… Întâi a pus un deget pe gât. Şi-a dat capul într-o parte. Ofta la fiecare atingere a buzelor mele pe gâtul ei. Cu degetul arătător a făcut un mic traseu de la baza gâtului, printre sâni până în zona buricului. Îşi arcuia trupul mai tare, suspinând tot mai profund, cu cât mă apropiam mai mult de buric. Cu vârful limbii desenam un trasau imaginar în jurul buricului. Dna Maria a pus o mână pe capul meu. La început era ca o mângâiere, apoi m-a împins uşor…
Autor: Domnu' Roz
Dna Maria… profesoara de sex (1)
Abia împlinisem 20 ani. Mă plăceau fetele… avusesem relaţii sexuale cu multe fete, cele mai multe erau de vârstă cu mine, cu mici diferenţe. Fetele roiau în jurul meu, ceea ce mă făcea un pic arogant. Ele îşi doreau o relaţie serioasă, dar eu aveam alte gânduri. Cumva, reuşeam să le bag în pat spunându-le ceea ce vroiau să audă. Devenise un pariu cu mine, cu câte fete pot să fac sex. Plin de mine, mă credeam zeul sexului, asta până să o întâlnesc pe dna Maria. …
Ne minţim unul pe altul… compromis sau stil de viaţă?
De obicei, sâmbătă seara ies în oraş cu câteva prietene sau, după caz, atunci când este disponibil, cu iubitul meu. Nu există întâlnire dublă, ori cu fetele ori cu el. Atunci când sunt cu el vreau să aibă toată atenţia mea. Fetele sunt mereu curioase, vor să ştie mereu detalii picante dintre noi. L-au văzut doar în poze, niciodată nu le-am făcut cunoştinţă cu el… şi nu pentru că aş fi geloasă dacă s-ar uita vreuna la el, ci pentru simplu motiv că nu amestec treburile. …
Continuă lectura „Ne minţim unul pe altul… compromis sau stil de viaţă?”
Smotoci-mi-ai pisicuţa
Sâmbătă seara programasem o ieşire în centrul vechi cu iubitul meu, Paul şi Sorana. Atmosfera zgomotoasă, interesantă şi relaxantă în acelaşi timp, la fel cum o ştiam. Oameni mulţi la mese, oameni ce veneau şi plecau, oameni ce se aflau în trecere, completau tabloul unei seri de sâmbătă seara. Eu şi Cosmin preferam un alt local, dar la insistenţele lui Paul, am acceptat recomandarea lui, mai ales că şi Sorana a susţinut propunerea. …
Dl director m-a rupt în două
Lucram de ceva luni la noul loc de muncă, ca secretară la o multinaţională. Colectivul mi se părea ok, încă nu mă acomodasem cu tipologia fiecăruia, dar aveam speranţe că ne vom înţelege bine. Directorul, un tip la vreo 45 de ani, destul de drăguţ, nu foarte încrezut, mai mereu pus pe glume, unele mai deocheate, mai ales când nu mai este nimeni prin preajmă. Unele glume sunt reuşite, iar la altele mă prefac că râd din complezenţă. …
Ardeleancă de nota 10
Îmi era dor de o partidă de sex pe cinste. Aveam un chef nebun să ating o femeie, dezbrăcată în faţa mea, să o mângâi şi să o pipăi după bunul plac. Fiind burlac, mă săturasem de masturbările din fiecare seară. Uneori aveam senzaţia că nici asta nu mă mai mulţumeşte. Oricât de des m-aş fi masturbat, vroiam mai mult, de fiecare dată mai mult. Din când în când este bună şi masturbarea, dar să ai o parteneră lângă tine este şi mai bine. …
