… Când îţi doreşti prea mult un lucru, parcă atunci stă timpul în loc şi ai impresia că se scurge mai greu. Aşa am avut eu impresia până a venit ziua de sâmbătă. Aveam timp suficient până venea Ivaşcu să mă ia. Problema mea era că nu ştiam cu ce să mă îmbrac… dacă mai pot să spun asta. Cu greu am reuşit să aleg ţinuta mea din acea seară, dar până la urmă, tot timpul pierdut a meritat. …
Am ales un corset roşu cu dantelă neagră, ciorapi negrii subţiri, legaţi de baretele de la corset. Evident, o pereche de pantofi cu toc înalt şi celebrul pardesiu. Iniţial m-a gândit să nu port chiloţi pe mine, dar i-am luat până la urmă. De dat jos, se dau uşor, dar dacă nu-i ai… ce anume să iei pe tine?…
Ivaşcu mă aştepta în faţa blocului, mi-a trimis mesaj că a ajuns. În maşină se afla şi prietenul lui Bogdan. Când am făcut cunoştinţă cu el, l-am simţit că abia aşteaptă să pună mâna pe mine. Să mă mănânce din ochi şi alta nu, iar asta mă incita destul de mult.
– Eşti pregătită să mergem, Olivia?… m-a întrebat Ivaşcu.
– Mai întrebi?! Nu înţeleg de ce nu am pornit deja. Nu se vor distra fără noi, îţi spun!
– Chiar aşa… Ce s-ar face fără noi?!
Ajunşi în faţa clubului cu pricina, Bogdan a coborât primul. Când mă pregăteam să cobor, Ivaşcu m-a oprit şi mi-a zis:
– Stai un pic! Trebuie să vorbim. Ştim pentru ce am venit în club, nu-i aşa?
– Bineînţeles că ştim!
– De ce am venit?
– Să ne distrăm, să bem ceva, să dansăm. Nu de asta?
– Ba da. Am vrut doar să mă asigur că ai înţeles de ce am venit. Bănuiesc că iar ai puţine haine pe tine, nu-i aşa?
– Daaa!… Surpriză, pentru mai târziu!
– Pot să am răbdare până mai târziu. Tu trebuie să ai grijă să nu-i provoci pe alţi bărbaţi. Nu te dezbrăca în faţa lor, altfel vom avea probleme. Dacă vor bea prea mult, e greu să mai găseşti ceva raţionament în capul lor. Bine?
– Da, am înţeles, să trăiţi!
Şi chiar am înţeles mesajul lui. Oricum nu aveam de gând să mă dezbrac de pardesiu. Ivaşcu a rezervat o masă mai retrasă. Perfectă pentru mine, cât să nu fiu văzută de toată lumea. Am profitat de ocazie şi mi-am dat pardesiul jos. În acel semiîntuneric, aşezată la masă, puţini observau ceva. Până la urmă am venit în club, trebuia să bem ceva, să punem instalaţia în mişcare, să dansăm.
Ca să mă asigur că nu ies din cuvântul lui Ivaşcu, şi nu creez probleme cu ţinuta mea, nu am părăsit locul de unde ne aflam. De dansat… tot am dansat. Între masă şi canapea a fost destul loc pentru desfăşurare. M-am distrat pe cinste alături de cei doi bărbaţi. Ivaşcu, ce mă cunoştea foarte bine, a pus mâna pe mine de mai multe ori. M-a ciupit de fese, m-a strâns de fund. De fiecare dată când mă uitam spre el, zâmbea larg. Bogdan, încă reţinut. Nu a avut curaj să mă atingă, la fel cum o făcuse Ivaşcu, deşi aş fi vrut să mă pipăie împreună.
Trecuse de miezul nopţii. Toţi trei am băut moderat, cât să punem sângele în mişcare, nu s-a exagerat. Ivaşcu s-a apropiat de mine, m-a prins de mijloc şi mi-a spus la ureche… Mergem?… I-am răspuns afirmativ, mişcând din cap. Mi-am luat pardesiul pe mine şi ne-am îndreptat către ieşire.
– Şi acum, încotro?… zic eu nerăbdătoare după ce am ieşit din club.
– Nu foarte departe de aici este un hotel, am rezervat deja camera.
Ivaşcu m-a prins cu braţul de mijloc şi m-a lipit de el. Mi s-a părut mie, dar cred că i-a făcut semn lui Bogdan să vină mai aproape de mine. Părea cam timid sau poate avea nevoie de mai mult timp să ne cunoaştem. S-a apropiat mai mult, dar nu făcea nimic. Am întins mâna dreaptă şi am prins-o pe a lui. Voiam să-i ofer mai multă încredere.
De la club, posibil că a durat cam 10 minute de mers pe străduţele înguste. Toţi cu care ne intersectam se uitau la noi, cum eu mă ţin de mână cu doi bărbaţi. Cum nu mă cunoştea nimeni, chiar nu-mi păsa de acest lucru. Ivaşcu s-a ocupat de toate formalităţile de la hotel. Am luat-o înainte pe scările înguste şi circulare. Ivaşcu mă împingea cu mâinile de fund. Voia să ajungem mai repede. I se părea că merg prea încet.
Într-un final am ajuns în camera rezervată de Ivaşcu. O cameră destul de spaţioasă, cu tavanul extrem de înalt, aşa cum se făceau clădirile în trecut. Mi-a plăcut şi modul cum a fost decorată. Nu păreau produse scumpe, dar atent alese şi bine proporţionate. Nici prea puţine să pară camera goală, nici prea multe ca să o încarce.
Eu, aşezată în mijlocul camerei, uitându-mă la cei doi bărbaţi. Ivaşcu abia aştepta să mă dezbrac. Mă văzuse în club, dar nu prea bine. Cum m-am dezbrăcat de pardesiu, amândoi s-au apropiat de mine, unul la stânga, altul la dreapta mea. Mâinile lor m-au atins aproape concomitent. Ivaşcu mai cu tupeu, doar făcusem sex până atunci. Bogdan un pic mai reţinut.
Mâinile lor se plimbau peste tot pe trupul meu. Discret, mă sărutau pe umăr, pe gât. Nici nu mai ştiu al cui era palma cu care îmi mângâia obrajii. Îmi plăcea. Mă simţeam apreciată, mă simţeam iubită, dorită sexual… iar ultima era cea care conta cel mai mult. Nu-i puteam avea pe aceşti bărbaţi doar pentru mine, dar amândoi urma să mă aibă trupeşte, iar amintirea noastră urma să dăinuie pentru eternitate.
Ivaşcu mi-a dat jos perechea de chiloţi. A tras de marginea corsetului şi mi-a scos sânii afară. Cred că a vrut să mă dezbrace de tot, dar până la urmă m-a lăsat aşa. Cred că i s-a părut că arăt mai sexy îmbrăcată aşa, decât complet goală.
Să nu rămân mai prejos, nici eu nu am fost cuminte. Cum ei mă pipăiau peste tot… pe sâni, pe fund, coapse… între picioare… şi eu le-am pipăit prohaburile. Penisul lui Ivaşcu nu-mi era străin, dar nici Bogdan nu stătea rău. Presimţeam că noaptea aia va fi una excelentă, de care să-mi amintesc cu plăcere. Nu a fost cum mă gândeam, dar era bine şi aşa. Ideea de a fi siluită de bărbaţi încă mi se pare excitant, dar cu ce cost?
Rând pe rând, cei doi bărbaţi s-au dezbrăcat de haine, rămânând goi în faţa mea. Penisurile ridicate… mânca-le-ar mama pe ele!… cum ar zice o bună prietenă. Ei dezbrăcaţi, eu eram pregătită… ce să mai aştept atât?… M-am sărutat cu amândoi pe gură, le-am prins penisurile cu mâinile, apoi m-am lăsat încet în jos. Au venit mai aproape de mine. Primul a fost Bogdan. Voiam să-l ajut cu tracul ce-l avea. M-am uitat în ochii lui şi i-am sărutat penisul, în timp ce îi frecam încet penisul lui Ivaşcu.
El se uita spre mine şi nu zicea nimic. Am deschis gura şi i-am primit jumătate de penis. A oftat lung, m-am retras, apoi am revenit din nou. Mişcări tot mai rapide. Se încorda şi gemea tot mai tare. A prins curaj şi m-a prins cu mâna de ceafă şi îmi dirija mişcarea… tot mai rapidă.
– Vezi?… Ţi-am zis că o suge bine… zise Ivaşcu.
– Daa… Chiar o suge bine… aaahh…
I-am eliberat penisul lui Bogdan, apoi m-am îndreptat către Ivaşcu, ce se afla foarte aproape de mine. I-am luat scula în gură şi am început să i-o sug destul de energic. Se agitase destul de mult. Mi-a prins capul între mâini şi a început să se mişte el, dar fără să încerce să mi-o bage pe toată în gură. După câteva minute de sex oral lui Ivaşcu, m-am dus din nou către Bogdan, ce părea nerăbdător să i-o sug din nou.
Văzându-l pe prietenul lui cum a procedat, a făcut şi el la fel. Mi-a prins capul între mâini şi a început să se mişte… mmhhh… încerca să o bage cât mai adânc, dar când a văzut că mă înec, a lăsat-o mai moale. A urmat noi serii de schimb… când unul, când altul. Le-aş fi vrut pe amândouă în gura mea… în acelaşi timp dacă se putea. Mă durea puţin gâtul de la mişcările făcute, când spre un bărbat, când spre altul.
Nu ştiu ce mi-a venit, dar pe moment… i-am tras pe amândoi de mădular să vină mai aproape unul de altul, până când s-au atins. Ei nu ştiau cum să reacţioneze, păreau distraţi că tocmai şi-au atins penisurile între ei. Eu m-am amuzant puţin de reacţiile lor. Când am încercat să le prind sculele în acelaşi timp, au înţeles de ce am făcut asta. Le-a plăcut şi lor. Căutau amândoi să găsească o poziţie cât mai bună, pentru a facilita intrarea în gura mea.
Se împingeau înspre mine. Gura neîncăpătoare pentru cele două penisuri. Oricât de mult aş fi încercat, mai mult de câţiva centimetri nu reuşeam să le introduc în gura mea. Şi pentru ei a fost ceva nou, nu mai făcuse aşa ceva până în acel moment.
Mă dureau picioarele şi am dat să mă ridic, cu gândul să mă îndrept către pat, să mă aşez pe el, ca apoi să continuăm de unde am rămas. Din nou, Ivaşcu i-a făcut semn cu privirea lui Bogdan. Am înţeles că Bogdan urma să fie primul.
Cei doi bărbaţi m-au ridicat pe pat, Ivaşcu mi-a zis să urc până la capăt, fără să mă descalţ de pantofi. M-au flancat amândoi, Ivaşcu pe partea stângă, Bogdan pe partea dreaptă. Fiind aproape de mine, am întins mâinile şi le-am prins penisurile, frecându-le încet. Bărbaţii îşi mişcau mâinile pe trupul meu. Primul care s-a aplecat să-mi sugă sânii a fost Bogdan, apoi a venit şi rândul lui Ivaşcu.
În timp ce Ivaşcu mă trăgea de sâni cu mâinile şi îi sugea, prietenul lui s-a dus în partea opusă. Mi-a depărtat mai mult picioarele. Aşezat în genunchi, uitându-se la mine. Mi-a ridicat piciorul stâng şi l-a pus pe umăr. Se uita cu multă plăcere la el şi îl masa încet. Închisesem ochii şi oftam. Mi-a sărutat gamba… mmhhh… limba se mişca în sus şi în jos pe toată porţiunea aceea.
A ridicat piciorul mai sus. Limba a ajuns la scobitura genunchiului. De multă vreme nu mi-a mai acordat atenţie un bărbat aşa cum o făcea Bogdan. Îi plăceau picioarele mele… îi plăcea să le sărute şi să le lingă. Poate chiar avea un fetiş cu picioarele. Nici nu mai conta, atâta timp cât îmi oferea plăcere.
Şi-a continuat drumul sărutându-mi şi lingându-mi coapsele. Abia aşteptam să aflu ce minuni poate să facă cu limba între picioarele mele. Înainte ca Bogdan să-mi atingă labiile, Ivaşcu şi-a introdus penisul în gura mea. S-a lăsat peste mine. Aşezat în genunchi, sprijinit în braţe, se mişca în sus şi în jos, având grijă să nu forţeze prea mult.
Bogdan mi-a atins labiile cu buzele. A fost un sărut scurt… mmhhh… Cu degetele mi-a prins labiile şi le-a strâns, presându-le una pe alta. Nu prea vedeam ce se întâmplă între picioarele mele. Ivaşcu, cu trupul lui, obtura toată vizibilitatea. Am simţit gura flămândă a lui Bogdan lipindu-se de păsărica mea… mmhhh… M-am încordat. Din instinct, am pus mâna pe capul lui şi l-am apăsat.
Se descurca excepţional de bine. Mult antrenament trebuie să fi avut, din moment ce limba lui nu stătea locului o clipă. Urca şi cobora pe toată lungimea labiilor până la clitoris şi înapoi, până aproape de anus. Dacă m-ar fi lins şi acolo… aahhh… ar fi fost un vis. Dar acolo nu. Chiar şi aşa, nu puteam să mă plâng. Cred că a fost cel mai bun cunilingus pe care îl primisem.
Şi-a băgat un deget în mine, în timp ce apăsa cu limba în jurul clitorisului. A insistat multă vreme. Gemeam înfundat. Ivaşcu se oprise. Cred că a simţit că va ejacula şi s-a oprit. S-a urcat deasupra mea şi şi-a potrivit penisul între sânii mei. Sânii strânşi către mijloc, penisul ascuns între ei. I se vedea doar vârful, în anumite momente când se împingea mai tare.
Dintr-o dată Ivaşcu s-a dat la o parte. Posibil că Bogdan l-a atenţionat. După ce s-a dat Ivaşcu la o parte, aşezându-se pe pat, Bogdan s-a ridicat în genunchi, mi-a depărtat mai mult picioarele. Îl vedeam cum îşi freacă penisul erect. Abia aşteptam să intre în mine… aahhh… Vino, fute-mă!… asta aveam în mintea mea. …
Dacă ţi-a plăcut ceea ce ai citit… nu beau cafea… dar cu o prăjitură mă poţi cumpăra… ador “savarina”.
https://revolut.me/florincerchez
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor. Copierea totală sau parţială, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii. Pentru contact folosiţi adresa: domnuroz@yahoo.com
uffff… frumoasa continuare… asteptam urmatoarea parte!!!