Sticla de apă căzuse pe podea, de pe bicicleta la care ea lucra. Am ridicat-o și spre surprinderea mea s-a oprit din exercițiu să îmi mulțumească.
– Laura, îmi pare bine. Vocea ei melodioasă m-a învăluit.
– Robert, la fel și mie.
Mergeam de obicei seara târziu la sală, cu prietenul meu Paul. Amândoi am observat-o pe Laura de multă vreme – colanții mulați pe curuleţul ferm, picioare lungi, bustiera care lăsa să se vadă împreunarea părții de sus a sânilor ce păreau tari ca niște mere. …





