-am întins pe spate iar ea s-a aşezat încet în penisul meu, mişcări lente la început… se obişnuia cu mărimea şi grosimea, deşi mie mi se părea că nu e chiar aşa strâmtă, penisul aluneca încet şi adânc în interiorul ei. După un timp a început să se mişte mai repede, stătea înfiptă adânc în penisul meu şi se mişca apăsat şi repede în faţă şi în spate, tot mai rapid, până când a avut un nou orgasm.

Am stat puţin să îşi revină, apoi am întors-o pe burtă, am pus o pernă sub ea aşa încât să stea funduleţul puţin ridicat, mi-am fixat capul penisului între labiile ei şi am penetrat-o puternic, fapt care a făcut-o să tresară, dar după puţin timp a început să îmi ţină contră… s-a ridicat în patru labe, păsărica umflată era mai accesibilă ca oricând, nu m-am putut abţine şi m-am năpustit cu gura peste ea.

Intrăm cu limba foarte adânc în ea, poziţia era perfectă pentru asta, am urcat cu limba puţin spre anus şi am început să îi ling curuleţul… nu a “ripostat”, ba chiar se împingea în limba mea. M-am poziţionat în spatele ei… şi am zis că încerc… am potrivit penisul pe gaura fundului…

– Încet, te rog, nu am mai încercat niciodată şi la cât e, nu cred că o să rezist, mi-a spus ea.

Am intrat încet pe “tărâmul virgin”… felul în care muşchii anusului se contracta pe penis… e ceva de nedescris… cu răbdare, şi mişcări foarte lente am reuşit să intru tot, până în capăt şi să intensific puţin mişcările de du-te vino… fiind foarte strâmt nu am rezistat mult şi am ejaculat puternic în interiorul ei, am rămas aşa câteva secunde, apoi m-am retras uşor, lăsând sperma groasă să curgă din funduleţul ei…

– Asta da futai!… pfuu… înţeleg acuma de ce nu îţi face faţă a ta… tu te-ai terminat ca un cal, da pula tot sus îţi e… merg la duş, m-ai epuizat…
Am început să mă îmbrac încet, în timp ce ea mergea “împiedicat” către baie, a tras uşa după ea, apoi a scos capul de după uşă şi a zis…

– Mă gândesc că nu mai are sens să îţi spun că asta rămâne între noi…

Poveste scrisa de Red18cm

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊

Domnu' Roz

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

4 comentarii la „Ploaie torenţială de vară”

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.