Şapte secunde… de plăcere

Trecuse mai bine de trei luni de când cuplul Sofia-Andi s-au despărţit. Pentru Sofia părea un capitol închis. Era convinsă că nu mai are cum să existe un viitor cu acest băiat. Discuţiile şi certurile aprinse de dinainte de despărţirea oficială i-au dat de înţeles că ar trebui să-şi vadă de viaţa ei, şi poate, va reuşi să găsească băiatul pe care şi-l dorea. …

Andi nu voia să accepte că totul s-a terminat între ei. Ţinea la Sofia, dar nu atât de mult încât să se declare îndrăgostit. Era mai mult o mândrie masculină. Nu suporta ideea că a fost îndepărtat din viaţa ei. O tot pisa la cap cu mesaje în care îi cerea să se împace, să formeze din nou un cuplu, făcând promisiuni peste promisiuni, că se va schimba şi va face în aşa fel ca relaţia dintre ei să funcţioneze.

Insistenţa lui Andi a dat roade. Puţin câte puţin, a aflat ce anume o deranja mai mult pe fosta lui iubită. Pe lângă certurile pe teme prea puţin importante, la care se adăuga şi accesele lui nejustificate de gelozie, a mai aflat că Sofia nu se simţea satisfăcută din punct de vedere sexual.

Şi-ar fi dorit mai multă atenţie din partea lui, iar în pat şi-ar fi dorit mai mult preludiu, pe care Andi nu îl lua prea mult în serios, făcea totul cam superficial, pe grabă. Încă tânăr, puţin peste 24 de ani, avea nevoie să înveţe că nu doar plăcerea lui sexuală este importantă, ci şi a partenerei. Să-i cunoască trupul prin joacă, prin atingeri şi mângâieri. Prin săruturi aplicate strategic, la diferite intensităţi.

Cu fiecare zi ce trecea, Andi încerca să-şi schimbe comportamentul pe care îl avea în trecut. A realizat şi el că afişarea unei atitudini superioare faţă de femeia lui, de bărbat macho, nu îl va ajuta să crească în ochii Sofiei. Poate că la alte fete ar fi funcţionat, dar pentru Sofia alte lucruri erau mai importante decât aparenţele.

Fără să realizeze, Sofia intrase în jocul lui. Pe alocuri îl simţea puţin schimbat, iar asta o determina să continue discuţia cu el. Andi a invitat-o la o plimbare în oraş de mai multe ori, dar ea refuza de fiecare dată. Spunea mereu că încă nu este pregătită să iasă din nou cu el şi că se mulţumeşte cu discuţiile de la distanţă. Pe lângă discuţiile obişnuite, Andi încerca să o aţâţe pe Sofia prin apropouri sexuale. Intrase şi în acest joc. Nu îl credea în stare să poarte o conversaţie pe tema erotică.

Se excita citindu-i mesajele pline de detalii fierbinţi. Fără să gândească, în multe cazuri a realizat că se afla cu mâna în chiloţi, atingându-şi labiile, în timp ce citea mesajele de la el, ce curgeau în valuri, parcă menite să o zăpăcească de cap. Îi plăcea noua lui abordare, doar că nu voia să cedeze uşor. Voia ca să-l fiarbă o vreme, să aibă timp să-l analizeze. Poate chiar voia să se schimbe pentru ea, pentru ca relaţia lor să aibă un nou început.

Andi devenea din ce în ce mai bun la scris. Încerca să fie cât mai atent la detalii, detalii ce urma să le aplice în momentul în care cei doi vor face pasul către o împăcare. Sofia se excita foarte tare. Nu o mai mulţumea să se atingă fin între picioare, acum voia mai mult. Se freca intens, se trăgea de sâni şi nu se oprea până când nu avea orgasm, fără să-i recunoască lui.

În acea duminică Sofia era singură acasă. Andi s-a autoinvitat de mai multe ori la ea acasă, dar ea îl refuza de fiecare dată. Discuţia a alunecat, inevitabil şi spre subiectul sex.

-… De când nu am mai făcut sex, am devenit un masturbator notoriu. Am şi uitat cum este să te simt goală lângă mine… ooofff… să te ţin strâns de trupul meu…

– Ce mi-ai face dacă aş fi goală lângă tine?

– Îmi este atât de dor de tine, încât te-aş săruta peste tot. Nu aş rata un centimetru din corpul tău.

– Zici tu!

– Daaa… Ştiu că nu prea am fost atent în trecut la nevoile tale. Faptul că mi-ai spus, faptul că ştiu, mă face să gândesc altfel. Îmi dau seama că am greşit şi trebuie să mă schimb.

– Concret. Să zicem că te-aş chema acum la mine, ce mi-ai face?

– Pot să vin? Nu durează mult până ajung.

– Lasă asta!… Scrie ce mi-ai face!

Sofia se făcuse comodă, întinsă pe pat. Într-o mână ţinea telefonul, cealaltă s-a dus din instinct în chiloţi, atingându-şi fin labiile. Spera că Andi va reuşi să o excite atât de mult, încât să aibă un orgasm devastator, chiar dacă simţea profund lipsa atingerii unui bărbat.

– M-aş urca deasupra ta. Ţi-aş mângâia trupul, încet. Buzele ţi-ar atinge pielea fină, nu aş rata nimic. Aş insista mai mult la sâni, unde ştiu că îţi place foarte mult… să te ating şi să-i sug.

– Ce vei face mai departe?… zise ea, zâmbind uşor.

– Voi fi mai atent la nevoile tale. În acest moment simt dorinţa să mă afund cu capul între pulpele tale… să-ţi ling pizda…

– Cu ce m-ai atinge prima dată? Cu limba sau cu buzele?… a întrebat ea, în timp ce apăsa cu degetele din ce în ce mai ferm asupra labiilor.

– Încă nu m-am decis. Cred că voi folosi limba prima dată. Mi-aş lipi buzele de labiile tale… să-ţi simt gustul.

– Dacă te-aş chema acum la mine mine, ai face asta? …

– Sigur! Vrei să vin? O am deja sculată. Mă doare un pic de cât timp este sculată. Am nevoie de tine să mă ajuţi să termin, să nu mă doară ouţele mai târziu.

– Te aştept!… a răspuns ea… apoi şi-a aruncat telefonul pe pat şi s-a dus la baie.

– Vrei să vin? Eşti sigură?…

Sofia nu a mai răspuns la mesajele lui ulterioare. Andi nu ştia ce să facă. Nu ştia dacă ea a vorbit serios sau doar a vrut să-l necăjească. Câteva momente mai târziu, el a sărit din pat, şi-a căutat hainele cu care să se îmbrace. A trecut pe la baie. Un duş rapid, urmat de un spălat pe dinţi pe fugă. A dat cu mâna prin păr, încercând să-l aranjeze un pic, apoi a ajuns în dormitor, luându-şi hainele pe el, parfum din abundenţă şi fuga către un taxi.

Avea emoţii, chiar foarte mari. Spera să facă o impresie bună Sofiei, spera că această întâlnire să-i unească din nou. Pe drum, în taxi, repeta în minte ce are de făcut. Abia când l-a întrebat şoferul … dacă este bine unde a oprit … când a ajuns la destinaţie, s-a dezmeticit un pic. Ajuns în faţa blocului a realizat că nu a cumpărat nimic pentru Sofia, măcar o floare sau o cutie de bomboane… orice.

Salvarea lui… magazinul de la două blocuri distanţă. Nu aveau flori, în schimb a vrut să o surprindă cu o cutie de bomboane ceva mai stilată şi o sticlă de vin. Băutura lui preferată este berea, dar a zis facă o impresie foarte bună aducând o sticlă de vin roşu.

Abia ajuns în faţa uşii, încerca să se liniştească, să-şi mai alunge din emoţiile ce păreau să-l acapareze. A sunat într-un final la sonerie. Sofia i-a deschis.

– Ţi-a luat ceva până ai ajuns sus. Nu s-a deschis din prima uşa de la intrarea în bloc?… a zis ea.

– Am aşteptat până a venit liftul. Cineva mai sus a avut nevoie de el… a durat ceva până când a venit… i-a răspuns el, în timp ce a ridicat braţele spre ea, în care ţinea cutia de bomboane şi sticla de vin.

Amândoi bucuroşi de revedere, s-au îmbrăţişat, buzele lor s-au căutat reciproc, rămaşi nemişcaţi în dreptul uşii. Într-un târziu au realizat că ei se aflau încă la uşă, nici înăuntru, nici afară. Au intrat, Andi a închis uşa după el.

– Mmmm… îmi plac boboanele astea… apoi a sărit cu braţele în gâtul lui sărutându-l apăsat.

Îi era şi ei dor de revedere, dar şi de bomboanele aduse de el. A desfăcut cutia, a luat una dintre bomboane în gură, apoi s-au prins din nou în braţe. În timp ce se sărutau, Sofia direcţionat o parte din bomboana cu gust puternic de lichior în gura lui. Acum mâncau amândoi, zâmbind larg. Sofia nu mai avea răbdare. L-a prins de mână şi s-au dus direct în dormitor.

– Ai mei nu vin prea repede acasă, aşa că avem timp.

În dormitor, aflaţi unul lângă altul, se sărutau apăsat. Se dezbrăcau unul pe altul. Nu le-a luat mult. Fără prea mult timp pierdut, amândoi se aflau fără haine, îmbrăţişaţi, sărutându-se într-una. Excitaţi amândoi, s-au îndreptat către marginea patului. Sofia s-a pus în şezut. Andi s-a aplecat şi a început să o sărute din loc în loc pe faţă, pe gât, pe bărbie.

Ea s-a eliberat din braţele lui şi s-a întins pe spate. Andi şi-a amintit că trebuie să-şi ia rolul în serios şi că trebuie să-i ofere mai multă atenţie în intimidate. Aşa cum i-a scris în mai multe mesaje, a început cu o serie prelungită de săruturi şi mângâieri pe trupul ei. Sofia, gemând uşor, îşi trecea mâinile prin părul lui.

Săruturi pe gât, pe piept… mmm… apoi la sâni. Sfârcurile excitate îi erau alintate de buzele şi limba lui, spre deliciul fetei, ce-l încuraja să continue prin gemete de plăcere. Plin de dorinţă, a ajuns în scurt timp cu capul între picioarele ei. În acele momente nu şi-a amintit ce răspuns i-a dat ei la întrebările… Cu ce m-ai atinge prima dată? Cu limba sau cu buzele?

Şi-a lipit buzele de labiile excitate. Apăsa ferm, limba culisa în interiorul ei. Mâinile sub fundul ei, trăgând-o ferm de fese. Sofia, vizibil impresionată de schimbarea lui, se gândea să-i ofere un compliment pentru prestaţia de până atunci, dar s-a răzgândit. Andi a insistat destul de mult asupra preludiului, mutându-şi atenţia între sâni şi zona fierbinte dintre picioare.

Sofia s-a ridicat în şezut, exact în momentul în care Andi apăsa cu limba şi buzele asupra clitorisului. I-a cerut acestuia să se ridice în picioare. I-a prins penisul de la bază, a ridicat capul… privirile lor s-au intersectat pentru puţin timp, apoi ea i-a prins vârful penisului cu gura. A făcut câteva mişcări lente, buzele culisând de-a lungul penisului, de la vârf până la jumătate. Când să se împingă din nou cu capul înspre el… sperma a ţâşnit în gura ei.

S-a retras, afişând dezamăgirea pe chipul ei. Nu se aştepta să termine atât de repede. Ideea că urma să rămână nesatisfăcută i-a venit imediat prin minte. Andi, şi-a cerut scuze. Nu înţelegea ce s-a întâmplat de a finalizat atât de repede. Niciodată nu i se mai întâmplase aşa ceva. S-a lăsat în jos, a prins-o cu braţele şi a început să o sărute. Sofia, vizibil dezamăgită. El încerca să o îmbuneze spunându-i cuvinte frumoase şi mai ales că îşi va lua revanşa.

Dezbrăcaţi, s-au urcat în pat. Abia îşi vorbeau unul cu altul. Aproape că epuizase toate cuvintele prin care să o ajute pe ea să-i treacă supărarea. După mai bine de jumătate de oră, timp în care au stat departe unul de altul, lui Andi i-a venit ideea să o ajute pe Sofia să aibă orgasm… şi într-un alt mod, decât penetrarea clasică.

– Lasă-mă să te ajut! Vreau să mă revanşez!… spuse el.

Ea nu părea atât de impresionată de dorinţa lui, dar cu toate astea a cedat la insistenţele lui. Ea aşezată pe spate, capul pe pernă. Andi s-a urcat din nou deasupra ei. A sărutat-o pe gură, dar a văzut că ea nu-I răspunde la sărut. Şi-a continuat aventura mângâierilor şi să săruturilor pe trupul ei. Se uita într-una spre chipul ei să-i vadă reacţia.

Când a ajuns la sâni, a observat o schimbare la ea. A închis ochii, buzele apăsau, suspina uşor. A urmat un preludiu prelungit. O atenţie deosebită asupra sânilor, dar şi a zonei dintre picioare. De câteva ori şi-a introdus un deget în vagin, mişcându-l cât mai rapid. De parcă nu a fost conştient până atunci, a realizat că are din nou erecţie. Fără să-i spună ei, şi-a făcut loc între picioarele ei, şi-a înfipt penisul imediat în vaginul umed.

Sofia, a exclamat destul de tare, fiind surprinsă de penisul lui, ce a prins din nou viaţa. Andi o săruta pe gât, la ureche. Cu mâna dreaptă o trăgea de sân. Se mişca tot mai rapid. Încerca să se gândească la altceva, decât la sex. Ar fi fost un dezastru dacă ar fi ejaculat şi de această dată prematur. Sofia l-a prins cu braţele, îl ţinea strâns, unghiile apăsau în fesele lui. Din când în când îi şoptea la ureche… Nu te oprii!… aahhh… Nu te oprii!…

Orgasmul avut de Sofia a fost destul de puternic, dar fără să se exprime prea zgomotos. Andi continua să să menţină acelaşi ritm, când ea i-a spus să se oprească. A rămas nemişcat în interiorul ei. Nu a durat mult, Sofia i-a cerut să se mişte din nou. De data asta a vrut să fie penetrată pe la spate.

Aşezat la spatele ei, Sofia cu posteriorul spre el. Picioarele depărtate, trupul aplecat, cu capul foarte aproape de pat. Penisul în stare bună de funcţionare intrase din nou. Mâinile o ţineau de talie, penisul culisa rapid, ea ţipa de plăcere. Andi simţea că orgasmul este aproape. Nu înţelegea de ce urmează să finalizeze din nou, i se părea că este mult prea repede. Gândurile lui zburau în alte direcţii, doar ca să nu termine.

Al doilea orgasm al Sofiei a fost la fel de puternic. Tremura şi gemea, în timp ce ţinea pumnii strânşi. Andi şi-a continuat mişcarea. Nu mai putea să se abţină. Gâfâind puternic, şi-a scos penisul. Frecându-l cu mâna stângă, a ejaculat abundent pe fesele ei. Părea mai multă spermă decât prima dată. Şi el a fost uimit de câtă sămânţă a ieşit din el.

Acum se declara mulţumit. Întâlnirea a început cu stângul, dar până la urmă şi-a dus misiunea la bun sfârşit. Pe chipul Sofiei se putea citi satisfacţia. Au rămas îmbrăţişaţi multă vreme, până când şi-au amintit că părinţii ei urmează să ajungă acasă.

Andi a mai primit o şansă din partea Sofiei. Cu fiecare întâlnire intimă între cei doi, a devenit mai atent la nevoile ei.

Citeste si:

Ejacularea precoce: ce este?

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.

https://revolut.me/florincerchez

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

3 comentarii la „Şapte secunde… de plăcere”

  1. O a doua șansă nu trebuie ratată sub nici o forma.
    Frumoasă poveste care ni s-ar putea potrivi tuturor.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Descoperă mai multe la Domnu' Roz

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura