… Unul dintre ei a spus să mergem în camera alăturată. Cineva m-a luat de mână şi mi-a îndrumat calea către cameră. Sperăm că acolo există un pat imens, unde să ne putem tăvăli după bunul plac. După sunetele de paşi, era clar pentru mine că şi femeile erau invitate să privească. Dacă ele se excită, pe ele cine le rezolvă? Sau o fac între ele. Mi-ar fi plăcut să le văd una în braţele celeilalte sau un grup de mai multe femei cum se sărută şi se mângâie senzual. …
Bun venit în clubul nostru! (1)
Prietena mea Camelia, din greşeală, a făcut referire la un club de swing în discuţia noastră, apoi am insistat pentru detalii. Aşa am aflat că este membru al unui club de swing şi că se întâlnesc o dată la câteva săptămâni. Ea era înscrisă de multă vreme, dar nu a avut curajul să-mi spună, să nu-mi fac o părere greşită despre ea, cică. Până la urmă este trupul ei, viaţa ei… rămâne la aprecierea ei cum şi-o trăieşte atâta timp cât alegerea îi aparţine, fără să fie constrânsă de ceva. …
Moment romantic în baie
Am auzit din sufragerie vocea soţiei care mă striga din baie. Nu ştiam de ce mă strigă, poate vroia să o spăl pe spate. Îi face plăcere să o frec cu buretele plin de spumă. Am deschis uşa, aburii m-au izbit în faţă. În baie lumina era stinsă, în schimb, era luminată de multe lumânări tip pastilă aprinse, amplasate pe marginea căzii, una lângă alta, aproape pe tot perimetrul. Ea se afla întinsă în cada plină cu spumă, din care i se mai putea vedea doar capul. …
O surpriză în bucătărie
Terminasem tura de dimineaţă. De obicei merg direct acasă, dar de data asta m-am hotărât să vizitez câteva magazine din Mall. Nu vroiam ceva anume, doar simţeam nevoia să mă plimb puţin şi poate mă lipeam de ceva. Mereu găsesc câte ceva pe gustul meu, o bluziţă sau o pereche de pantofi, o poşetă sau o rochiţă… sau cine ştie, poate prind o ofertă atractivă. …
Niciodată să nu spui niciodată
Eram singură de ceva vreme, mă certasem cu iubitul atât de tare încât nu vroiam să mai aud de el. În joc era mândria noastră. Nici unul dintre noi nu vroia să lase de la el şi uite aşa… soluţia cea mai bună a rămas despărţirea, din moment ce nu reuşeam să găsim împreună o cale de mijloc. O perioadă am vrut să-l sun, să văd ce mai face… şi poate ne vedeam la o cafea şi cine ştie, poate o discuţie raţională, calmă, ar fi rezolvat lucrurile. …
Să lecturăm puţin…
Aproape fiecare sâmbătă şi duminică o petrec la muncă, aşa-i natura serviciului. Întotdeauna le recuperez în zilele de luni şi marţi, când stau acasă şi îmi petrec timpul cum doresc. În zilele cu vreme frumoasă îmi place să mă plimb prin parc. Anotimpul friguros a venit şi nu-mi mai place să ies din casă, o fac doar de nevoie şi atunci pe repede ‘nainte. Mai bine prefer să stau în casă la căldură, citind sau făcând alte activităţi. …
