Experienţa mea la Ador Masaj

Cunoşteam locul, eram familiarizat cu atmosfera… aranjamentul, lumina difuză, muzica din boxe… doar că nu am rămas pentru o şedinţă de masaj. Într-un final m-am hotărât să merg la o oră de masaj erotic. Dacă până atunci am oscilat în luarea unei decizii, de fiecare dată când am fost invitat, detaliul care m-a făcut să mă hotărăsc mai rapid a fost când am văzut pozele pe site cu Ema. Mi-a plăcut foarte mult din poze şi am zis de ce nu. Urma să mă las pe mâna unei femei foarte frumoase…

Încurajată de soţ, am făcut dragoste cu o femeie

Aveam emoţii mari, de fapt nu mari, cele mai mari pe care le-am avut vreodată. Urma să mă întâlnesc cu Diana. Ceva din mine încerca să mă oprească să fac asta, dar în acelaşi timp îmi spuneam că o voi face pentru mine dar şi pentru altcineva… pentru o altă persoană. Speram că acest pas făcut va ajuta să ajung la scopul meu… Plină de emoţii, m-am îmbrăcat cu cea mai superbă rochie pe care o aveam, lenjerie intimă aparte şi pantofi cu toc înalt…

Marţi, ziua cu cele trei ceasuri bune

Şi dacă în viaţa îţi e dat să simţi, atunci trăieşte clipa şi simte! Povestea începe oarecum banal… de la trimiterea unui mesaj, continuarea lui, discuţii pe diferite teme, nimic extraordinar ce iese din tipar. Totul a început într-o zi de sâmbătă. Mă uitam pe Instagram când o postare mi-a captat atenţia. Intru în privatul tipului şi fără ezitare trimit un mesaj cu urarea de “La mulţi ani!”. Spre uimirea mea, la scurt timp primesc răspuns de la el… “Mulţumesc”, alături de inimioare şi un micuţ gălbejit, cu buzele ţuguiate, îmi aducea la cunoştinţă că are un sărut pentru mine. …

O relaţie frumoasă se poate termina oricând

Dorinţa de a ne întâlni a fost mare pentru amândoi. Fără să mai invocăm motive, am decis împreună că trebuie să ne vedem, să ne cunoaştem intim, să lăsăm trupurile să vorbească. Nici unul nu a avut vreun regret, după decizia luată. Mai mult decât atât, începusem să ne întâlnim tot mai des, să ne iubim în secret. Atunci când se putea, vorbeam des la telefon sau ne trimiteam unul altuia mesaje siropoase. Pentru mine ea era dulceaţa mea, eu motănelul ei… aşa ne alintam când eram departe unul de altul.

Clubul de swing… modul cum să-ţi petreci o noapte de sâmbătă memorabilă

Eu şi soţia mea ne consideram un cuplu open mind din punct de vedere sexual sau cel puţin aşa spuneam dacă cineva ne întreba. Asta până în momentul în care un amic ne-a întrebat direct… v-aţi întâlnit şi cu alte cupluri?!… Atunci am realizat că a fi open mind înseamnă să cunoşti oameni asemeni ţie şi cel mai important… să experimentezi senzaţii noi. … 

Fanteziile mele (2)

… Despre ce-a de-a doua fantezie ce rulează în mintea mea, se spune că se află în topul preferinţelor sexuale a tuturor bărbaţilor şi se crede, că nu există vreun bărbat care să nu-şi dorească să aibă relaţii intime cu două femei în acelaşi timp. Bineînţeles, fiecare avem lista de argumente pentru care dorim să experimentăm asta, măcar o dată în viaţă. …