Bogdan făcea naveta zilnic, cu maşina proprie, din satul unde locuieşte cu familia, până într-un oraş din apropiere, unde este sediul firmei la care lucrează. Amalia locuieşte în satul vecin celui al lui Bogdan. Şi ea făcea naveta zilnic, tot cu maşina proprie, spre acelaşi oraş în care mergea Bogdan. Drumurile lor se încrucişau în fiecare zi, cam pe la aceeaşi oră, de luni până vineri. Nu a trecut mult timp până când Bogdan a observat-o pe Amalia. A studiat-o rapid, cu coada ochiului, în timp ce o depăşea. I-a plăcut ce văzuse. …
Loverboy (6)
… Cu toate că era perfect conştient de faptul că situaţia este extrem de periculoasă, că trebuia să se grăbească ca să nu pericliteze negocierile ce urmau, Sergiu nu s-a putut controla şi m-a sărutat lung şi senzual pe gură. Mâinile lui îmi masau sânii, buzele lui groase mă mozoleau cu o dorinţă puternică, pe care nu putea şi nu voia s-o ascundă. …
Sexul ca tratament antidepresiv
În societatea contemporană, stresul, anxietatea și depresia au devenit probleme omniprezente, afectând milioane de oameni la nivel global. În această căutare de soluții eficiente și naturale pentru combaterea acestor stări, sexul se evidențiază ca un tratament natural cu multiple beneficii psihologice, medicale și relaționale. Acest articol explorează modul în care activitatea sexuală poate servi ca tratament antidepresiv și poate contribui la bunăstarea generală a indivizilor și a relațiilor de cuplu. …
Negocieri salariale
Mi-am luat antrenor personal
Intrasem într-o oarecare depresie despre felul cum arătam. Nu-mi plăcea deloc de corpul meu. Nu eram foarte grasă, dar nu mă puteam împăca cu faptul că nu mai am fizicul pe care îl aveam când eram mai tânără şi făceam bărbaţii să suspine după trupul meu. Ideea de a-mi lua antrenor personal, a venit întâmplător. A pornit totul de la o reclamă tv. Mi-am zis că aş putea să fac asta. Vara era încă departe, aveam timp suficient să dreg busuiocul. …
Loverboy (5)
… Ascultam tăcută cuvintele Alinei, care traducea tot ce îi spunea Abdul. În mintea mea, imaginile din locurile mele dragi, toate acele clipe frumoase petrecute în România, se derulau ca într-un slide-show şi încercam să mă concentrez puternic asupra regulilor, pe care trebuie să le urmez. Ziua a trecut cu probarea rochiei, cu învăţarea regulilor, cu proba generală a întregului circ, al cărui personaj principal eram şi nici măcar nu realizam cu adevărat, că de fapt e vorba despre nunta mea. …

