În viaţa de zi cu zi este un important om de afaceri, impunător. Căsătorit… cu o femeie deosebită, doi copii mari. Deşi se aproprie de vârstă de 50 de ani, are câteva plăceri mai deosebite din punct de vedere sexual, necunoscute de cei apropiaţi, dar nici de cei care îl cunosc. Este un tip foarte discret, foarte precaut şi îşi ia toate măsurile necesare pentru ca el nu fie recunoscut pe stradă. …
Ora de programare nu este întâmplătoare. Întotdeauna îşi face programare după ora 22. Atunci când vine la Salonul Ador Masaj din Bucureşti, îşi face programare sub un nume fictiv. În mod obişnuit foloseşte un taxi ce-l aduce până în faţa salonului. Din momentul în care intră în salon, poartă o mască de pânză pe faţă, pentru a ascunde înfăţişarea. Fetele pe care le alege să intre cu el în cameră ştiu deja asta. Pentru a menţine misterul şi de-o parte şi de alta, şi ele îşi maschează faţa tot cu o mască.
La ultima prezenţă la masaj şi-a ales dintre maseuze, o blondă şi o brunetă. Amândouă purtând două lenjerii intime superbe. Din moment ce ele nu-i cunosc numele real, nici el nu doreşte să afle numele lor. Este convins că este mai bine aşa. După ce s-au salutat, a fost invitat să urce la etaj, în camera cea mai depărtată de scară. Fetele l-au lăsat singur pentru o vreme, pentru a se dezbrăca şi face un duş înainte.
Fetele s-au pregătit şi ele. Au revenit în cameră după o vreme, înfăşurată fiecare cu câte un prosop mare. Clientul aştepta întins pe pat cu faţa în jos, complet dezbrăcat, având nelipsita mască pentru a nu fi recunoscut. În tot acest timp cât stă la masaj, nu vorbeşte cu fetele. Ele ştiu deja pentru ce a venit clientul şi se comportă ca atare.
Una dintre maseuze a stins lumina, dar nu total. Amândouă, purtând masca pe figură au urcat în pat lângă client, una într-o parte, alta în cealaltă. Muzica lascivă din boxe îi aţâţau clientului simţurile. Simţea o uşoară erecţie, ştiind că lângă el se află două maseuze foarte frumoase, care îi vor satisface toate plăcerile.
Îl atingeau pe trup, mâinile alunecau uşor. Apăsau destul de ferm. Pe rând, fiecare şi-au pus ulei din abundenţă în palme şi au început să-l întindă pe trupul clientului. Pe măsură ce uleiul intra în pielea lui, amândouă întindeau ulei şi pe trupul lor. Blonda s-a aplecat spre el. Sfârcurile excitate i-au atins trupul. Clientul a oftat uşor, dar fetele nu l-au auzit. Aplecată peste client, s-a lăsat cu totul peste el, frecându-şi sânii şi abdomenul de trupul acestuia.
Câteva minute mai târziu a venit şi rândul brunetei, care a făcut mişcări similare, din partea opusă. Au reuşit să se sincronizeze să-şi poată freca trupurile de client în acelaşi timp, făcând schimb de locuri. Când una se ocupa de partea superioară a trupului, când cealaltă. Clientul tresărea la mişcările fetelor. Un uşor tremur de excitaţie îşi făcuse prezenţa, mai ales când sânii fetelor insistau în zona feselor.
La un semnal făcut de una dintre fete, clientul s-a întors cu faţa în sus. Abia acum a văzut trupurile dezbrăcate ale fetelor în camera slab luminată. Se uita când la una, când la alta. Nu ştia la care să se uite mai întâi. Aproape în acelaşi timp, a întins mâinile spre fiecare şi le-a atins fesele ferme ale fetelor. Au venit mai aproape de el, să le poată atinge mai bine.
O nouă sesiune de masaj. Cu mâinile libere, apoi pline de ulei din abundenţă. Clientul, cu pupilele excitate la cele două maseuze. Nu-şi putea lua privirea de la ele. La fel cum făcuse mai devreme, şi blonda şi bruneta s-au uns din nou cu ulei. Ca să-l incite şi mai bine, s-au apropiat una de alta şi se masau reciproc. Clientul privea cum cele două maseuze îşi masau trupurile, insistând mai mult la sâni şi la fese.
Jocul lor nu s-au oprit aici. Ele, ştiind că sunt privite, s-au îmbrăţişat, apoi au început să se sărute pasional. Penisul erect, gata de acţiune. Clientul a vrut să-şi prindă penisul şi să se masturbeze, dar nu a fost lăsat de către blondă, atenţionându-l prin semne că nu are voie. Şi-au continuat jocul, sărutul molipsitor al fetelor l-a incitat foarte tare pe client.
Blonda s-a aplecat cu gura către brunetă şi i-a prins sânul în gură, sugându-l destul de zgomotos. La puţin timp, rolurile s-au inversat spre satisfacţia bărbatului, care abia aştepta să guste şi el din sânii celor două frumoase fete. Ştiau fetele că şi el îşi doreşte. Întâi l-au aţâţat destul de mult, ca apoi să se aşeze amândouă lângă bărbat, cu sânii foarte aproape de gura lui.
Un moment a fost necesar bărbatului până să se înfrupte din sânii lor. Ele, încântate, îşi ofereau sânii cu plăcere pentru a fi atinşi şi supţi de către acest bărbat. În acelaşi timp, fetele îl masau pe piept, pe abdomen, pe coapse, oferind şi multă atenţie penisului nu foarte mare, dar destul de gros şi foarte tare.
Blonda s-a urcat peste trupul lui, oferindu-i ambii sâni, ţinuţi cu multă grijă de către client în mâinile sale. Bruneta, a avut misiunea ei. Îşi freca trupul… sânii şi abdomenul… de penisul erect. Blonda, prinsă cu ambele mâini de fese de către bărbat, a ridicat-o tot mai sus, până când el şi-a potrivit capul între coapsele ei. Prinsă cu mâinile de mijloc, o trăgea deasupra gurii, să se lase cu toată greutatea, în timp ce îi explora blondei interiorul cu limba.
Bruneta s-a urcat deasupra lui, în şezut peste abdomen, cu fesele lipite de penisul erect. Îl ţinea fix cu o mână, în timp ce îşi mişca posteriorul înainte şi înapoi, frecându-şi fesele de bărbăţia lui. Bărbatul gemea tot mai tare, tremurând uşor, fiind convins că în scurt timp va ejacula. Bruneta era convinsă că mai avea un pic, când clientul a dorit să facă o rocadă între cele două fete. Blonda s-a dus direct la penisul lui, l-a prins între sânii ei mari.
Sânii strânşi din lateral, penisul captiv între ei. Îşi mişca trupul lent. Vârful penisului se vedea ieşind dintre sânii ei. Bruneta, în şezut peste gura lui, se lăsa cu toată greutatea peste el, în timp ce şi ei îi explora interiorul cu limba. Bruneta se excitase mai tare decât blonda. A preluat controlul, nelăsându-l pe bărbat să aibă iniţiativa. Îşi mişca bazinul tot mai energic, frecându-şi labiile de gura bărbatului.
Era foarte aproape să aibă orgasm, spre deliciul bărbatului care abia aştepta asta. Bruneta gemea tot mai tare, sprijinită cu braţele de zid, blonda se ocupa de bărbăţia lui… frecându-i penisul între sânii ei. Dintr-o dată, bruneta a ţipat destul de tare, tremurând puternic… mmhhhh… în acelaşi timp cu ea, sperma ţâşnise între sânii blondei, stropind-o pe gât şi pe sâni.
După ce bruneta s-a dat jos de pe bărbat, blonda s-a urcat deasupra lui, oferindu-i sânii mânjiţi cu sămânţa lui. Bucuros, bărbatul i-a prins sânii din lateral şi a început să-i sugă sfârcurile, apoi şi-a mutat atenţia către zona din mijloc pentru a culege propria spermă, dintre sâni, dar şi de pe gâtul fetei.
Fetele l-au şters meticulos, curăţându-i penisul şi abdomenul de sperma ce a curs din abundenţă. Fetele s-au aşezat lângă el. Bărbatul le-a prins pe amândouă cu braţele şi le ţinea lipit de el, sărutându-le pe gât, pe sâni, la ureche. Încet, încet, penisul a prins din nou viaţă şi avea nevoie să fie alintat de către cele două maseuze.
Fiind un client important al Salonului Ador Masaj, acesta stă atât cât doreşte, ca apoi la final să-şi onoreze obligaţiile pentru serviciile primite. Fetele şi-au luat din nou rolurile în primire. Palmele pline de ulei alunecau pe trupul bărbatului, dar şi al lor. Penisul devenise din nou erect. Când una, când cealaltă îl prindea între sânii lor şi îl frecau meticulos, sub atenta observaţie a clientului.
Jocul lor nu a ţinut foarte mult, urma să treacă la un alt nivel. Blonda îşi freca sănii de trupul lui, bruneta îi freca penisul cu o mână, în timp ce un deget îşi făcuse loc în anusul bărbatului, mişcându-l încet. Gemetele bărbatului se auzeau destul de tare. Bruneta, purtând mănuşi, a mai introdus un deget în interior… aaahhh… Intrase destul de uşor şi le mişca tot mai alert. Îi simţea penisul vibrând în mâna ei mică.
Blonda s-a dat jos de pe client, şi-a pus şi ea o pereche de mănuşi, apoi şi-a pus un strapon de culoare alb, pe care a pus lubrifiant din abundenţă. La semnalul făcut de brunetă, acesta s-a ridicat şi s-a întors, aşezându-se în genunchi, trupul aplecat, posteriorul ridicat, capul pe pat.
Era pregătit, o aştepta pe blondă. Bruneta a pus mult ulei în palmele ei. Aşezată într-o parte, i-a prins penisul şi a început să-l frece încet. Blonda la spatele lui, îi masa fesele şi spatele. Din când în când, îl mai lovea cu palmele peste fese, spre deliciul lor şi încântarea bărbatului, ce suspina la fiecare lovitură. Blonda şi-a potrivit şi ea un deget la orificiul anal… aahhh… a împins. Văzând că a intrat uşor, a mai băgat încă unul.
Mai mult să se asigure că nu va avea probleme să primească acel penis de plastic. Bărbatul abia aştepta să fie penetrat de frumoasa blondă. Aşteptarea nu a durat mult. Blonda a potrivit vârful straponului, a împins puţin câte puţin, până când a intrat tot. Bruneta continua să-i frece penisul adăugând ulei tot timpul. Blonda se mişca tot mai rapid, jucăria intrase adânc, bărbatul gemea tot mai tare, ţinând pumnii strânşi.
Se lovea tot mai rapid de fesele lui, bruneta continua să frece penisul bărbatului. Acesta gemea şi tremura tot mai tare. Încordat foarte tare, a scos un ţipăt lung, penisul vibra în mâinile brunetei… aaaahhh… sperma a erupt într-un prin jet destul de puternic, stropind prin jur. Pe măsură ce îşi golea testiculele, bruneta îi freca penisul tot mai încet. Blonda s-a oprit din mişcări, lăsându-l pe bărbat să-şi revină din spasmele orgasmului.
Cele două fete s-au retras, l-au lăsat o vreme singur în cameră, fără să fie deranjat de nimeni, atât cât a dorit. A avut timp să-şi facă şi un duş, fără ca cele două maseuze să fie de faţă. După ce s-a îmbrăcat, a ieşit din cameră. Fetele îl aşteptau. Bărbatul le-a prins de mijloc pe amândouă, le-a sărutat pe obraz drept mulţumire pentru tratamentul primit. La rândul lui, nici el nu a uitat de portofel, lăsându-le fetelor câte un bonus substanţial. Îl vor aştepta şi data viitoare, dacă vor fi alese de către bărbat!
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
