Squirt la fereastră

Iubitul meu îmi spunea mereu că sunt prea cuminte, mult prea ruşinoasă, că i-ar place să fac ceva nebunesc, ceva care să-mi ridice adrenalina la cote maxime. Nu mă vedea în stare să fac chestii în materie de sex altfel decât majoritatea. Pe el îl excită tot ce este interzis, tot ce este riscant. Adoră să facă sex în public, să fie la limita de a fi surprins de cineva în timp ce face sex sau se masturbează. Poate că anumite lucruri nu aş fi în stare să le fac, dar asta nu înseamnă că sunt cuminte. Am şi eu doza mea de nebunie, dar prefer să le fac în intimitate, doar eu şi el. Până într-o zi. …

A trebuit să plec într-un alt oraş pentru a susţine un examen de admitere la facultate. Am considerat că este mai bine să plec cu câteva zile înainte, pentru a avea puţin timp pentru mine, să studiez locul, cazarea şi tot ce am de făcut în următoarele zile. Iubitul meu, poate şi din gelozie, să mă controleze un pic, mă suna destul de des… să vadă ce fac, că-i este dor de mine şi că are chef de sex. Degeaba i-am sugerat să se satisfacă singur. Cică nu a fost suficient, tot mai voia.

Nu aveam chef să repet, dar nici nu era momentul să vorbim toată ziua. Îmbrăcată destul de lejer în camera spaţioasă de la hotel. Cu o bustieră gri şi o pereche de chiloţi rosii cu baretă tot gri. Îl puteam vedea cum se juca cu penisul în timp ce vorbea cu mine… discuţie ce devenea tot mai incitantă, mai provocatoare. Reuşise să-mi transmită dorinţa de a face sex. Simţeam o căldură interioară, iar mâinile păreau incontrolabile, de parcă nu eram eu cea care făceam toate acele lucruri.

Alunecau pe trupul meu… apăsau uşor pe sâni, mâna aluneca între picioare. Stăteam întinsă în pat şi nu mă puteam opri, parcă nici nu doream asta. Mi-am ridicat bustiera deasupra sânilor… sânii mici cu sfârcurile ţuguiate apăruse în cadru. De cum a văzut a început să ofteze mai tare, îl vedeam cum îşi freca penisul mai energic. Mi-a cerut să vadă şi mai jos. Dacă până atunci îmi treceam mâna uşor pe deasupra chiloţilor şi îmi atingeam fin partea interioară a coapselor, a trebuit să plusez mai mult.

Mi-a cerut să mă dezbrac de chiloţi, să vadă cum mă ating singură, că-l excită foarte mult. Fără să vreau am intrat în jocul lui. Partea interesantă era ca şi mie îmi plăcea. Era prima dată când eram plecată de lângă el mai multe zile şi nu mă gândisem că vom face aşa ceva. Poate avea dreptate că sunt prea cuminte pentru stilul lui.

Ţineam telefonul cu o mână… simulam gemete uşoare ca să-l aţâţ. Am tras de marginea de la chiloţi cu cealaltă mână, doar aşa un pic, cât să fiarbă sângele în el. Am tras uşor până când m-am dezbrăcat de tot. Ţineam telefonul cu mâna dreaptă, iar cu degetele de la mâna stângă îmi atingeam uşor labiile, urcând şi coborând lin. Printre gemete, îndrumările lui devenise destul de excitante.

– Dda, atinge-te acolo!… aahh… depărtează uşor labiile… mmm… mi-ar fi plăcut să fiu acolo lângă tine… cât te-aş mai fi lins… ddaa… bagă un deget în tine…

– Mmm… iubitule… chiar vrei să mă încălzeşti atât de tare?… ce voi face după?…

– Daa.. vreau asta! Vreau să te joci împreună cu mine, mă excită…

– Dacă o să vreau să fac sex cu alt bărbat… ce te faci?

– Nu ai tu curaj să faci asta. Ţi-am mai zis, eşti prea cuminte.

– Eu cuminte?!… Poate că nu aş face lucruri pe care tu le-ai face în public, dar între patru pereţi… pot face multe… eeehhe… nu mă cunoşti!

– Demonstrează-mi! Arată-mi ceva nebunesc… chiar vreau să faci ceva care să mă lase mască.

– Ce aş putea să fac?

– Sigur găseşti ceva. Trebuie doar să te gândeşti…

– Hmmm… cred că ştiu. Am cu mine dildo-ul meu roz, preferatul meu. Imediat îl iau…

– Nu credeam că l-ai luat cu tine.

– Gata… l-am pregătit.

– Bine… acum fă ceva nebunesc, ceva care să mă excite, ceva ce nu ai face în mod obişnuit.

– Ce anume? Nu am nici o idee. Doar nu vrei să mă masturbez pe hol…

– Nu pe hol… mergi la fereastră, aşa cum eşti.

– Dacă mă vede cineva din stradă…

– Asta este şi ideea…

– Nu-mi vine să cred ce mă pui să fac.

– Ai zis că poţi să faci ceva nebunesc… ţi-am dat o idee şi nici nu părăseşti camera.

Inima îmi bătea parcă mai tare. Eram pe cale să fac ceea ce mi-a spus el, doar pentru ai arăta că nu sunt cuminte cum mă crede. Până la urmă, mi se părea interesantă ideea. Realizasem faptul că trecătorii mă puteau observa la fereastră, făcând lucruri… neobişnuite. Găsisem o cale prin care să aşez telefonul către fereastră, uşor din lateral. Uşor timidă… m-am pus cu spatele la fereastră, foarte aproape. Ţineam dildo-ul cu ambele mâini.

Emoţionată, mi-am muşcat buzele de câteva ori… el mă privea şi-mi dădea indicaţii… linge-l pentru mine, imaginează-ţi că este penisul meu… Priveam către telefon, i-am făcut cu ochiul, am deschis uşor gura… am atins cu vârful limbii jucăria, apoi m-am jucat cu limba, făcând cerculeţe, aşa cum îi plac lui. Era înnebunit. Îmi cerea mai multe. La insistenţa lui a trebuit să-l sug… mmm… mă obişnuisem cu ideea, că sunt la fereastră. Chiar mi-am lipit fundul de geam. Până să încep să mă mişc provocator a fost doar un pas… cerculeţe apetisante.

Mi-a fost ruşine să fac asta, dar până la urmă am acceptat. Mi-a spus să mă întorc cu faţa către fereastră, să stau foarte aproape. Când eram cu spatele, nu mă putea recunoaşte nimeni, cu faţa era altceva. Asta chiar era ceva nebunesc, dar am făcut-o. Simţeam o energie ce aleargă repede prin corp. Vedeam oameni ce se deplasau pe stradă, fiecare în direcţia lui, nici unul nu s-a oprit să mă vadă. Nu mă vedea nimeni, deşi eram la etajul 1 al acelui imobil.

Mă jucam cu dildo-ul între picioare, îmi atingeam uşor labiile, mă trăgeam de sfârcuri. Iubitul meu îşi freca energic penisul şi continua să-mi ofere indicaţii. La un moment dat eram atât de concentrată, încât nu mai auzeam nimic din ceea ce îmi spunea el. Făceam lucruri aşa cum le simţeam. Am ridicat un picior pe pervaz, dildo-ul l-am potrivit între labii şi am împins încet… aahh… ddaa… îmi doream un bărbat, unul care să facă cu mine tot ce-i trecea prin cap.

Am împins mai mult… ddaa… îl mişcam tot mai repede… ddaa… aveam ochii închişi, aproape de fereastră. Pentru mine chiar nu mă conta că voi fi observată. Vocea iubitului meu nu o mai auzeam, dar eram sigură că era acolo şi mă privea încântat.

Mi-a venit ideea genială… am scos dildo-ul din mine şi l-am potrivit cu ventuza pe geam, exact cât să ajung la el, apoi m-am întors. Uşor aplecată, cu picioarele uşor depărtate, m-am înfipt în el… a intrat în mine… aahh… adânc… ddaa… m-am retras uşor, apoi am revenit… mmm… mă trăgeam de sâni, aveam libere ambele mâini şi puteam să fac ce vreau, în timp ce mă împingeam în jucăria preferată. Mişcări du-te-vino pe toată lungimea… mişcări în formă de cerc aleatoriu.

Tremuram de plăcere, sfârcurile întărite smotocite pe rând cu mâna dreaptă… hhmm.. cu mâna stângă îmi frecam clitorisul tot mai rapid… ddaa… mişcările du-te-vino alerte, tot mai rapide… ddaa… gemetele se auzeau tot mai tare în cameră, dar nici nu-mi păsa. Eram foarte aproape… ddaa… dacă tot era vorba să fac spectacol, să îl fac până la capăt. Am scos dildo-ul din mine, m-am întors cu faţa spre fereastră, piciorul drept pe pervaz… aahhh… îmi frecam energic clitorisul, mă strângeam puternic de sâni… ddaa… două jeturi puternice au stropit fereastra.

Abia reuşeam să-mi trag sufletul, sprijinită de zid cu o mână să nu cad din picioare. Uitasem de iubitul meu şi de tot din jur. Vocea lui m-a trezit la realitate… bravo iubito, ai fost genială!… M-am întins pe pat uitându-mă spre telefon.

– Tu ai terminat iubitule?… l-am întrebat eu gâfâind.

– Da… chiar înainte să te întorci cu faţa la fereastră. M-a excitat foarte tare să te văd cum te frecai între picioare foarte aproape. Cu imaginea asta am terminat.

– Bravo, mă bucur. Iubitule, acum trebuie să-mi revin, să fac un duş şi poate reuşesc să mai citesc ceva. Ne auzim mai pe seară.

– Da… mulţumesc, ai fost minunată. Pa, te iubesc!

– Te iubesc şi eu… te sărut, pa!

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

4 comentarii la „Squirt la fereastră”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura