Ora de fizică. Nimic mai plictisitor pentru mine. Unora le place materia, mie nu. De fapt, am trecut prin şcoală ca prin brânză… am avut noroc că am absolvit. Ultimii doi ani de liceu am stat în aceeaşi bancă cu Laura. O fată dezgheţată, tupeistă … cu aceeaşi atitudine faţă de şcoală ca şi mine.
Banca noastră era pe primul rând, către capăt. Ea stătea întotdeauna la margine. Ora de fizică, în clasa a 12-a …





