În momentul în care am aflat că părinţii mei vor divorţa, nu aş fi visat că viaţa îmi va aduce în cale un frate vitreg. Aveam 17 ani împliniţi, când mama m-a anunţat într-o seară că nu mai rezistă şi că escapadele tatălui meu în cârciumi şi la femeile uşoare, au determinat-o să opteze pentru divorţ. Îşi dorea o viaţă liniştită şi nu mai voia să aibă grija bărbatului, care se dedicase cu totul băuturii şi promiscuităţii. …
Într-un an de zile viaţa mea s-a schimbat radical, în scurt timp mama m-a anunţat că reluase relaţia ei romantică cu un fost coleg de liceu, care şi el la rândul lui era divorţat şi are un băiat de 20 de ani, ce locuieşte cu el. Bărbatul cu o casă mare, cu multe camere, în care şi noi două încăpeam lejer. S-a făcut înţelegerea, că noi să ne mutăm la George, tatăl meu vitreg.
Viaţa mea se întorsese cu totul, cu susul în jos şi devenise chiar totuna unde stau. Mama ţinea morţiş să ne mutăm la George, aşa că m-am executat fără comentarii. Eu oricum începeam anul I de facultate şi stăteam prea puţin acasă. Întâlnirea cu fratele meu vitreg Călin, a fost puţin hazlie, deşi nu ar fi trebuit să fie aşa, dar pe mine m-a amuzat sincer.
Casa în care ne-am mutat este cu etaj. George mi-a propus să stau la etaj, unde urma să am camera mea şi baia mea separată, aşa nu mă putea deranja nimeni. Am acceptat, doar că lângă camera mea, în capătul celălalt al holului, era camera lui Călin, fratele meu vitreg.
George îmi spusese că şi Călin, la rândul lui, are propria lui baie, aşa că nu ne vom intersecta deloc. Cele două camere fiind la cele două capete ale holului, la distanţă destul de mare una de alta. Am aflat apoi că şi Călin este student, la Politehnica, la Construcţii Civile şi m-am bucurat enorm, gândindu-mă că poate mă va ajuta la ştiinţele exacte.
Nu ştiu dacă George îl anunţase din timp pe Călin că vom veni şi că ne mutăm cu totul, dar în ziua în care ne-am adus toate lucrurile, primul meu drum a fost la baie. Am apăsat pe clanţă şi am intrat val-vârtej în baia mea proprie, când spre marea mea mirare, în faţa oglinzii stătea un tânăr atletic, gol puşcă, bărbierindu-se liniştit.
Când am dat cu ochii de el, am ţipat ca din gură de şarpe şi am trântit uşa, de parcă aş fi văzut o stafie. Cu o lejeritate şi cu o nonşalantă imposibil de descris în cuvinte, Călin a deschis uşa, tot aşa, gol puşcă cum era, şi mi-a spus cu o voce neutră:
– Fată, ce ai? Nu ai mai văzut penis?
– Aaaaaa, păi …
– Clar nu ai mai văzut. Trebuie să te obişnuieşti că azi-mâine îţi vei găsi un iubit şi va trebui să îmblânzeşti şarpele. La faza asta a râs cu poftă, dezvăluindu-şi dinţii perfecţi, de un alb optic, imaculat.
Jesus, parcă aş fi văzut o nălucă, parcă toată ruşinea acestei lumi ar fi năpădit peste mine, obrajii îmi ardeau. Mi-a întins o mână, tot aşa lejer şi gol cum era, cu penisul atârnând. Am văzut că era ras cu totul, nu avea fir de păr pe organul genital şi acest lucru îl făcea să se vadă în toată splendoarea lui. Nu eram o versată, eram încă virgină şi m-a cuprins un tremurici dintr-odată, nu ştiam ce am.
Am luat mâna lui Călin, am făcut cunoştinţă cu el, rostind cu o voce stinsă, abia auzit:
– Amelia…
– Foarte frumos nume: Amelia… zise el, la fel de lejer şi liniştit.
Nu şi-a pus un halat pe el, nu şi-a pus un prosop, stătea gol în continuare, rânjind la mine.
– Aaaaaa, scuză-mă, nu am ştiut că veniţi azi. Mie mi s-a stricat robinetul şi de asta am venit la tine în baie, după-masa vine instalatorul şi după ce va repara robinetul, nu o să mă mai vezi pe aici.
Am scos ceva sunete de aprobare, habar nu aveam ce vorbesc. Am intrat în cameră, încercând să duc cu mine câteva dintre boarfele mele. În după-masa aceea nu l-am mai văzut pe Călin şi nici la cină nu a venit să ia masa cu noi.
Îmi era atât de ruşine de întâmplarea noastră, încât atunci când mama şi George m-au întrebat dacă l-am întâlnit pe Călin, am făcut toate culorile curcubeului şi la urmă am mărturisit că ne-am cunoscut în treacăt.
– Călin este un mare crai.. zise George… Iese seara la distracţie, rar stă pe acasă.
Eh, m-am gândit în sinea mea, că nu trebuie să-mi fac griji. Probabil ne vom intersecta foarte rar şi aşa că am încercat să mă liniştesc. Recunosc că imaginea pe care am văzut-o: tânărul blond cu ochi albaştri, cu părul acela creţ şi vâlvoi, cu ochii aceia scânteietori şi corpul atletic cu proporţiile lui frumoase, îmi aprinsese fantezia şi nu puteam să-mi iau gândul de la el.
„Faţă ai înnebunit? E fratele tău vitreg! Ce ai? Cum să te gândeşti la el?’’
Apoi, mă gândeam: Ce importanţă are? Nu avem acelaşi sânge, de fapt suntem doi străini, care-i problema?
Zilele următoare, Călin nu a venit acasă, aşa că nu a trebuit să-mi fac griji pentru el. Mi-am văzut de şcoală, am ieşit cu prietenele în oraş şi eram fericită pentru mama. O vedeam atât de liniştită şi observasem că se înţelegea atât de bine cu George şi mă gândeam că în sfârşit va fi şi ea împlinită şi mulţumită cu viaţa ei. George îi spunea că vrea s-o ducă la Paris, că vrea să-i arate Turnul Eiffel şi povesteau cu atâta patos, încât ochii mamei străluceau de bucurie.
Atunci am decis în sinea mea, că voi face tot posibilul să o văd pe mama fericită şi pentru asta, mă voi comporta în aşa fel, încât să nu-i periclitez ei bucuria.
Valentine’s Day se apropia vertiginos şi am aflat de la George că vrea să-i facă mamei o surpriză, un citybreak la Paris. În momentul în care i-a dezvăluit surpriza, cadoul lui pentru Ziua Îndrăgostiţilor, mama era în extaz, din acel moment nu făcea altceva, decât să-şi pregătească hainele cu care va evolua în capitala modei.
Se pare că pe nimeni nu interesa că rămân singură, cu fratele meu vitreg, noi doi, stăpâni pe casă. Mă şi gândeam în sinea mea, că într-un fel mi-e teamă să rămân singură cu el. Nu ştiu cât din sentimentul acesta se datora propriei mele slăbiciuni pentru tânărul frumos şi de unde până unde era de fapt frica de tupeul lui fără margini. Eram perfect conştientă că, în momentul în care vom rămâne singuri, nu va mai avea nicio reţinere să mă provoace.
Într-o seară de joi, George şi mama au plecat val-vârtej, în vacanţă lor de vis. Eu am rămas cu o durere de stomac, baricadată în camera mea, hotărâtă să nu îi dau drumul fratelui meu, dacă vă dori să intre. Norocul meu a fost că aveam cheie la cameră şi puteam oricând să mă încui.
Doar că în acea noapte, Călin nu a venit deloc acasă, cu siguranţă că îşi petrecuse noaptea la careva dintre fufele care îi stăteau bucuroase la dispoziţie. Am adormit într-un târziu şi am avut un somn liniştit şi odihnitor. Dimineaţa am tras o tură prin casă, ca să mă asigur că nu este nimeni şi că sunt singură acasă. Înainte de a pleca la şcoală, m-am băgat la duş. Am decis să mă spăl şi pe cap, aveam suficient timp, cursurile începeau la 11.00.
Săpunită toată, cu şamponul pe cap, nu vedeam nimic, numai clăbuci, când am auzit că s-a deschis uşa de la baie. Era să fac infarct. Până să mă dumiresc, am simţit nişte mâini pe sânii mei şi degete jucăuşe peste sfârcurile mele. Am început să ţip ca din gură de şarpe, îndepărtând mâinile de pe mine. Aveam impresia că nişte furnici, sau nişte gândaci, m-ar fi năpădit din toate direcţiile. Dar mâinile continuau să mă pipăie şi rapid au ajuns în fanta dintre labiile mele.
– Taci nebuno! Ce ţipi aşa, ca din gură de şarpe! Te-am pipăit doar, ce ai?
– Tâmpitule! Nu ţi-e ruşine, cum îţi permiţi? De ce ai intrat peste mine?
– Ca să te văd goală. Şi sincer, eşti bună rău. Ai nişte sâni superbi, fermi, cu nişte sfârcuri pufoase, numai bune de supt şi o pizdă numai bună de penetrat şi buzele alea ale tale, ar fi superb să le văd în jurul căpşorului pulii! Ahhhhh! Eşti bună, rău!
În timp ce vorbea, cu toate că eram revoltată, umilită, ruşinată şi speriată, o căldură ciudată îmi cuprinse tot corpul. Atingerea lui o simţeam în continuare pe sânii mei, pe vulva mea şi îmi doream să-l simt în continuare, chiar dacă eram supărată pe el. El râdea, cu râsul lui cristalin arătându-şi dinţii perfecţi.
– Ieşi afară!… am zis eu, arătându-i uşa.
– Ok, ok, ies. Stai liniştită!
Spre marea mea mirare, într-adevăr a ieşit, închizând uşa după el. Eu repede am ieşit de sub duş şi am încuiat uşa după el. Am hotărât în sinea mea, că voi închide toate uşile, şi nu îl voi lăsa să mai dea peste mine. Mi-am luat capotul. Cu părul ud, am ieşit tiptil pe hol, spre camera mea. Am intrat în cameră şi am închis uşa cu cheia. Se auzea de pe hol, că fratele meu vitreg este în camera lui şi asculta muzica. M-am liniştit şi am început să-mi usuc părul.
În scurt timp am fost gata îmbrăcată, cu părul uscat şi aranjat şi gata de mers la şcoală. În cinci minute am ieşit din casă şi aproape toată ziua mi-am petrecut-o în oraş, abia seară am ajuns acasă. În momentul în care am ajuns acasă, Călin nu era în casă, din nou m-am văzut singură acasă şi am închis uşa camerei după mine, ca să nu am parte de surpriza de dimineaţă.
Între timp am adormit şi chiar am avut un vis ciudat, un vis prevestitor, se făcea că eram culcată într-un pat cu Călin şi el a început să mă pipăie peste tot. Doar că în visul meu, l-am lăsat să mă dezbrace, l-am lăsat să se lipească cu trupul lui fierbinte de mine şi îi simţeam penisul erect, lipit de abdomenul meu. Simţeam cum musteşte lubrifiantul între labiile mele, ştiam că sunt excitată la maxim, chiar dacă eram virgină.
Am tresărit dintr-o dată şi m-am trezit brusc din somn, un sunet puternic se auzea prin toată casa şi nu înţelegeam ce se întâmplă. Un ţiuit puternic, se auzea pe hol, din direcţia camerei lui Călin, acest sunet puternic m-a trezit imediat. Am deschis uşa camerei mele şi am ieşit pe hol, ţiuitul se auzea în continuare şi mi se părea că sunetul vine din camera lui Călin.
În acel moment singurul meu gând era, că s-a întâmplat ceva, că este un incendiu şi alarma de incendiu a pornit sesizând fum în camera lui. Am intrat val-vârtej în camera lui şi când am văzut că fratele meu vitreg era culcat pe pat, dezbrăcat în pielea goală şi îşi mângâia penisul erect, am ţipat din nou. În momentul în care m-a văzut, a sărit din pat şi m-a luat în braţe, aşa gol cum era. Dintr-odată sunetul acela asurzitor, nu s-a mai auzit.
– Stai odată liniştită, nu mai ţipa. Am ştiut că te închizi în cameră şi am vrut să te determin să vii la mine în cameră. Stai aici lângă mine pe pat!
Mă ţinea strâns şi am înţeles că nu am altă alternativă, decât să stau cuminte şi să tac din gură.
– Întinde-te lângă mine pe pat, stai liniştită nu îţi fac nimic. Nu te mănânc!
Eram roşie la faţă ca un rac, speriată de bombe şi tremuram. Nici eu nu înţelegeam cum a reuşit să mă facă să tac şi să mă culc lângă el. Mi-a desfăcut uşor nasturii de la bluză, în aşa fel încât mi s-au dezvelit sânii cu totul. A început să se joace cu ei, frecând sfârcurile între degete.
– Ştiu că eşti virgină, Amelia. Nu am să te violez, nu sunt genul acela de bărbat. Vom parcurge totul încet, cu migală, ne vom descoperi unul pe altul cu răbdare, nu voi face nimic ce ţie nu îţi face plăcere. Ai să mă doreşti ca o nebună, iar eu am să te fut în draci.
Mi-a luat mâna şi a aşezat-o pe penisul lui erect. Avea o piele fină şi catifelată. Mi-a plăcut atât de mult senzaţia pe care o aveam atingându-i penisul falnic şi tare ca piatra. …
Poveste scrisa de Alena – Alenasdiary.ro
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
uhhh frumoasa poveste…
Superb
Superbă povestirea !!
Eeei daaa, mișto poveste, abia aștept continuarea ei, eu sunt într-o erecție la fel ca cea a lui Călin 😊😋🤗