Mi-am cunoscut iubita pe videochat

Sunt genul de bărbat mai timid cu femeile atunci când trebuie să le vorbesc faţă în faţă. Îmi găsesc cu greu cuvintele atunci când trebuie să le abordez, poate că şi teama de refuz s-a întipărit adânc în subconştient şi nu reuşesc să scap de această povară. Mediul online mi-a oferit acea putere interioară de a trece peste acest impediment. Anonimul din spatele tastaturii m-a ajutat să fiu mai degajat la vorbă, mai curajos … cu iniţiativă. Posibilităţile multiple de comunicare online au fost de un real ajutor pentru a întreţine discuţii cu femei singure şi nu numai. …

Amanta schimbă “ursuleţul”

Îmi făcusem un obicei să-mi mulţumesc amanta când soţul ei era plecat în delegaţie. Nu rămâneam niciodată peste noapte, mai mult din precauţie, deşi ea m-a asigurat că nu sunt şanse să vină neanunţat mai devreme decât data stabilită. Ceea ce am convenit împreună a rămas o regulă de la care să nu ne abatem. De obicei, soţul pleca cam 2-3 zile pe săptămână. Suficient pentru mine să-i ţin femeia caldă. Ar fi fost şi păcat, mai ales că are multe de oferit în materie de sex, iar cineva trebuie să se sacrifice 2 zile pe săptămână, adică eu. …

Inimă de golan

Am o dilemă … iar ca orice dilemă începe cu o poveste … normal, asta este şi ideea. Câteodată mă întreb dacă curiozitatea de a face sex este de fapt numită nimfomanie. Spun câteodată deoarece a fi nimfomană are legătura doar cu sexul, cu unul sau mai mulţi bărbați. Problema mea este că nu îmi place să repet o partidă de sex cu acelaşi bărbat indiferent cât de bine m-am simţit şi niciodată nu mă grăbesc. La modul că … gata l-am cunoscut, am sărit în pat cu el. Nuuu, întâi îmi fac filme în minte, îmi imaginez după gesturile lui cum şi în ce fel ar trebui să mă ia. Mă aprind destul de repede, dar la fel de repede mă şi sting …  

Îmi plac femeile rubensiene

Se spune că fiecare bărbat are un fetish, o fixaţie pentru ceva anume atunci când vine vorba de sex. La mine este vorba de femeile plinuţe, mai împănate … să ai pe ce să pui mâna cum se spune în popor. Femeile şnur, cum îmi place mie să le numesc sunt frumoase, dar dacă ar fi să aleg aş alege o femeie mai plinuţă pentru o face sex, dragoste … fiecare cu termenul preferat. Îmi plac mai mult cele tinerele, dar nici cele mature nu sunt de neglijat. Au ceva aparte, mă atrag foarte mult. Mă atrage feminitatea lor, naivitatea lor pe alocuri sau modul cum se prefac…

Trădarea prietenului

Nu ştiu de ce dar mi-a plăcut de ea de la început. Nu avea un corp ieşit din comun, nici trăsăturile feţei nu ieşeau în evidenţă. Nu foarte înaltă, subţirică, şatenă cu ochi verzi. Poate felul ei de a fi, stilul ei de a se exprima, tonul jos al vocii … sau poate alt motiv a stat la baza atracţiei neîmpărtăşite. Spun neîmpărtăşite deoarece ei nu am apucat să-i spun acest lucru. Curajul nu era o calitate cu care să mă laud la acea vârstă de aproape 18 ani. Îmi era teamă de un eşec dacă îi spuneam ce simt pentru ea, mai ales că ea era …

Soţia a sunat într-un moment nepotrivit

De câţiva ani Evelina lucrează alături de mine, îmi ştie toate problemele, mă cunoaşte mai bine decât soţia şi mă alintă cum ştie ea mai bine. Zâmbetul ei îmi luminează ziua, iar când mă simte tensionat găseşte imediat o rezolvare ce mă pune din nou pe linia de plutire. Chiar dacă este doar o secretară, de multe ori îmi oferă şi sfaturi bune, iar la capitolul sex … numai de bine. … 

error: Content is protected !!