Nico nu are succes la bărbaţi, dar ne are pe noi (1)

Zilele se scurgeau frumos în compania celor două femei. Nico prindea repede tot cei arătam în materie de sex. Era deschisă la nou, iar asta mă bucura nespus de mult,  eram un bărbat împlinit pe toate planurile. Chiar şi colegii de la multinaţională, unde eram şeful unui departament importat, au observat o schimbare în bine a comportamentului meu. Habar nu aveau ei ce primeam eu acasă. Făceam sex… când toţi trei, când cu fiecare fată separat. Ele se străduiau să mă satisfacă pe mine, eu aveam grijă să nu ducă dorul orgasmelor. …

Din toată treaba asta, Gogu era cel mai fericit. Fetele aveau grijă să fie tot timpul ras, epilat, să nu se împiedice fetele la supt de vreun fir de păr. Biluţele, la fel, curate bine, rase. Ele se ocupau împreună de igiena păsăricilor lor. Tot timpul în formă şi gata de futut. Cu timpul, Nico a devenit expertă în materie de sex, bucuria oricărui bărbat care ştie ce vrea de la o femeie în pat.

Facultatea mergea bine şi a terminat printre primii, obţinând o medie care i-a permis să ocupe un post de jurist consultant la o firmă importantă din oraş. Locuia tot la noi spre satisfacţia tuturor. Noi i-am spus că… dacă îţi place vreun băiat sau vrei să experimentezi sexul şi cu alţi bărbaţi, noi nu avem nimic împotrivă… doar să aibă grijă la igienă şi să folosească prezervativul, să nu ne trezim cu vreun chiriaş în plus.

Nico este frumoasă şi foarte sexy, din această cauză roiau bărbaţii în jurul ei. Încercările lui Nico de a face sex cu alţi bărbaţi au fost eşecuri totale, unele episoade fiind chiar de un comic savuros. De exemplu:

A cunoscut un tip bine, coleg cu ea, mai mare cu un an. Au plecat cu gaşca de la facultate să se distreze într-un club. În club, muzică tare, dansuri lascive, shot-uri… atingerea sânilor bestiali ai lui Nico, mai din greşeală, ba cu intenţie. Tipul era înnebunit, îi curgeau balele. Ea i-a simţit mădularul erect prin blugi, când se freca de ea prin fustiţa scurtă, ce abia acoperea posteriorul made Rio de Janeiro. Înfierbântat rău, tipul o trage pe Nico într-un separeu. O săruta şi o pipăia peste tot.

De la alcool şi excitată de tip, Nico se udase tare între picioare. Tipul a luat-o de mijloc şi a pus-o în poala lui, potrivindu-i mătărânga între fese, iar cu mâna dreaptă îi ridica fustiţa. Apoi, a încercat să-i ajungă la pizdulice, băgând mâna prin partea de sus a chiloţilor. Când i-a atins clitorisul întărit la maxim de atâta excitare, tipul s-a speriat şi a scos un ţipăt scurt. Şi-a retras mâna fulgerător, de parcă s-ar fi curentat, a dat-o pe Nico brusc la o parte şi a strigat îngrozit:

– Eşti bărbat travestit în femeie? Piei drace, ţi-am pus mâna pe pulă!… apoi a vrut să plece.

Pe Nico o umfla râsul şi-i blochează calea spre ieşire. Minute bune a încercat să-i explice tipului, chiar să-i arate, că este femeie, dar are un clitoris foarte mare. Tipul este total zăpăcit, nu prea e convins de ce-i spunea Nico şi oricum s-a ales praful de tot momentul erotic, aşa că, fiecare şi-a chemat câte un taxi şi au pleacă acasă.

Când a ajuns la noi, am vrut să aflăm cum a fost în club. Ea se tot fâstâcea şi nu ştia cum să ne povestească ce s-a întâmplat. Într-un final reuşeşte să ne spună tot. Eu şi Mihaela am avut o criză de râs, de nu ne mai puteam opri, în timp ce Nico era roşie şi râdea şi ea, dar mai timid. De atâta râs n-am mai fost în stare să mai facem sex în aceea seară şi ne-am culcat nefutuţi. Nevasta mea mai apuca de Gogu, trăgea de el, dar ne pufnea pe amândoi un râs demenţial, cu lacrimi, şi nu se mai întâmpla nimic.

Altă dată, un coleg de al ei de grupă, ce tot bâzâia pe la curul ei, i-a propus să înveţe împreună pentru un examen în camera lui de cămin. Nico şi-a dat seama ce vrea tipul, dar şi ei îi cam plăcea de el şi a acceptat.

În cameră, numai de învăţat nu le era mintea. Cum au intrat în cameră, tipul a sărit pe ea să o sărute, s-o dezbrace, Nico era şi ea excitată, i-a tras fermoarul de la prohab şi a scos afară mândreţe de pulă proaspăt rasă. Cum tipul era curăţel şi mirosea bine, s-a gândit să i-o scoale mai repede. S-a pus în genunchi să i-o sugă cum numai ea ştie.

Ce nu ştia tipul… Nico când te suge, dacă n-ai antrenament, în secunda doi ţi-ai dat drumul instant. Nici nu a apucat fata să i-o înghită de două ori, că, fără nici un avertisment, Nico s-a pomenit stropită în fundul gâtului de o cantitate mare de spermă (tipul era nefutut de ceva vreme) ce avea un gust execrabil, amar şi sălciu de mâncare alterată. Săraca fată mai să i se facă rău. S-a dus repede la baie, unde a scuipat tot şi şi-a clatit gura. Tipul nu ştia ce să facă de ruşine, a încercat s-o consoleze. După ce şi-a revenit, ea i-a zis:

– Băi, nesimţitule, ce alimente expirate mânaci tu, de ai o sperma atât de proastă la gust?… şi dusă a fost.

Tipul era şi el student. Mai sărăcuţ, mânca ce putea, mai bea şi câte o săniuţă, fuma ce găsea… aşa e în studenţie, dar faţa noastră fusese educată alt mod.

Al treilea, profesor ca şi Mihaela, de care Nicoleta avea nevoie la lucrarea de disertaţie. A invitat-o la unul de apartamentele sale, chipurile să lucreze la lucrare. Tipul, la vreo 50 de ani, dar se ţinea bine şi se zvonea că e mare fustangiu şi destul de dotat. Pe Nico n-o deranja să şi-o tragă cu el, mai ales că tipul era şarmant şi atragator. O interesa să iasă bine lucrarea de disertaţie.

Înainte să ajungă la apartament, tipul a invitat-o la restaurant, unde au mâncat, au băut. El, a băut mai mult decât ar fi fost potrivit. Când au ajuns la locaţie, tipul a continuat să mai bea, iar când să treacă la treabă, a rugat-o pe Nico să stea ea deasupra, el nu mai era în stare. Nici n-a apucat fata sa-şi potrivească vârful pulii între labii, că tipul a început să sforăie. Adormise lângă o femeie superbă. Ghinion!… cum ar spune un cunoscut politician.

Cu telefonul în mână, tremurând de nervi, Nico m-a sunat şi m-a rugat să vin să o iau cu maşina. M-am dus, ce era să fac. Pe drumul de întoarcere mi-a spus cât de excitată era când l-a încălecat pe profesor. Bârfele că ar avea o pulă groasă şi noduroasă, cu o măciulie destul de mare, erau întru totul adevărate, dar când a adormit tipul, i-a murit şi scula.

Zadarnic a încercat ea să i-o sugă, să o readucă la viaţă, nu a obţinut decât un cârnat gros şi flasc. Sugea, i-a frecat-o energic. A bagăt-o de mai multe ori pe toată în gură, tragea de ea cu buzele… nimic. În timp ce povestea şi maşina mergea, Nico, îşi făcea de lucru pe la prohabul meu. Cu multă pricepere l-a eliberat pe Gogu a început să-l frece. S-a aplecat pe sub volan, a luat măciulia în gură şi a început să mă sugă cum doar ea ştie s-o facă.

Nu e prima dată când îmi este suptă pula în timp ce conduc. De obicei, când plecăm în vacanţe. Stau fetele cu rândul în faţă. Soţia la dus, Nico la întors, se ocupa cu multă pasiune de Gogu… aşa de relaxare, zic ele. Nu recomand să încercaţi aşa ceva, doar dacă vă controlaţi foarte bine, altfel riscaţi să faceţi accident.

Să revin, Nico a intensificat mişcările cu limba şi buzele. Zgomotele pe care le făcea mă aţaţau destul de mult. Îi simţeam buzele alunecând pe toată lungimea, s-a oprit de câteva ori cu buzele la baza penisului şi icnea destul de tare. Nu am mai rezistat, gura ei flămândă mi-a pus capac. Cam la al treilea semafor, am oftat lung… eram foarte incordat… aahhh… i-am dat trei jeturi drept în gât. Fata a înghiţit tot, a plescăit mulţumită din limbă şi a spus:

– Doamne, Adi, ce spermă bună ai! Sunt udă toată, nu mai rezist până acasă. Te rog, găseşte un loc bun şi lasă-mă să te fut cum vreau eu, vreau o jumătate de oră să fi numai al meu. Te rog!…

Drumul spre casă trece pe lângă Mall, am făcut dreapta de volan şi am intrat în parcarea subterană din Mall. Repede am găsit un loc ferit cu lumina puţină. Iute, am trecut pe bancheta din spate al maşinii, cu uşile blocate, geamurile din spate sunt fumurii şi greu se vede prin ele… pregătiţi de sex. Numai bine să o lăsăm pe fată să-şi regleze hormonii. …

… citeste partea a doua …

Citeste si: Profesori de sex… unei virgine

Poveste scrisa de Mr. VOX

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.