… Magda s-a întors cu spatele către cameră, stând în genunchi, picioarele un pic depărtate. Aveam o vizibilitate bună către vaginul ei. Perversa, ca să mă înjunghie şi mai tare în inimă, şi-a băgat mâna printre picioare până la vagin, iar cu două degete şi-a desfăcut labiile… de-mi venea să intru în televizor. Cu ochii aţintiţi către zona fierbinte, nu am mai fost interesat să văd cum îi mângâia şi îi sugea sânii Anei. …
Categorie: Fantezii
Toate lesbienele să vină la mine (1)
Aveam o prietenă bună pe care nu o mai văzusem de câţiva ani. Conjunctura a făcut ca să nu ne mai întâlnim în grupul nostru şi inevitabil totul s-a şters cu buretele. Între timp mi-am schimbat locuinţa, îmi desfăşuram activitatea într-un al domeniu, însă nu reuşisem să schimb şi iubita. Eram singur, începuse să-mi placă viaţa de burlac… sex ocazional, fără obligaţii, fără responsabilităţi şi angajamente. …
În braţele altui bărbat
Se spune că o femeie nefericită, dezamăgită de bărbatul care îi este soţ, are tendinţa să se arunce în braţele primului bărbat care îi iese în cale, ce reuşeşte să-i aducă zâmbetul pe buze, să o facă să se simtă apreciată, respectată şi iubită. Acesta teorie avea să-mi fie dovedită în cadrul unui eveniment special la care am fost prezent, o nuntă la un local din zona parcului Herăstrău. …
Musafiri nepoftiţi
Plecasem de la muncă în grabă cu gândul să ajung mai repede acasă. Avusesem câteva reprize de mesaje text destul de incitante cu soţia mea. Pe lângă faptul că pregătise mâncarea mea favorită, îmi trezise interesul cu imaginaţia ei debordantă. Pentru o seară de vis se impunea să cumpăr o sticlă de vin roşu de la un magazin din apropierea locului de muncă. După ce am cumpărat, am vrut să plec rapid, însă, mi-a atras atenţia…
Vecina de la scara doi
Îmi place de vecina de la scara alăturată. Nu ştiu exact ce mă atrage, deşi nu este o femeie extraordinar de frumoasă. Aş putea spune că este o femeie obişnuită, însă are acel ceva al ei care mă atrage şi de fiecare dată când o întâlnesc, încerc să-i descopăr cu privirea aspectul fizic, încercând să văd de ce o plac şi mai ales de ce o doresc atât de mult. …
O seară perfectă (2)
… Cu chipul plin de satisfacţie s-a întors către mine, m-a luat în braţe şi m-a sărutat în semn de mulţumire. Îmbrăţişaţi ne-am rostogolit în pat de câteva ori. La ultima răsucire am rămas desupra sprijinită în braţe. Mi-a prins un sân, a ridicat capul şi a început să-l sugă. Ochii mi se închideau, trupul se lăsa moale, abia reuşeam să mă susţin în braţe. …
