Îmi propusesem să fac o pauză în relaţiile cu bărbaţi. Ultima, un eşec total, mi-a lăsat un gust amar, îmi pierdusem încrederea în mine, încrederea în bărbaţi. Începusem să cred că toţi sunt la fel şi nu-mi rămânea decât să aleg din a fi singura toată viaţa sau să devin lesbiană. Asta era gluma pe care o spuneam cunoscuţilor când mă întrebau de ce nu ies la întâlniri cu alţi bărbaţi. În schimb, serile speciale, cum le denumisem, le petreceam în compania lui Albert. …
Imagini
Ai grijă ce-ţi doreşti… că se poate întâmpla
Pusesem ochii pe el de multă vreme. L-am studiat de la distanţă, încercând să mă hotărăsc ce vreau de la el. Nu-mi doream o relaţie cu el, vroiam să am doar o aventură de-o noapte. Mă atrăgea felul lui de a fi, un pic narcisist, cu o atitudine de bărbat dur, bine făcut, cu o privire pătrunzătoare, rece. În nopţile mele solitare mi-l imaginam posedându-mă în toate poziţiile, dominant. …
Continuă lectura „Ai grijă ce-ţi doreşti… că se poate întâmpla”
Buzele tale, două petale
Îmi era dor de vara trecută, de concediul pe care îl făcusem împreună cu familia. Număram seara zilele rămase până la concediul mult aşteptat. Fiind vară, un concediu pe litoral era binevenit. Soare, plajă, mare, bălăceală… adăugăm şi femei frumoase, de toate vârstele, poate şi ceva topless, să-mi clătesc ochii la cei frumos. …
Sedusă şi abandonată
Cred că viaƫa are cursul ei şi degeaba noi încercam să schimbăm acel curs, el tot aşa va rămâne. Absolvisem un institut pedagogic şi mă angajasem la o şcoală de vreo 2 ani, dar salariul destul de mic m-a făcut să-mi găsesc un al doilea job la o firmă de asigurări. Pe lângă comisioanele deloc neglijabile, beneficiam şi de ieşiri la sfârşit de săptămână plus că-mi cunoscusem iubitul la acea firmă de asigurări. …
Cină specială pentru iubitul meu
Mă aflam în perioada în care îmi căutam un loc de muncă. Nemulţumită de ultimul loc, am plecat fără regret. Mi-am zis în sinea mea… sunt încă tânără şi sigur voi găsi ceva, mai bine plătit decât fostul angajator. O vreme am tot căutat la rubrica anunţuri, însă nu se lega nimic. Unele societăţi solicitau abilităţi prea multe pentru postul respectiv, în alte părţi mă încadram dar salariul mă nemulţumea, găsisem şi câteva joburi la distanţă prea mare de casă. …
Boobs (2)
… Pielea fină şi parfumul m-au atras instant. Aveam gura lipită de labii, limba îşi făcuse loc printre ele culegând din plin din savoarea feminităţii ei. Cu cât insistam să o pătrund mai mult cu limba cu atât se zbătea mai tare oftând şi mârâind zgomotos. I-am prin sânii cu mâinile. Mă jucam cu sfârcurile ei, trăgeam uşor, le-am prins între degete frecându-le delicat. …
