Mi-a plăcut să călătoresc, să văd locuri noi, iar cum nu îmi permiteam să trăiesc în acele ţări am muncit ca să mă întreţin. Neavând o femeie care să mă ţină acasă mi-a fost simplu să plec ştiind că nu are cine să-mi ducă dorul. Am considerat că este bine să-mi fac plăcerile acum cât sunt tânăr, apoi ar fi fost mai greu aşezat la casa mea, cu un loc de muncă stabil, o femeie, copii… cu greutăţile vieţii. …
Categorie: Fantezii
Călătorie cu trenul alături de o necunoscută
În delegaţiile pe distanţe lungi, trenul este cea mai bună opţiune pentru deplasare, mai ales când trebuie să ajung la destinaţie dimineaţa, la prima oră. Nu este la fel de comod pentru dormit, dar sunt mai în siguranţă, comparativ cu cealaltă opţiune să conduc singur maşina toată noaptea, iar a doua zi să fiu “proaspăt” pentru activitatea societăţii. Prima oprire… aproape 400 de km, apoi câteva oraşe din apropiere. …
Continuă lectura „Călătorie cu trenul alături de o necunoscută”
Şcolăriţa perversă
Conduceam liniştit în drum spre casă. Ca de obicei, iubita mea m-a sunat să afle unde sunt şi cât timp mai am până ajung acasă. Este o femeie geloasă, posesivă aş putea spune… mă verifică tot timpul, să mă ţină din scurt, să nu calc pe alături. Norocul meu că este mereu inventivă şi mă ţine mereu în priză, nu am cum să mă plictisesc alături de ea. …
Poveste din Creta
Aniversarea căsătoriei noastre mi-a dat bătăi de cap până m-am hotărât ce surpriză să-i fac soţiei. Ţinând cont de multitudinea de oferte şi de perioada concediilor, Insula Creta părea o destinaţie potrivită pentru noi, mai ales că intenţionam să mergem singuri, ca doi porumbei. Fiind surpriză, nu i-am spus soţiei unde mergem, am ţinut-o în suspans până în ziua plecării, tot ce ştia… era doar perioada în care urma să fie în concediu. …
Vreau dragoste, nu sex
Până nu de mult consideram că o soţie trebuie să fie tot timpul la dispoziţia bărbatului, cu tot ce are acesta nevoie… mâncare, haine spălate, curăţenie şi… sex, de fiecare dată când doreşte, indiferent unde, în ce poziţie are el chef şi nelipsitul sex oral cu finalizare de câteva ori pe săptămână. Spun sex şi nu dragoste pentru că lipseşte pasiunea dintre noi, trăirea momentului, plăcerea atingerii şi a săruturilor… nebunia din timpul actului, să ţipi de plăcere, să trăieşti momentul suprem la cele mai înalte cote. …
De vorbă cu trupul tău
Ar fi trebuit să-ţi spun mai de mult ce simt pentru tine, care sunt trăirile mele atunci când nu eşti aproape, atunci când te văd şi mai ales când te simt în braţele mele, dezbrăcaţi… de inhibiţii, de tabu şi false pudori. Pentru că sunt bărbat şi prin definiţie bărbatul este mai rece, cu dificultăţi în exprimare atunci când vine vorba de sentimente… nu reprezintă o scuză, însă, este nevoie de timp şi răbdare pentru a căpăta încrederea necesară, să pot face asta….
