Revedere cu mult sex

Anii au trecut, viețile noastre au luat alte drumuri, nu ne-am mai văzut de ceva timp datorită unor neînțelegeri și a orgoliilor… tinerețea, bat-o vina!… Se întâmpla în 1989, când din întâmplare ne-am întâlnit, o întâlnire pe care o doream din tot sufletul, îmi era dor de ea, trăiam cu ea în gând. O doream lângă mine, îmi era dor de mirosul ei, de gustul ei, îmi era dor de tot ce era al ei. Când am văzut-o nu îmi venea să cred că este ea. …

Se maturizase, era o adevărată femeie, aceeași frumusețe, o priveam și nu îmi venea să cred ochilor. Ea mă privea, era și ea la fel de mirată, nu știa ce să spună, nu a putut să articuleze decât un… Bună!… Eu mă bâlbâiam și nu îmi găseam cuvintele, voiam să o întreb totul, dar nu puteam să articulez decât niște bâlbâieli, am răspuns la salut cu… Bună Mimi!…

Eu, care eram atât de sigur pe mine cu femeile, acum nu aveam vorbele la mine, nici măcar cele care mă făceau altădată celebru. Nu știam ce să fac, rămăsesem ca o stană de piatră, o priveam, nu puteam să-mi iau ochii de la ea, era frumoasă, parcă și mai frumoasă de când am văzut-o ultima dată, ea mă privea, în ochii ei se vedea o urmă de tristețe. Am încercat amândoi să legăm o conversație, dar eram mult prea afectați de revedere pentru a putea spune ceva coerent.

Ușor, ușor ne-am revenit și am început să purtăm o discuție mai de doamne ajută. I-am propus să mergem să bem ceva și să mai stăm un pic de vorbă, a fost de acord. Am intrat într-un restaurant și ne-am comandat câte o cafea. Atmosfera dintre noi nu mai era atât de încordată, reveneam la starea noastră de dinainte când ne înțelegeam din priviri. Ne-am povestit ce am făcut fiecare de când nu ne-am mai văzut, aşa am aflat că avea o relație de ceva timp, ceva serios.

Am fi rămas mult timp de vorbă, parcă nu ne venea să ne despărțim, dar a trebuit, deoarece trebuia să se întâlnească cu prietenul ei. Am stabilit să ne vedem a doua zi. A doua zi după prânz am mers și am luat-o de la serviciu, după care am mers în apartamentul părinților din oraș. Acolo era locul nostru unde ne întâlneam frecvent. În timpul liceului ea locuia acolo, asta ne dădea posibilitatea să ne vedem foarte des atunci. Acum am profitat de faptul că nu era nimeni acasă și am mers să stăm de vorbă.

Mimi a pus de cafea, eu stăteam comod pe canapeaua ce a fost martora iubirii noastre, făcând conversație cu ea prin ușa de la bucătărie, ce era deschisă. A revenit în sufragerie cu cafeaua aburindă, ne-am aprins câte o țigară, sorbind din cafeaua fierbinte, ne dădea o stare de euforie. Am stat de vorbă mult timp după ce am terminat cafeaua și țigările. La un moment dat m-am apropiat de Mimi și i-am atins genunchiul cu mâna. Nu a schițat nici un gest de împotrivire, asta îmi dădea speranță. Mâna îi mângâia genunchiul și ușor urca pe picior în sus, fusta nu îi permitea să desfacă prea mult picioarele.

Respirația sacadată, starea de excitare punea stăpânire pe ea, avea un sentiment de vinovăție față de actualul ei prieten, dar era mai puternică dorința de a face sex cu mine. Trebuia să găsesc motivația pentru a o determina să treacă peste acest sentiment de vinovăție. O priveam în ochi… îi simțeam dorința, dar în același timp și regretul că se întâmpla să îi înșele încrederea prietenului ei. Mai presus de tot era dorința de a face dragoste cu mine, se simțea că amintirile relației noastre încă o bântuiau.

Am dezbrăcat-o încet, mângâindu-i fiecare centimetru al corpului, i-am sărutat fiecare părticică din frumosul ei corp. A rămas în costumul Evei, nu mă săturam privind-o, sfârcurile sânilor s-au întărit sub presiunea limbii. Mâna ei îmi căuta penisul, voia să-l frece, să-l simtă, am ajutat-o să îl scoată din pantaloni. Nu-i venea să creadă că viața i-a dat șansa să-și întâlnească iubirea, nu-i venea să creadă că își ține iubirea în mână, că îl mângâie iar, acesta îi va provoca multă plăcere.

Penisul meu erect vibra sub acțiunea mâinilor ei micuțe, se aplecă asupra lui și îl sărută cu putere, buzele ei cărnoase îi prinse capul decalotat, iar limba se plimba de jur împrejurul lui… era o amintire a ei, era modul ei de a-și arăta iubirea pentru cel care îi provoca plăcerea supremă. Cu mine dispărea orice teamă, nimic nu mai conta. Totul era permis. Ușor, totul revenea la normal chiar dacă între noi acum era acel ceva.

Penisul meu era iubit, era adorat, Mimi îl săruta, îl sugea vrând parcă să scoată toată seva din el. Fiecare centimetru din lungimea lui era atinsă de limba și buzele ei. Voia să îl bage pe tot în gură, să profite de el. Eu eram în pragul orgasmului, ea continua să îl sugă, nu puteam să mai rezist, i-am scos-o din gură și am stropit-o cu sperma fierbinte pe sâni și pe gât. Am picat lat. Aveam nevoie de un pic de timp pentru a-mi reveni, un păhărel de cogniac și o ceașcă de cafea m-au ajutat.

Am luat-o în brațe am sărutat-o, ea m-a prins cu picioarele și le-a încolăcit în jurul meu, păsărica se afla chiar în dreptul penisului meu erect. S-a înfipt în el mişcându-se într-un ritm energic, i-am sprijinit fundul ținându-i bucile în palme ajutând-o să intre în el cât mai mult, îi mângâiam clitorisul ușor cu degetul arătător. Simțeam cum acesta se întărește sub acțiunea degetului. Din găurica păsăricii seva dulce acrișoară țâșnea fără oprire, cu ajutorul ei puteam mângâia fără durere micuțul bumb.

Mimi a început să-și miște fundul incontrolabil semn că orgasmul este aproape. Respirația neregulată și sacadată, gemea de plăcere. Corpul s-a arcuit și a început să tremure fără a putea să-l controleze, iar gemetele s-au transformat în urlete de plăcere, o plăcere pe care nu o putea avea decât atunci când noi ne iubeam. Mimi nu uitase nimic din momentele pline de dragoste dintre noi, aceeași încărcătură emoțională și sexuală.

S-a liniștit după orgasmul avut, își pusese capul pe pieptul meu, îi adulmecam mirosul ei, mirosul cu care mă obișnuisem în trecut, un miros plăcut. O mângâiam, trecuse ceva timp de când relațiile dintre noi se răcise, dar nu atât de mult încât să nu ne aducem aminte de clipele plăcute dintre noi. Am sărutat-o pe frunte, pe gură… mi-a răspuns cu o mușcătură ușoară a buzelor, limbile noastre se căutau, se atingeau ca într-un dans plin de tandrețe.

Reacțiile noastre erau ale unor oameni care se iubesc, penisul meu s-a întărit, iar păsărica ei se umpluse de sevă. Mimi s-a urcat pe mine, luându-mi penisul și poziționându-l pe păsărica ei, a început să se frece de el, clitorisul era strivit de glandul decalotat, testiculele mângâiau labiile umede. S-a mișcat până când a intrat în păsărica dornică, vrând să nu piardă nici un centimetru din lungimea lui, îl strângea ca într-o menghină, vaginul ei parcă era un pumn ce se strângea ritmic.

Îi sărutam sânii tari și frumos conturați, sfârcurile se întăriseră. Mimi se mișca din ce în ce mai rapid, îmi cerea să-i pun mâinile pe fund, era o plăcere de-a ei, simțea plăcere când o apăsam pe fese. O trăgeam spre mine, respirația devenise sacadată și aritmică, s-a lăsat pe pieptul meu sugându-mi sfârcurile și mușcându-mă de ele, în câteva clipe am avut orgasm amândoi, ea gemea și corpul îi tremura incontrolabil, nu putea să articuleze nici un cuvânt.

A rămas așa mult timp cu corpul ei întins peste al meu, eram plini de transpirație și de iubire, când ne-am trezit afară se întunecase. Trecuse ceva timp, ne furase somnul, o simțeam lângă mine, numai la gândul că este din nou lângă mine. Penisul creștea în dimensiune, în scurt timp erecția era completă, iar Mimi goală lângă penisul erect. Nu avea decât o singură alternativă… să fie futută.

Fundulețul obraznic era chiar în dreptul penisului meu, am început să-i frec clitorisul și imediat seva dulce acrișoară s-a prelins din ea, o împingeam între fese cu pula… încet, încet, și-a făcut loc între labiile umede întâi glandul decalotat și apoi tot. Puternic și plin de dorință a intrat în Mimi, la început încet cu multă grijă pentru a nu provoca durere, după care am intensificat mișcările la rugămintea ei, mă ruga să o fut.

– Fute-mă! Fute-mă!

Erau cuvintele ce le îngăima Mimi printre gemete. O cuprinsesem în brațe, o strângeam din multă iubire… de care o privasem în perioada în care noi nu ne văzusem, iar ea era dornică să recupereze această perioadă, o simțeam că își dorește acest lucru. Am simțit-o cum dorința este maximă și cum începe să tremure, urlând și gemând de plăcere, îmi strângea pula, vrând parcă să tragă toată sămânța din ea. Sperma fierbinte a țâșnit în interiorul ei făcând-o să aibă orgasm.

Am convenit să ne întâlnim peste câteva zile. Încă ne iubeam, chiar dacă timpul trecuse peste noi. Cu multă iubire pentru tine Mimi! Ursulețul tău!

Poveste scrisa de Ursulețul

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

3 comentarii la „Revedere cu mult sex”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura