Ca de obicei, în asemenea circumstanţe nimic nu prevedea ce avea să urmeze în seara aceea. În fond şi la urma urmei mă aflam cu Maria (soţia mea) în trenul acela infect ce ne purta spre orăşelul de provincie pe nume D… (dar ce mai contează). De acolo ar fi trebuit să luăm autobuzul spre satul unde locuia scumpa şi iubita mea socrişoară. Plecarea nu era prevăzută. Dar un telefon din partea soacrei ce ne anunţa că una dintre persoanele din acel sat se hotărâse să lase această lume şi că trebuia să fim prezenţi. …
„Că suntem rude, maică, şi e păcat să nu fiţi şi voi. Şi-apoi, ştiţi cum bârfeşte lumea p-aici”. Acu, nu că ne prea păsa de ce vorbeşte lumea în acel sătuc uitat de lume. Dar cum ştiam că bună mea soacră are obiceiul să fie pisăloagă, am decis să ne prezentăm („de urgenţă, mama!”) la funeralii. Şi uite aşa ne-am învoit câteva zile de la muncă şi am luat primul tren ce se oferea să ne „teleporteze” la destinaţie. Adică un regional ce pleca la 23:20.
Tocmai bine, i-am spus Mariei, o să dormim ceva prin tren şi apoi când ajungem pe la 5 dimineaţa, o să prindem prima cursă. În felul ăsta ajungem taman bine la înmormântarea cu pricina. Terminăm repede şi următoarea seară ne îmbarcăm înapoi. Zis şi făcut. Era în jur de unul noaptea, iar eu şi Maria, după ce trecuse „nasul” şi ne controlase biletele, am hotărât să ieşim afară pe hol. La o ţigară. Trenul era aproape gol la ora aceea.
De altfel, nu ştiu dacă erau mai mult de 7-8 persoane care moţăiau în tot vagonul nostru. Vântul răcoritor, ce trecea printr-o fereastră deschisă ne învolbura părul şi priveam pe geamul murdar ascultând absent una din miile de istorisiri ale soţiei mele de la locul ei de muncă. Apoi.
– Trebuie să mă duc un pic la toaletă, spuse ea stingând ţigara în scrumieră. Vreau să mă spăl pe mâini.
Am aprobat din cap, mulţumit în sinea mea că scap pentru moment de istorisirea ei plictisitoare. Ea se îndrepta spre wc. Eu continuam să privesc peisajul nocturn ce se perinda prin faţa mea. Însă reîntoarcerea Mariei fu foarte rapidă.
– Aşa repede, iubito?
– Nu… n-am putut încă… era ocupat.
– Bine, ai să mergi mai târziu.
Mă aşteptam să continue istorisirea ei banală, dar… ea rămase tăcută. Ciudat de tăcută.
– S-a întâmplat ceva?
Maria, tresări surprinsă şi bâlbâindu-se îmi spuse.
– Nu, ce să se întâmple.
– Nu ştiu, te văd schimbată.
Şovăind, ea replică.
– Hai în compartiment… trebuie să-ţi spun ceva.
Am urmat-o în compartimentul întunecat, curios să aflu pricina tulburării sale.
– Ştii… acolo în wc… era unul.
– Mă rog… puteai să aştepţi până termină şi…
– Nuu… aşteaptă să-ţi explic… uşa nu era încuiată… era întredeschisă.
– Bine, şi?
– Eu am deschis-o vrând să intru… credeam că nu e nimeni…
– … …
– Dar era un domn… în picioare
– Urina?
– Nu… nu cred… de fapt sunt sigură…
– Mă rog… poate că se spăla şi el pe mâini.
– Ah, nu fi tăntălău…
-?
– Nu înţelegi?
-?
– Se masturba – şopti ea aproape speriată ca şi cum ar putea-o auzi cineva.
Am rămas la fel de surprins şi eu.
– Poate… poate că doar ţi s-a părut…
– Nu… sunt sigură de ce-am văzut… şi apoi… eu ştiu ce văd… nu-s proastă.
Chestia mă excita, gândindu-mă la scenă.
– I-ai văzut-o?
– Te referi la scula lui? DA. Şi-o mânuia de zor, în acelaşi ritm cu care o faci şi tu când te masturbezi privindu-mă cum mă dezbrac provocator seara.
– Hai, povesteşte-mi cum s-a întâmplat…
– Păi, nu ţi-am spus? Am intrat fără să ştiu peste el, găsind uşa deschisă. El stătea în picioare, cu pantalonii lăsa-ţi în vine şi cu membrul în mână. Eu îl vedeam dintr-o parte. Avea capul dat pe spate şi se mânuia spornic. Am rămas blocată. El a încrucişat privirea cu mine dar nu s-a întrerupt din „munca” sa. Privirea aceea…
– Ce vrei să spui?
– Păi cum să mă exprim… normal m-aş fi aşteptat să fie speriat, să se ferească, să se ascundă cumva de ceea ce făcea. Dar el nu… ochii aceia… ce mă priveau hulpav… cu perversitate. Cu dorinţa.
Erecţia din pantaloni ajunsese la nivelul maxim. Mă apropiai mai mult de ea şi îi şoptii la ureche provocator.
– Şi tu? Nu te excită chestia asta?
– Ce vrei să spui? Răspunse ea şoptind.
– Păi ştiu şi eu? Faptul că unul se excită manual… şi tu îl vezi?
– Ştii… e prima oară când văd… un alt penis. Adică, vreau să spun, real.
– Hai, povesteşte-mi… cum o avea?
Mâna stângă se aşeză pe piciorul ei mângâindu-l şi făcându-şi loc sub fusta ei. Cu dreapta mă mângâiam pe prohab excitat. Maria replică ironic.
– Te-a excitat chestia asta, nu? Fii sincer.
– Mmmm… la nebunie.
– Păi din ce-am văzut eu… era ca al tău… doar că puţin mai gros… şi mai încovoiat. Şi-apoi avea o mână groasă… şi păroasă… nu cred că e intelectual… părea un bărbat normal.
– Ce vârstă avea?
– Păi… în jur de 40… maxim 45. Nu era urât, nici frumos… dar privirea aceia…
O umbră se perindă pe hol în dreptul compartimentului nostru.
– Uite-l, e ăla… cel care a trecut.
Dar mâna mea care pătrunsese între picioarele ei descoperise că, pe sub chiloţi, Maria era udă.
– He, he. Mi se pare că nu doar eu sunt excitat de întâmplare.
Ea îmi zâmbi (sau cred, că era întuneric).
– Păi dacă mă agiţi cu mâna asta jucăuşă a ta. Şi mă faci să mă gândesc la prostii.
– Ei, hai, că doar nu se vede…
Continuai să-i penetrez cu degetul vulva ei fierbinte şi umedă.
– Să nu vină cineva – îmi şopti ea cu glas excitat.
– Nu vine nimeni… şi-apoi, aici e aşa de întuneric…
Maria deschise picioarele lăsându-se în voia extazului manual. Iar eu mă conformai în a o mulţumi din punctul ăsta de vedere.
– Ştii – spuse ea gâfâind sacadat – mi-am imaginat încă de când eram adolescentă…
– Ce anume?… am întrebat eu, crezând că se referă la tipul ce l-a surprins masturbându-se…
– S-o fac în tren… s-o pun… în tren, sau avion.
– Păi, hai s-o facem, scumpo!
– Aici? Acum?
– De ce nu? Fanteziile trebuie îndeplinite, nu?
– Eşti nebun? Ar putea să ne surprindă cineva. Şi apoi… naşul…
– Ai dreptate, am aprobat eu, dar ideea mă înnebunea… Păi, hai să mergem în wc. Cred că e liber acum…
– Mmmm… hai.
Ne-am ridicat ca la comandă şi luându-mă de braţ, ne-am dus spre wc. Pe hol, o umbră se profila în celălalt capăt al coridorului.
– E el – spuse ea cu un amestec de voce speriată şi excitată.
Privii mai atent, dar întunericul mă împiedica să disting trăsăturile sale.
– Ei, hai, şi tu acuma. Nu cred că este el.
– Nu, nu, sunt sigură.
– Mă rog, şi dacă ar fi, ce?
– Şi dacă vine acolo?
– Păi închidem uşa. Şi-apoi… dacă doar priveşte nu mă deranjează…
– Eşti un mare porc, spuse ea râzând…
– Nu, vorbesc serios, ce nu ţi-ai imaginat niciodată cum că ai fi privită de altul când faci sex?
– Fanteziile sunt una şi realitatea alta… zise ea şi mă împinse spre wc.
Intraţi în toaleta urât mirositoare am vrut să închid uşa. Nu se închidea bine. Şi nici blocajul nu funcţiona. Iată de ce ăla nu închisese uşa, mi-am spus în gând. N-am stat să mă gândesc. Am luat-o pe Maria în braţe şi sărutând-o, am început s-o pipăi excitat. Ea se lipi de mine, răspunzând la dorinţele mele instinctuale.
Limbile noastre se uniră, mozolindu-se şi amestecându-ne saliva gurilor noastre doritoare una de alta. Mâinile mele căutau să deschidă fermoarul fustei ce se încăpăţâna să nu se deschidă. Maria mă ajută cu o mână şi, în sfârşit, fermoarul a cedat. Fusta ei căzu la picioarele sale, lăsând-o în chiloţii ei albi cu floricele roz. O apucai de fese trăgând-o spre mine, dar mâna ei se înfiripă între noi prinzându-mă de mădular prin pantaloni şi strângându-l cu dorinţa pătimaşă.
Apoi… „zip”… se auzi fermoarul pantalonilor şi mâna ei scotoci nerăbdătoare până când simţii răcoarea degetelor ei reci pe mădularul meu încins. Îl scoase afară şi începu să-l frece cu pasiune. Eu între timp îi deschisesem cămaşa albă şi coborându-i sutienul sub sâni mă aplecai să-i sărut şi să-i mozolesc cu limba. Sfârcurile excitate deveniră tare ca piatra. Maria mă apucă de cap… m-a tras spre ea, şi-a introdus limba în gura mea. Apoi începu să mă lingă pe gât. Mmmm, ştia că-mi place asta. Deodată am auzit-o şoptind.
– Ştii iubitule… ăla se uită la noi.
M-am oprit surprins şi i-am zâmbit.
– Te deranjează?
-… …
– Sau îţi place?
Maria mă privi în ochi zâmbitoare fără să spună nimic. Atunci mă coborâi în genunchi în faţa ei. Apucai chiloţii cu amândouă mâinile şi începui să-i cobor lent. Ea mă mângâia drăgăstos pe păr. Mi-am apropiat nasul, afundându-l în părul ei pubian. Acelaşi miros, parfumul pe care-l folosea după igiena vaginală mă înnebunea. Ea ridică piciorul pentru a se debarasa total de chiloţi şi desfăcu picioarele ca o invitaţie la ceea ce avea să urmeze.
Eu n-am aşteptat altceva şi limba mea îşi făcu loc între labiile sale. Maria se ridică pe vârfuri şi se aşeză pe chiuveta wc-ului. Ei da, acum chiar că era loc de divertisment. Limbuta mea îşi făcea datoria de prisos, iar dovada erau gemetele ei din ce în ce mai accentuate. Carnea moale a labiilor ei vaginale se îmbina perfect cu asprimea porilor de pe limba mea însetată. Curios, am întors capul pentru o clipită ca să văd ce face tipul. Acesta privea hulpav de la distanţă, cu o mână coborâtă pe mădularul sau scos afară din pantaloni.
Se mânuia uşor privind cu nesaţ la noi. Maria mă apucă de umeri făcându-mă să înţeleg că vrea să mă ridic. M-am executat. Ochii săi aveau flăcări şi era roşie de excitată. Spuse cu glas tare lăsându-mă surprins de curajul ei.
– Acum!… Trage-mi-o!
Printr-un gest mi-am desfăcut centura şi pantaloni mi-au căzut pe vine. Ea desfăcu picioarele ca să mă apropii mai mult şi – poziţionându-mă penisul la intrare – am împins. Oh ce bine, era fierbinte şi umedă iar penisul meu aluneca afară şi înăuntru producându-ne plăceri nebănuite. O futeam încet, cu răbdare, fără să mă grăbesc. Ştiam că-i place… La nebunie. Mă apropiai de urechea ei şi îi şoptii.
– Ce face? Mai este aici?
– Oh daa… e lângă uşa noastră… se uită…
– Şi-o beleşte?
– Mmm… daa
– Îţi place iubito, nu?
– Daaa, e minunat… ce şi-o mai mânuieşte… se uită la noi şi şi-o freacă înnebunit.
Atunci m-am decis să încerc marea cu degetul.
– Nu iubito… la tine se uită… cred că ţi-ar trage-o de te-ar rupe.
Dar Maria tăcu. Nu îmi dădu nici un răspuns. Afirmativ său pozitiv. N-am insistat. Maria mă opri şi coborând de pe chiuvetă să îngenuncheze… şi începu să mi-o sugă. Cu pasiune. Mă delectam cu guriţa ei şi observam la celălalt tip cum, sprijinit de tocul uşi se mânuia privind-o pe ea cu nesaţ. Maria îşi dădea toată silinţa iar eu mă întrebam dacă o face pentru mine sau pentru ăla.
Un gând îmi încolţi în minte. Am luat mâna ei ce strângea penisul meu şi am sprijinit-o pe tocul uşii. Tipul se opri surprins. Mâna ei se afla la câţiva centimetri de scula lui. Dealtfel şi Maria se opri surprinsă la rândul ei dar după o secundă continua să pompeze. Fără însă a-şi retrage mâna. Tipul, mă privi în ochi întrebător, iar eu îi făcui din cap afirmativ. El, şi-a condus capul penisului atingând uşor degetele ei. Acum totul depindea de cum va reacţiona Maria.
Ea ridică ochi spre mine continuând să-mi lingă mădularul. Privirea ei avea un amestec de întrebare şi perversitate. Apoi îl luă din nou în gură. Mâna ei rămase pe tocul uşii. Tipul se freca de degetele ei excitat la maxim. Iar eu simţeam că vin. Am ridicat capul în sus să simt mai bine plăcerea ce avea să vină. Apoi aruncând o privire spre mădularul celuilalt, am rămas lovit ca de măciucă. Maria avea mădularul lui în mână. Îl freca cu spor şi drag. Era prea mult pentru mine. Am ejaculat. Fluvii de spermă, gemând de plăcere. În guriţa ei care primea totul. Cu sete.
Nu ştiu cât a durat asta. Ştiu doar că atunci când mi-am revenit, Maria se ridicase şi luând nişte hârtie igienică se ştergea pe mână. Tipul? Dispăruse.
– Te-am murdărit scumpo?
Ea se întoarse spre mine şi zâmbi ironic.
– Nu tu… doar ştii că sămânţa ta îmi place s-o gust… toată.
– Doar nu vrei să spui că şi ăla…
Ea mă sărută pe buze şi spuse…
– Da, ce? Nu te aşteptai?
Apoi ridicându-şi chiloţi şi fusta, se aranja la oglindă… închizând cămaşa, ieşi afară lăsându-mă trăznit. Trecuseră ceva ore de atunci. Ne aflam în biserică ascultând preotul, plictisiţi. Maria se aplecă spre urechea mea şi zise.
– Mmmm… mă obsedează scena din tren, ştii?
– Ţi-a plăcut? Poate mai repetăm.
– Mda… nu mi-ar displăcea. Ştii… simt şi acum în palma penisul lui… cum pulsează.
Poveste scrisa de Alex1991
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
Suuuuuuuuuuuupeeeeeeeeeeeeerb
frumoasa poveste! 🙂
Excelent scrisa!