Prima fată dezbrăcată… în carne şi oase

Fratele meu mai mare a ştiut din totdeauna să fie plăcut de fete. Fizic nu arăta mult prea diferit faţă de mine, dar reuşea să le vrăjească din vorbe. Mai retras din fire, nu reuşeam să port conversaţii cu fetele, mă pierdeam imediat, roşeam, o uşoară bâlbâială… şi totul era compromis. De foarte multe ori l-am invidiat pe fratele meu pentru încrederea pe care o afişa când era vorba de fete. Cel mai mult mă enerva că nici nu-şi dorea relaţii cu ele, îl interesa doar să facă sex, o dată, de două ori… şi atât… alta la rând. …

Trecusem puţin de vârsta de 20 de ani şi încă nu reuşeam să-mi fac o prietenă. Cum era de aşteptat, mă hrăneam din fanteziile solitare, filmele porno, masturbându-mă la greu. Cât de greu poate să fie să-ţi faci o prietenă? De ce eu nu reuşesc? Încercam să-mi găsesc greşelile de abordare, le vedeam, dar nu reuşeam să le schimb.

Fratele meu aducea acasă o fată nouă pe săptămână, cu care făcea sex aproape toată noaptea. Îmi era tare greu să mă stăpânesc fără să mă masturbez, mai ales că ne separa doar un zid, camera lui era perete în perete cu a mea. Nici nu aveai cum să nu auzi ce se întâmplă alături. Erau câte unele care ţipau, de parcă le tăia cineva. Chiar l-am auzit o dată pe tata spunându-i:

– Nu mă deranjează că aduci fete acasă, nici pe mine, nici pe mă-ta… însă trebuie să ai grijă pe cine aduci. Foloseşte prezervativul, nu se ştie niciodată!… aaa… să nu uit… nu ştiu unde le găseşti pe unele, nu am idee ce le faci, dar unele ţipă prea tare… cu sonorul mai încet, locuim şi noi în această casă.

Adevărul e că şi eu eram curios ce se întâmplă în camera lui. Nu era greu de imaginat ce s-ar putea întâmpla, am văzut numeroase filme porno şi cred că am văzut de toate, dar în nici unele nu am văzut că femeile să ţipe aşa tare, precum unele din tipele pe care le aducea acasă. Cele mai multe aveau cam aceeaşi vârstă cu mine, şi nu înţelegeam de ce nu găseam o fată de vârsta mea, iar ele preferau să se întâlnească cu fratele meu ce era cu cinci ani mai mare.

S-a întâmplat ca două dintre tipele pe care le plăceam, să refuze o întâlnire cu mine, dar în schimb au acceptat foarte rapid să facă sex cu fratele meu, iar asta devenea şi mai frustrant. Pe una dintre tipe o chema Viviana, îmi plăcea foarte mult de ea. Nu foarte înaltă, subţirică în talie, sâni… aproape deloc. Îmi plăcea ceva la ea, dar nu ştiam ce. Poate că mi s-a întipărit mai rapid în minte şi pentru faptul că abia trecuse două săptămâni de la ziua când am invitat-o în oraş şi m-a refuzat.

Prima seară când a rămas la noi eram foarte iritat pe situaţie. Se auzeau gemete de alături, nu atât de zgomotoase, dar tot se auzeau. Oare cum arată dezbrăcată? Oare cum fac ei sex? În ce poziţii? Mă frământam la ideea că tipa pe care o plăceam foarte tare se afla la noi în camera fratelui meu şi făceau sex. Nu m-am putut abţine şi m-am masturbat de două ori în acea seară, închipuindu-mi că este cu mine… dezbrăcată, o penetrez şi geme.

Mi-a venit ideea să înregistrez ce fac ei seara în cameră. Dimineaţa, după ce au plecat, m-am furişat în camera fratelui meu să pun camera web wireless pe care nu o foloseam. O luasem în speranţa că voi discuta cu fete prin web cam, crezând că voi depăşi tracul de vorbire, dar nu a vrut nici o fată să vorbim pe cameră. Mi-a luat ceva timp până când am găsit locul potrivit de amplasare, fără să fiu descoperit.

Singura mea dilemă era… dacă în acea seară nu vine Viviana?… Şi nu a adus-o, dar seara următoare a adus-o fratele meu. Aveam ceva emoţii, îmi transpirase palmele de emoţii. Nerăbdător să văd ce se întâmplă în camera alăturată.

Viviana, cu părul lăsat liber, îmbrăcată cu o fustă până la genunchi, o bluză foarte subţire şi un pulover la fel de subţire, deschis la nasturi în totalitate. În acea seară, tatăl meu a invitat-o şi pe ea să ia masa cu noi. Era o premieră, aş spune. Poate că şi el se săturase câte fete a adus fratele meu acasă, şi cred că se gândea că ar fi bine să înceapă să se implice într-o relaţie… ceva mai mult decât două, trei întâlniri.

Destul de greu a intrat mâncarea în mine, ştiind că după aceea se vor duce în cameră. Voiam să ajung primul, înaintea lor, să pot vedea de la început. Am mâncat pe fugă, apoi am zis că merg în camera mea. Camera web pornită, îi aşteptam cu nerăbdare să vină şi ei. Mai târziu, şi-au făcut şi ei apariţia. Nici nu au intrat bine în cameră, Rareş, fratele meu, a prins-o în braţe şi a strâns-o puternic. Ea s-a prins de gâtul lui, se sărutau puternic.

A mers cu ea în braţe până la pat. A urmat un sărut lung aproape de pat, ea s-a lăsat uşor în şezut pe marginea patului. Fără nici o reţinere, s-a dus cu mâna direct la prohabul lui, i-a desfăcut cureaua, apoi l-a desfăcut la pantaloni… adrenalina creştea în mine, penisul devenise insuportabil de tare. Priveam către monitor, aşezat pe scaun, penisul scos afară, masat uşor cu mâna stângă.

Viviana… ştia ce are de făcut, i-a prins penisul cu o mână, a venit spre el… buzele i-au acaparat vârful penisului… uşoare gemete din partea lui Rareş, lăsându-şi capul pe spate şi gura deschisă. Mâna ei mică abia îi ţinea penisul cu mâna. Îl freca uşor, în ritmul în care ea se mişca înspre el, nu foarte alert. În ritmul mişcărilor, părul ei acoperea tot mai mult zona de contact între buzele ei şi penisul erect al fratelui meu.

După un timp, el i-a prins părul în coadă şi îl ţinea strâns la spate… ddaa… se vedea foarte bine, îmi frecam penisul mai rapid. Nu-mi doream să termin repede, dar m-am aprins destul de tare şi nu mai ţineam cont de asta.

Viviana s-a oprit, l-a privit în ochi… mâna culisa de-a lungul penisului… i-a spus ceva în şoaptă, apoi l-a sărutat pe abdomen. El s-a aplecat şi a sărutat-o pe gură… a urmat un sărut lung şi apăsat. Viviana a tras de acel pulover până a reuşit să scape de el. Rareş a tras de fustă, ridicând-o mai mult… mâna a pătruns pe sub, între picioarele ei. Puteam să ghicesc că a ajuns la chiloţi.

A ajutat-o să se dezbrace de bluză… sânii mici şi-au făcut apariţia. Îmi plăceau. Deşi văzusem o grămadă de sâni în filme porno, mă încânta ideea să ştiu că am văzut o pereche de sâni a unei fete pe care o ştiu, o cunosc, chiar şi conjunctural. Rareş nu s-a lăsat până nu a dezbrăcat-o de fustă şi de chiloţi, lăsând-o complet goală.

Ea s-a ridicat în picioare şi l-a ajutat să se dezbrace de tricou şi de restul hainelor. S-a aşezat de data asta în genunchi la picioarele lui, braţele l-au prins de mijloc, îl trăgea către ea… buzele ţineau captiv vârful penisului… aahh… uşoare mişcări din cap… vedeam buzele ei subţiri strânse în jurul glandului mişcându-se din scurt… ochii închişi. Rareş i-a prins părul la spate şi o apăsa uşor pe cap…

Îmi frecam penisul destul de tare… aahhh… scena a fost destul de excitantă… gâtuit de emoţie şi adrenalină, încercând să nu fac zgomote prea mari… m-am ridicat în picioare, uşor cocoşat, picioarele încordate… aahh… am terminat abundent în mâna mea. Ochii aţintiţi la ecran, tremurând destul de tare până la ultima picătură ce a ieşit din mine.

Nu m-am mulţumit cu ceea ce am văzut. M-am şters cu un prosop şi am continuat să privesc. Între timp, Viviana s-a urcat pe pat, aşezată capră la marginea patului… picioarele un pic depărtate, spatele arcuit. Rareş, în picioare, s-a apropiat de pat… şi-a potrivit penisul, cu puţină dificultate… a împins în ea, făcând-o pe ea să tresară.

Deşi penisul meu se înmuiase destul de mult, văzând cum o fute pe Viviana, mi s-a sculat din nou. Era din nou tare, din nou pregătit pentru încă o repriză de masturbare. El se mişca tot mai repede, se lovea puternic de trupul ei… ea, aplecată cu capul pe pat… când ţinea capul în direcţia camerei, îi puteam vedea grimasele pe faţă, încordată la maxim.

S-a oprit, a ieşit din vaginul umed… Viviana s-a lungit pe pat cu faţa în jos. Rareş, hotărât, a prins-o de picioare, a tras-o spre el, dintr-o mişcare a întors-o cu faţa în sus… a tras-o şi mai mult spre marginea patului. Eram curios ce urma să se întâmple. Picioarele le-a ridicat pe umerii lui… l-am văzut cum şi-a potrivit penisul… a împins rapid, apoi s-a lăsat peste ea… picioarele ei ridicate în aer, el presa deasupra ei… mişcările tot mai energice.

Eram prins la ceea ce vedeam. Nu am realizat cât de repede am trecut de la o mişcare uşoară de-a lungul penisului, la o frecare energică… cu uşoare gemete. Păream hipnotizat de ceea ce vedeam. Nu mă mai interesa nici un alt film porno.

Rareş s-a ridicat brusc, a prins-o de mână şi a tras-o spre el, în şezut la marginea patului. L-am văzut cum ţinea capul pe spate, ea i-a prins rapid penisul în gură… el îi dirija mişcările apăsând pe cap, un pic mai energice decât prima dată… îi vedeam picioarele tremurând… s-a împins în ea… Viviana, încerca să-l ţină cu mâna la distanţă, apăsând spre abdomenul lui… să nu intre mai mult în gura ei, decât poate suporta.

A luat mâinile de pe capul ei, lăsând-o pe ea să se joace în voie. S-a aplecat spre ea şi s-au sărutat lung. Voiam să mai termin o dată, dar spectacolul s-a terminat. L-am văzut pe el că se îndreaptă spre uşă, luând un prosop cu el. Era clar că dorea să meargă la baie. Viviana a rămas singură în cameră. S-a întins pe pat, braţele depărtate.

Stătea aşa de frumos. Mi-aş fi dorit să fiu în acea cameră, să o ating… să o sărut peste tot… dar şi multe altele. Privind-o ceva timp, am observat că nu se mai mişca. Poate o fi adormit… zic eu. Cum ar fi să intru în cameră? Doar deschid uşor uşa mea şi arunc o privire în camera fratelui meu. Dacă mă prinde cineva? Era destul de târziu, posibil ca părinţii mei dormeau la ora aia. Plin de adrenalină, îmi iau inima în dinţi, deschid uşor uşa camerei mele.

Scot doar puţin capul. Observ că uşa de la camera fratelui meu nu este complet închisă, era uşor crăpată, lumina aprinsă. Încerc să arunc o privire… se vede spre pat… Viviana rămasă nemişcată. Fie ce-o fi, intru! Deschid uşa încet… o privesc din tocul uşii. O văd întinsă, goală… sânii mici îmi fac cu ochiul, părul pubian ascundeau labiile… rămân statuie şi o privesc. Mai fac un pas în cameră. În nebunia mea îmi scot penisul afară şi încep să-l frec energic.

Uit complet de fratele meu care făcea dus, uit că ea s-ar putea trezi şi o să mă vadă… hipnotizat complet privesc spre trupul ei golaş. Era prima fată pe care o vedeam dezbrăcată în carne şi oase. Îmi frecam penisul… tot mai tare… mmhhh… nu durează mult şi ejaculez în palmă. Arunc o ultimă privire către ea şi ies rapid şi mă duc în camera mea. O seară de neuitat!

Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”. 😊 Click pe butonul de donaţie!

 

 

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com

Autor: Domnu' Roz

Domnu' Roz +18 – Artă erotică, povestiri, fantezii…

3 comentarii la „Prima fată dezbrăcată… în carne şi oase”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: