Ultima partidă de sex cu doi foşti iubiţi (1)

Venise vremea să mă mărit. După mai multe relaţii nereuşite, l-am întâlnit pe Tinu. Un bărbat înalt, trup frumos proporţionat. Nu doar aspectul fizic m-a convins să mă mărit cu el, evident. Ne înţelegem foarte bine şi consider că este o partidă bună. La toate astea mai adaug şi potenţa financiară, ce aş considera-o un pic peste medie. Dacă în trecut am avut tot felul de bărbaţi la picioarele mele, schimbându-i după bunul plac, venise timpul să las totul în urmă. Un astfel de eveniment, trebuia sărbătorit într-un mod inedit. …

Cumva simţeam un oarecare regret că nu mai puteam fi eu, cea obişnuită, cea care punea pe jar bărbaţii cu mofturile mele. Acum trebuia să mă dedic în totalitate unui singur bărbat, ceea ce era o premieră pentru mine. Până la nuntă mai erau câteva săptămâni, stresul se acumula… pregătiri peste pregătiri. Într-una din seri mă aflam la o prietenă bună, beam bere împreună şi depănam amintiri. Amândouă, destul de ameţite, treceam cu dezinvoltură în revistă pe foştii mei iubiţi. Care dintre ei ar fi fost mai potrivit?

Prin eliminare au rămas doi bărbaţi. Nu puteam să mă decid între Flavius şi Lucian. Amândoi ar fi fost potriviţi să mă ceară de nevastă. Trecând de la una la alta, am ajuns şi la subiectul sex… hhmm… cu care dintre ei a fost sexul cel mai grozav?… Fiecare avea punctele lui forte, amândoi reuşeau să fie foarte atenţi la nevoile mele în timpul sexului. Nici de data asta nu reuşeam să fac o departajare.

– Dacă ar fi să faci sex cu unul din ei, pe care l-ai alege? Să zicem că există această oportunitate… ce ai alege?… m-a întrebat Narcisa.

– Este greu. Dintre cei doi… aaa… cu amândoi am avut momente memorabile. La noi, nu sexul a fost problema, altele au fost cauzele pentru care i-am părăsit.

– Şi totuşi, pe care l-ai alege?

– De ce să aleg doar unul, când aş putea să mă culc cu amândoi?

– În acelaşi timp?!

– Da, de ce nu… chiar este o idee bună. Cum ar fi să mă întâlnesc cu amândoi, pentru o partidă de sex în trei? Ei nu ştiu unul de altul. Unul este din Bucureşti, iar celălalt este din Ploieşti. Aş putea să le dau întâlnire la amândoi.

– Ce târfă eşti!… zise Narcisa amuzându-se pe seama mea.

– Ştii ce ar fi interesant?

– Ce?

– Cum ar fi ca ei să se cunoască în ziua când ne întâlnim? Să le văd faţa speriată la amândoi. Să nu aibă habar ce se petrece. Ar fi de nota zece.

– Vei face asta?!

– Da, cu siguranţă asta voi face! Să fie ultima nebunie pe care să o fac înainte să mă mărit.

A doua zi uitasem de discuţia avută cu Narcisa, m-am luat cu altele. M-a sunat Narcisa două zile mai târziu să mă întrebe ceva. Cum discuţia a fost lungă, mi-a amintit de idee. Perfect!… am zis eu. Trebuie să fac asta! Căutam în agenda telefonului numele lor. Nu mai eram sigură dacă mai erau acolo, dacă nu cumva i-am şters. Spre surprinderea mea, erau acolo. I-am sunat pe rând.

Lor nu le-am spus prea multe, doar cât era necesar să obţin o întâlnire cu ei. Amândoi se aflau în alte relaţii, dar nu au zis NU pentru o întâlnire secretă cu mine. Întâi am stabilit întâlnirea cu Lucian, nefiind din localitate. Cu Flavius a fost doar o formalitate. În ziua întâlnirii, i-am spus lui Tinu că merg la Narcisa, aveam deja vorbă cu ea.

Pe Flavius l-am rugat să facă o rezervare la un anumit hotel. Nu era chiar ieftin, dar nici nu a întrebat de ce tocmai acolo. Tot el s-a oferit să vină să mă ia de acasă, dar l-am ameţit din vorbe, aşa că a rămas să ne întâlnim la hotel. Dacă ajungea înaintea mea, să-mi spună numărul camerei printr-un mesaj. Flavius mi-a trimis mesaj că ajuns, împreună cu numărul camerei. Până să ajung, i-am dat mesaj lui Lucian la ce cameră să vină.

Zece minute mai târziu am ajuns şi eu. Cum m-a văzut, s-a luminat total la faţă. Îi era dor de mine, se vedea cu ochiul liber. M-a prins cu braţele şi m-a strâns destul de tare, buzele lui s-au lipit de ale mele. Revederea dintre noi mi-a creat şi mie ceva emoţii. A vrut să mă ajute să mă dezbrac, dar i-am zis că vreau să fac un duş înainte, plus că nu este grabă, avem toată noaptea la dispoziţie. S-a arătat încântat când am menţionat… toată noaptea.

Luasem telefonul cu mine, în caz că Lucian urma să mă sune. În geantă aveam pregătită lenjeria cu care voiam să-i surprind pe amândoi. Făcusem duş înainte să plec de acasă, ca să câştig timp. Îmbrăcată în lenjeria aleasă, aşteptam să vină şi Lucian. Telefonul a sunat:

– Bună Adina, unde eşti?

– Bună, unde să fiu?!… sunt la camera 21… sunt la baie. Ai ajuns?

– Am intrat la numărul 21, dar am văzut un bărbat acolo. Ne-am speriat amândoi unul de altul.

– Sper că nu ai plecat, nu-i aşa?

– Nu! Sunt în faţa uşii. Ce fac?

– Intră din nou…

Exact în acel moment am ieşit şi eu din baie. M-am dus să deschid uşa. Lucian a intrat din nou. Cei doi bărbaţi s-au privit unul pe altul, un pic speriaţi, apoi la mine. Nu ştiau ce se întâmplă. Îmbrăcată cu lenjeria aleasă… un bodystocking ciclam, sânii decupaţi în jurul lor, fără chiloţei… şi pantofi cu toc. Şocul i-a făcut pe cei doi bărbaţi să nu observe cum sunt îmbrăcată. După privirile celor doi, solicitau explicaţii, iar eu eram cea îndreptăţită să le ofer.

– Dragilor, ce aţi rămas ca la dentist? Faceţi cunoştinţă!… Lucian… el e Flavius, Flavius… el e Lucian.

– Dar ce se întâmplă?… a întrebat Lucian destul de timid.

– Credeam că vă bucuraţi să mă revedeţi!… zic eu un pic dezamăgită că nu au remarcat ţinuta pe care o pregătisem pentru ei.

– Cum să nu!… au răspuns amândoi aproape în acelaşi timp.

L-am prins de mână pe Lucian şi l-am tras după mine, mergând spre Flavius. Ajuns în dreptul lui, l-am prins şi pe acesta de mână, îndreptându-mă spre pat. Le-am făcut semn să se aşeze pe pat, eu între ei.

– Dragilor, cum să vă spun eu, urmează să mă mărit… Aproape că le-am simţit inima sărindu-le din piept… Altcineva este alesul, nu-l cunoaşteţi. E mai puţin important acum. Dintre foştii mei iubiţi, de la voi am am cele mai frumoase amintiri. Vreau să fac ultima nebunie înainte de nuntă. Să fac sex cu amândoi, în acelaşi timp, pentru ultima dată.

În timp ce le ofeream o explicaţie, le-am atins obrajii, îi priveam atent pe rând. Mâinile au coborât încet pe piept, spre abdomen… le-am prins bărbăţia prin prohab la amândoi şi o strângeam încet. Îi luase căldurile şi transpiraţiile pe amândoi.

– Eu sunt pregătită! Priviţi cu ce ţinută m-am prezentat, iar voi nici măcar nu aţi apreciat! Nu vă place?

– Ba da… zise Flavius, în timp ce mâna lui stângă se îndrepta către sâni.

– Eşti bestială… spuse şi Lucian, întinzând mâna înspre picioarele mele. M-a prins uşor de coapsă, apoi a dus mâna la păsărica mea proaspăt epilată.

– Dragilor, vom avea o noapte lungă. Eu trebuie să fiu în centrul atenţiei, trebuie să mă răsfăţaţi cu dragostea voastră!

Le simţeam penisurile ce creşteau în pantaloni. Oftam şi îi strângeam tot mai ferm. Flavius a făcut primul pas, s-a descheiat rapid la cămaşă. Lucian a părut să zică… de ce nu!… doar nu o să ratez un sex în trei!… s-a pus şi el pe dezbrăcat. Destul de rapid, cei doi bărbaţi complet dezbrăcaţi, aşezaţi pe pat… la stânga şi la dreapta mea. Le-am prins penisurile, le masam uşor oftând lung.

M-am ridicat în picioare. Mă mişcam lasciv, ca într-un dans erotic, fără muzică, fixându-le privirile la amândoi. Întindeau mâinile să mă atingă pe unde apucau. Pe sâni, pe coapse, pe fese. Scopul meu era să-i relaxez pe amândoi, să treacă mai uşor peste şocul de la început, ca apoi să se poată ocupa în voie de mine. Mişcările au devenit tot mai ample, acum îi atingeam şi eu pe ei, mă aşezam pe picioarele lor, săruturi scurte pe buze, pe gât… cât să-i aţâţ.

Şi reuşisem, penisurile lor erau dovada clară că totul mergea strună. Ştiam ce le place lor, ce-şi doresc cu ardoare. După minute bune de dans şi mişcări provocatoare, m-am aşezat în genunchi între ei. Le ţineam penisurile cu mâna, le frecam uşor. Ca să nu existe discuţii despre cine a fost primul pe care l-am ales, i-am invitat să se ridice amândoi în picioare, cât mai aproape de mine.

Nu ştiu ce simţeau ei, văzându-se unul lângă altul, cu penisurile aproape că se atingeau, dar eu voiam să mut atenţia lor spre mine, să nu simtă un disconfort vreunul din ei. Un sărut pe vârful penisului, scurt, la fiecare. Le-am lins măciuliile… în timp ce mă uitam în ochii lor să le văd reacţia. Tresăreau la fiecare atingere pe care o făceam cu limba sau buzele. Pe Lucian îl simţeam încordat de la abdomen în jos, uşor aplecat, privindu-mă atent.

Cred că le era dor să primească un sex oral din partea mea. Întotdeauna am fost darnică la capitolul ăsta, aş putea spune că în perioada când am fost împreună cu fiecare, i-am supt de nu au mai ştiut de ei. Nici acum nu voiam să mă las mai prejos, voiam să mă ţină minte, dacă nu cumva au amintirea vie a tot ce s-a întâmplat între noi.

Şi-am început! Le ţineam mădularele cu mâna, frecându-le uşor. Îmi mutam atenţia când la unul, când la altul, să nu se simtă nici unul neglijat. Buzele strânse în jurul glandului. Îmi mişcam capul înainte şi înapoi, rotindu-mi capul dintr-o parte în alta. Gemeau amândoi, privindu-mă atent. Le simţeam picioarele tremurând.

De fiecare dată când luam pe unul din ei în primire, încercam să introduc penisul mai adânc. Ştiu şi ei că pot face cu uşurinţă un deepthroat, dar nu le-am oferit totul din prima. Să-i perpelesc un pic, să cerşească prin gemete şi atitudine, să primească aşa ceva.

Primul căruia i-am făcut deepthroat a fost Flavius. M-am oprit cu buzele la baza penisului, cu ochii mari îl priveam atent, parcă înnebunise de plăcere. Dintr-un reflex, a vrut să pună mâinile pe capul meu să mă ţină aşa, să apese şi mai mult. Cred că şi-a amintit că nu permit aşa ceva, aşa că a renunţat. A urmat şi rândul lui Lucian. Aştepta cu nerăbdare momentul.

I-am atins vârful penisului cu limba, buzele l-au cuprins încet, apoi tot mai ferm… mişcări lente, tot înainte… până nu a intrat tot în gura mea nu m-am lăsat, lăsându-l şi pe el mască. Îi tremura picioarele şi se exprima gălăgios.

Mi-ar fi plăcut să îi sug mai mult, dar nu voiam să termine prea repede. În schimb, m-am ocupat de biluţele lor. Degetele le atingea delicat, a intrat în scenă şi limba, apoi buzele. Amândoi venise pregătiţi, complet epilaţi. Erau convinşi că vor primi un tratament pe măsură.

Penisul ridicat, masându-l uşor, limba şi buzele se ocupau de testicule… limba le atingea ferm dintr-o parte în alta. Le-am prins testiculele, pe rând, între buze, făcând anumite zgomote care să-i înnebunească. Din când în când, le luam penisul în gură şi îl sugeam câteva momente, apoi  le eliberam rapid. Îi înnebunisem pe amândoi. Primul care s-a aplecat să mă ridice a fost Lucian, apoi şi Flavius.

Lipiţi de mine, la stânga şi la dreapta mea, ne sărutam, mâinilor lor mă pipăiau continuu. Unul dintre ei mi-a băgat un deget în păsărică, altul s-a aplecat şi-mi sugea sânul… ddaa… era minunat!… oare de ce nu m-am gândit până atunci să fac sex cu doi bărbaţi?

… citeste partea a doua …

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

3 comentarii la „Ultima partidă de sex cu doi foşti iubiţi (1)”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: