Duminică dimineaţa, aproape ora 9. Rămas dezbrăcat după noaptea fierbinte cu iubita mea, m-am trezit cu o erecţie demnă de invidiat. Iubita mea încă dormea aşezată pe o parte, cu spatele la mine. Piciorul stâng întins, cel drept arcuit. Purta doar acel furou alb. Fundul apetisant către mine. Singura modalitate de a-mi linişti erecţia era doar printr-un sex. Am întins mâna către Sonia şi am atins-o pe spate, mâna s-a mutat către fese. …
Am prins uşor şi am strâns. I-am ridicat furoul ce acoperea o parte din fese. Am continuat să strâng şi să-i masez fesele. Auzeam uşoare suspine din partea ei. Respira un pic mai greu. Sonia a dus mâna la spate, mi-a tras mâna într-o parte şi mi-a spus:
– Nuu, nu acum!… mmhh… Mai lasă-mă să dorm!…
Mi-am prins penisul cu mâna dreaptă şi am început să-l frec încet. Mă gândeam că ar fi o idee bună să mă masturbez pentru a mă linişti. Dar cu o femeie aproape dezbrăcată lângă mine, eu să mă masturbez? Sonia s-a făcut mai comodă, fundul mai provocator spre mine. Cum să ratez o asemenea imagine? Cum să ratez momentul de a face sex cu ea?
Am dus din nou mâna dreaptă către fese. Degetele alunecau între fese, de sus până jos, ajungând până aproape de savarina dulce. Am insistat, Sonia ofta din ce în ce mai tare. Respira mai greu. I-am prins din nou fesele cu mâna şi am strâns ferm. Credeam că va ceda, aşa cum face de fiecare dată. Am mutat mâna către sâni. Am vrut să o prind şi apoi să o trag mai aproape de mine.
– Te rog, lasă-mă să dorm!
Aveam în minte doar gândul de a face sex. Am băgat mâna pe sub furou. I-am prins sânul drept, l-am strâns. Sfârcul între degetele mele, excitat… mmmhh… O auzeam cum suspină şi geme, dar continua să spună să mă opresc.
Am venit mai aproape de trupul ei. Mi-am direcţionat penisul către labii, cât le ating. Să-mi simtă penisul erect. S-a împins cu fundul spre mine. I-am ridicat din nou furoul şi mi-am băgat mâna până la sâni. Mutam mâna de la un sân la altul, strângând între degete sfârcurile excitate. Auzi la ea, să mă opresc! Se excitase, dar nu voia să recunoască.
Cu mâna dreaptă îi frecam labiile. Ea doar gemea şi suspina în somn. Se umezise puţin, doar trebuia să-mi introduc penisul în vagin. Penisul direcţionat către labii… am potrivit şi am împins… aaahh… a intrat destul de uşor. A intrat tot, apoi m-am retras şi am împins iar. Îmi găsisem poziţia pentru a mă mişca mai facil.
– Te rog, mai lasă-mă să dorm!… aahhh…
Nu m-am oprit. Am continuat să mă mişc. I-am prins sânul şi îl strângeam ferm. Mişcările rapide pe la spate. A continuat să-mi spună să mă opresc, dar nu am făcut-o, mai ales că se vedea că-i place. Îşi unduia fundul, împingându-se spre mine, cu gemete tot mai profunde. O ţineam de mijloc şi continuam să menţin acelaşi ritm alert. Îmi place să-i văd piciorul întins, cu laba piciorului întinsă.
Sonia şi-a dus mâna la sâni, apăsa asupra lor. M-am lipit de trupul ei, cu braţul o ţineam strâns de mine. Am sărutat-o pe gât, pe umăr. M-am oprit din mişcări, penisul adânc în interior. Lipită de mine, mâna aluneca pe trupul ei… pe sâni, pe abdomen, pe coapse. Ea a continuat să-şi mişte bazinul, se împingea uşor în mine, rotindu-l din când în când. Am prins de coapsa piciorului drept şi i-am ridicat piciorul în aer. L-am tras spre mine, cât de mult am putut. Încercam din lateral să privesc la penisul meu cum se pierde în vaginul excitat… mmhhh…
Mă excită să văd asta, la fel şi pe ea. Am surprins-o privind între picioare ei cum o penetram. Şi-a dus mâna între picioare, şi-a masat clitorisul, apoi a mutat mâna mai jos. M-a prins de testicule şi m-a strâns, nu foarte tare. Mă strângea uşor şi ofta lung.
La un moment dat m-am oprit. Am scos penisul afară, l-am prins cu mâna dreaptă. Cu penisul am lovit-o peste coapse şi peste labii. Ea rămasă în aceeaşi poziţie, cu piciorul ridicat în aer. Mi-am potrivit penisul şi l-am introdus din nou… aahhh… iubitule!… Sonia a dus mâna între picioare. Penisul dispărea în vaginul ei. Ea îşi masa clitorisul cu degetul mijlociu.
Am prins-o ferm cu braţul de mijloc. M-am lipit de ea, apoi am tras-o deasupra mea, fără să pierdem contactul între noi. Iubita mea a reuşit să se aşeze în aşa fel, încât să mă pot mişca sub ea. O vreme m-am mişcat eu sub ea, încercând să o penetrez cât mai rapid. Apoi, a preluat ea controlul. Sprijinită în braţe, îşi mişca trupul înainte şi înapoi.
Mâinile mele aşezate pe sâni. Le-am prins de jos şi trăgeam de ei spre mine, ca apoi să revin din nou la baza lor, repetând procedeul. Sonia şi-a dus o mână între picioare. Îşi masa clitorisul tot mai rapid, gemând tot mai puternic. Sprijinită doar într-o singură mână, nu mai reuşea să menţină ritmul la fel ca la început.
Simţeam că sunt aproape să ejaculez. Am împins-o pe pat, la stânga mea. După ce m-am aşezat din nou pe o parte, lipit de trupul ei, mi-am potrivit penisul şi am împins brusc în vagin… aaahhh… Am simţit când şi-a dus mâna între picioare. O trăgeam de sâni, o sărutam pe gât şi la ureche. Penisul culisa rapid în interior.
Am simţit cum se încordează, din ce în ce mai tare. Simţeam cum îi tremura uşor coapsele. La puţin timp a strigat destul de tare. Şi-a dus mâna la gură, încercând să atenueze din zgomot. Era rândul meu. Am mărit ritmul, mă încordasem destul de tare. Respiram greu la urechea ei… iubita, vine!… aahhh… am împins şi am rămas nemişcat. Sămânţa a erupt în interior. Adoră să simtă sperma călduţă în interior, din acest motiv fac asta aproape întotdeauna.
O vreme am rămas lipiţi unul de altul. Penisul încă aflat în vagin, şi-a pierdut din duritate. Se făcut din ce în ce mai mic. Era timpul să mă ridic. Sonia a rămas în aceeaşi poziţie, la fel cum am văzut-o când m-am trezit. Cu fundul apetisant spre mine. I-am desfăcut uşor labiile cu degetele… sămânţa strălucea printre labiile excitate.
– Iubita, dacă vrei să mai stai în pat, nu mă supăr. Imediat să-ţi aduc ceva să te şterg.
Am luat un prosop de la baie. Am şters-o între picioare, ca să nu păteze lenjeria de pat.
– Merg să fac un duş. După, îţi aduc micul dejun la pat… pup guriţa ta.
– Bine, iubitule! Te aştept!… a zis ea, pe jumătate somnoroasă.
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
superba, minunata, mi a placut mult
Cum să nu ai o zi minunată după așa înviorare???
Foarte drăgălașa si …roz, povestioara, mi-a plăcut mult!!!
sexul de dimineata este cel mai bun!!! 🙂